Bizar

Iranul este pregatit sa declanseze cel de-al treilea razboi mondial

Zvonurile începerii celui de-al treilea război mondial au început să apară de mai bine de o lună. Dacă săptămânile trecute scriam despre pregătirile intense pe care le face Israelul pentru declanşarea unui atac de amploare împotriva Iranului, de data aceasta vă prezentăm o declaraţie oficială a unui general iranian, citată de Mediafax.

Se pare că Iranul este pregătit de un război împotriva Israelului şi ameninţă umanitatea cu începerea celui de-al treilea război mondial.

Dacă un atac israelian pare iminent, „este posibil să lansăm un atac preventiv. Dar nu vedem asta pentru moment. În cazul unui atac israelian, cu sau fără undă verde din partea SUA, iranienii „vor ataca bazele americane din Bahrein, Qatar şi din Afganistan.” a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh la canalul iranian de limbă arabă Al-Alam.

razboi - Iranul este pregatit sa declanseze cel de-al treilea razboi mondial

Această declaraţie pune pentru prima dată în lumina reflectoarelor ideea declanşării unui nou război mondial. Chiar dacă există sceptici care refuza să accepte această idee, este cert că lumea arabă în principal se afla pe un butoi de pulbere care poate exploda oricând şi genera un conflict de amploare, chiar de nivel mondial.

Viitorul este incert şi probabil că într-o perioadă relativ scurtă situaţia omenirii va fi pus sub semnul întrebării. În condiţiile actuale, un război mondial poate modifica harta geografică şi politică a lumii şi poate pune în pericol viaţa pe Terra.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top