Întâmplări ciudate și inexplicabile! Povești desprinse dintr-o lume paralelă

Întâmplări ciudate și inexplicabile! Povești desprinse dintr-o lume paralelă

Întâmplări ciudate, legendele cu monștri sau poveștile persoanelor posedate au fascinat întotdeauna. Din punct de vedere religios explicația este una singură, mâna diavolului.

Întâmplări ciudate, șocante

Diavolul poate lua oricare formă, se manifestă oriunde și oricând și poate imita pe oricine. Au fost și cazuri celebre în care oameni de stat importanți au susținut că s-au întâlnit cu diavolul. Este vorba despre președintele SUA, Thomas Jefferson, Cezar sau Napoleon.

Malcom X un lider al afro-americanilor a relatat în cartea numită Autobiografie o întâlnire cu diavolul. Acesta se așeza pe marginea patului și-l trezea din somn pe Malcom. El îl descrie ca fiind un tânăr îmbrăcat în negru cu o privire sumbră. Malcom susține că era paralizat, nu se putea mișca sau striga. La fiecare întâlnire diavolul îi transmitea câte un mesaj.

În toate descrierile, diavolul ia forma unui bărbat, îmbrăcat în negru, enigmatic, cu o privire înfiorătoare, piele albă, degete subțiri și lungi.

În anul 1950, cercetătorul Albert Bender, un cunoscut ufolog, a povestit că a fost vizitat de o persoană în negru, o apariție înfricoșătoare care i-a transmis să renunțe la cercetările sale. După acest incident, Bender a început să se simtă rău, avea stări de anxietate și slăbise foarte mult. A renunțat la proiectele de cercetare.

Întâmplări ciudate

Statistic vorbind, cei care au avut astfel de întâlniri sau viziuni au avut probleme grave de sănătate sau chiar au decedat. Sunt voci care afirmă faptul că apariția diavolului se produce ca urmare a magiei negre.

Sunt mărturii ale unor persoane care afirmă că au fost vizitați de oameni îmbrăcați în negru, după ce au fost martorii unor evenimente legate de OZN-uri.

Sunt asemănătoare personajele?

În natură, în viața noastră există un echilibru. Au fost numeroase cazuri în care o persoană aflată în dificultate a fost ajutată în mod neprevăzut de către un cineva, un necunoscut, care apare nu se știe de unde.

Este cunoscut cazul unui cercetător american care a fost prins de o furtună de zăpadă. Singur fiind, într-o zonă muntoasă izolată, el a fost ghidat de către un necunoscut la o cabană. În momentul în care a vrut să mulțumească necunoscutului acesta dispăruse misterios.

O altă relatare din seria întâmplări ciudate este cea a unui pilot care a suferit un grav accident. Avionul s-a prăbușit în oceanul Pacific, la o milă distanță de cea mai apropiată insulă.

Grav rănit el a fost salvat de către un înotător, care conform mărturiei pilotului a apărut lângă epava avionului. După ce și-a revenit, el a încercat să găsească persoana care l-a salvat. Insula era pustie, nu era locuită. Cine a fost necunoscutul și cum de s-a aflat în mijlocul oceanului, în momentul accidentului?

Au fost cazuri în care grupuri de mineri au fost izolați prin prăbușirea galeriei. O persoană misterioasă i-a scos din infern și i-a ghidat către suprafață. Cine sunt și de unde vin acești necunoscuți? Există un univers, o lume invizibilă care este în jurul nostru?

Întâmplări inexplicabile care ne dau fiori

Continuăm să vă prezentăm întâmplări ciudate, care par desprinse din scenarii suprarealiste.

În anul 1984, un membru al Parlamentului European este însărcinat să expedieze 42 de scrisori. El se afla pe aeroportul Heathrow, Londra, în mare grabă să nu piardă avionul.

Introduce scrisorile într-o cutie poștală și pleacă grăbit spre avion. Una dintre scrisori a căzut și a rămas lângă cutia poștală.

Întâmplări ciudate

Un turist canadian aflat în tranzit pe aeroport a recuperat scrisoarea. Stupoare, el era destinatarul scrisorii.

Un alt caz curios s-a produs în Avignon, Franța. Un hoț de mașini, schimbă tăblița de înmatriculare a mașinii și oprește în fața unei benzinării pentru a alimenta. Alături de mașina sa a parcat o altă mașină cu același număr de înregistrare. Angajații benzinăriei au chemat poliția și hoțul a fost prins.

Doi frați gemeni născuți în anul 1939, sunt despărțiți la câteva luni de la naștere.

Se reîntâlnesc după 40 de ani și stupoare. Ambii se numeau Jim, soțiile celor doi se numeau Linda, aveau fiecare câte doi băieți care purtau același prenume. Cei doi lucraseră ca ajutor de șerif, beau aceeași marcă de bere, fumau aceeași marcă de țigări și aveau hobbyuri comune.

Regele Italiei, Umberti I se afla într-un restaurant din Monza, când a fost surprins de faptul că patronul restaurantului îi semăna foarte mult.

