Descopera

Istoria interzisă a rasei umane

De-a lungul anilor, filele din istoria omenirii au fost rescrise și modificate. Motivele sunt multiple, pe lângă dorința nebună a unora să ascundă faptele reale de ochii curioși ai publicului, s-au mai înregistrat și numeroase greșeli de interpretare sau traducere.

Descoperirile arheologice din ultimul secol sunt în principal cele care ridică numeroase semne de întrebare cu privire la veridicitatea istoriei civilizației umane. Michael Cremo, unul dintre cei mai de seamă membri ai Congresului Mondial de Arheologie a scris numeroase cărți cu privire la dovezile incontestabile pe care le-a descoperit în numeroasele sale cercetări. Acestea sunt de ordinul artefactelor inexplicabile, vechi de milioane de ani, urme de pași umani, care datează din era dinozaurilor, sau chiar diferite obiecte sau construcții realizate parcă cu ajutorul unei tehnologii desprinse din viitor.

„Este la îndemâna oricui să realizeze că înaintea noastră, adică cu multe sute de mii de ani în urmă, au existat numeroase civilizații avansate din punct de vedere tehnologic. Acestea pot fi demonstrate prin descoperiri precum urme umane alături de cele ale dinozaurilor, structuri de piatră senzaționale, care se aseamănă între ele chiar dacă se regăsesc pe continente diferite, sau chiar descoperirea scheletelor umane moderne în straturi care datează de mai multe milioane de ani. Tot ceea ce putem face este să ne întrebăm dacă noi suntem cei avansați sau tindem spre ceea ce au fost strămoșii noștri?”, susține Cremo.

Trist este că de fiecare dată când o descoperire importantă, care contrazice istoria acceptată în prezent, este realizată, cei mai mulți dintre specialişti o trec cu vederea sau mai mult o ignoră de parcă le-ar fi frică să recunoască adevărul.

istoria ascunsa - Istoria interzisă a rasei umane

Una dintre cele mai importante descoperiri realizate recent și mușamalizată reprezintă mai multe urme de pași umani. Acestea sunt incastrate într-o rocă masivă din Kenya și au o vechime de peste 1,5 miliarde de ani. Acesta este doar un exemplu care atestă faptul că Terra a fost locuită de oameni încă din cele mai vechi timpuri, iar teorii precum cea a evoluționismului sunt doar niște picături de venin care au menirea să otrăvească pentru totdeauna mintea umană.

Pentru a înțelege mai multe fapte despre istoria interzisă a planetei noastre, vă invităm să urmăriți animația următoare.

loading...

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top