Stând de vorbă a aflat că proprietarul se numea Umberto, deschisese restaurantul în ziua încoronării regelui, erau născuți în aceeași zi și în aceeași localitate, fiecare avea un fiu care purta același nume. A doua zi, regele a fost omorât prin împușcare de un anarhist, iar patronul restaurantului a fost ucis la o partidă de vânătoare.

Celebrul psihanalist, Jung, declara că nu crede în coincidențe, în lumea în care trăim. Să fie totul planificat, astfel încât anumite lucruri trebuie să se întâmple?

Hazardul, sincronicitatea, cu toate că au fost studiate de mulți specialiști, nu au fost date explicații convingătoare. Jung considera sincronicitatea formată din două fenomene care sunt paralele, fără o relație de cauzalitate.

Poate cel mai celebru caz de coincidențe este cel dintre doi președinți americani, Lincoln și Kennedy.

S-a spus că președintele Kennedy este reîncarnarea lui Lincoln. La distanță de o sută de ani, evenimentele s-au repetat de parcă au fost trase la indigo.

Lincoln este ales în congres în anul 1846, Kennedy în anul 1946. Lincoln a fost ales președinte în anul 1860, Kennedy în anul 1960.

Când locuiau la Casa Albă au pierdut câte un copil, ambii băieți. Secretarul lui Lincoln se numea Kennedy, cel al lui Kennedy, Lincoln. Succesorii lor se numesc Johnson. Primul s-a născut în anul 1808, cel de al doilea în anul 1908.

Ambii președinți au murit într-o zi de vineri, prin împușcare. Asasinul lui Lincoln s-a născut în anul 1839, cel al lui Kennedy, în anul 1939. Ambii asasini au fost uciși înainte de a fi judecați. Seria cu întâmplări ciudate continuă.

Julia Roberts și fantoma din cimitir

Actrița americană Julia Roberts a fost protagonista unei întâmplări în timp ce filma o scenă din filmul Ben Is Back. Scena s-a filmat într-un cimitir din New York. Julia avea să declare revistei americane Star ca în momentul în care se afla lângă un mormânt a simțit că cineva se afla în spatele său. A crezut că este o glumă făcută de cineva din echipa de filmare. S-a întors și a constatat că în spatele său nu era nimeni. Filmarea a continuat, iar actrița a avut aceeași senzație. Din motive lesne de înțeles, filmările au continuat într-o altă locaţie. De remarcat este faptul că atunci când a fost vizionata scena, în spatele actriţei s-a observat o umbră.

Amy Winehouse și fantoma sa

În anul 2011, celebra cântăreaţa Amy Winehouse era descoperită moartă în locuinţa sa din Londra. La o săptămâna de la moartea sa, vecinii au observat la una dintre ferestrele locuinţei o siluetă care semăna cu Amy. După moartea cântăreţei, în casa s-a mutat tatăl ei, Mitch Winehouse. Acesta avea să declare ca mai multe zile la rând, pe pervazul unei ferestre se aşeză o mierlă și chiar intra în cameră dacă era fereastra deschisă. Mich a declarat că fiica sa avea un tatuaj preferat care reprezenta o mierlă.

Alte întâmplări ciudate

Murray McHardy este taximetrist și locuiește în Dundee, Scoţia. Într-o dimineața, în timp ce se pregătea să meargă la muncă, a observat pe acoperișul clădirii de vis a vis o siluetă care semăna cu Elvis Presley.

Curios de ceea ce văzuse, a bătut la ușa clădirii pentru a discuta cu proprietarul. Avea să afle că locuinţa este nelocuită de mai mulți ani. Ultimul proprietar, o femeie, s-a mutat în anul 2008, disperată de o fantomă care bântuia casa.

William Jazwinski conducea cu viteză pe o șosea din SUA. A fost oprit de un agent de poliție, care îl oprise nu pentru depăşirea limitei de viteză, ci pentru un colant lipit pe geamul din spate al mașinii pe care scria că a fost militar în Irak timp de 15 luni.

William se întorsese în SUA grav rănit. S-a recuperat după câteva luni, însă rămăsese cu o depresie puternică. Ceea ce l-a marcat pe polițist a fost faptul că și el avusese un fiu pe nume William şi care murise în Irak.

Întâmplări ciudate

Mozhdah Jamalzadah este o cântăreaţă din Canada care în timp ce filma un videoclip a avut surpriza să constate apariţia pe înregistrarea video a unei fantome.

Locked-in este un sindrom care pentru lumea ştiinţifică rămâne un mister. O persoană se afla într-o stare de comă, dar e perfect conștienta, numai că nu poate comunica. Este un prizonier în propriul corp. Este un fel de paralizie în care numai ochii sunt mobili.

Martin Pistorius avea 12 ani, când a început să dea semne că ar putea avea o gripă. Starea de sănătate s-a deteriorat și a intrat într-o stare de deteriorare neurodegenerativa. Patru ani a durat această stare, după care și-a revenit, dar corpul era paralizat. Au mai trebuit încă 10 ani pentru că tânărul să-și revină. A fost numit omul fantoma.

CATEGORIES
TAGS
Share This
>