Mistere

Întâlnirile oamenilor cu extratereștri antici: Cum s-au născut religiile

Cu câteva excepții, cei mai mulți dintre oamenii de știință adoptă o atitudine negativă atunci când vine vorba despre trecutul omenirii și contactul oamenilor antici cu diverse civilizații extraterestre.

Teoria astronauților antici este suprimată din start de către specialiști, dar cu toate acestea ea devine logică pentru cei mai mulți dintre oamenii obișnuiți. Numeroasele dovezi, descoperite de-a lungul mileniilor, indică cât se poate de clar că civilizațiile antice au avut contacte majore cu ceea ce s-au numit fie zei, oamenii stelelor sau chiar extratereștri antici.

Pe fiecare continent găsim numeroase descrieri sau imagini despre contactul suprem cu anumiţi zei, veniți din îndepărtatul Univers și care dețineau puteri magice și înfăptuiau numeroase minuni. Mai mult de atât, atunci când oamenii nu respectau poruncile divine erau pedepsiți în cele mai diverse moduri. Textele sacre din antichitate descriu cu lux de amănunte această presupusă colaborare. De exemplu, incașii îi descriau cu teamă pe zeii cu diferite forme, veniți de foarte de departe, pentru a-i ajuta și proteja. Tribul african Dogon a transmis posteriorității că omul a fost creat de zeii veniți din Constelația Orion, pentru ca mai apoi, acești extratereștri antici să-l ghideze în dezvoltarea sa. De asemenea, vechile texte egiptene sau chiar sanscrite povestesc numeroase întâmplări care au ca personaj principal zeii creatori.

Acestea sunt doar câteva dintre exemplele pertinente pe care le putem oferi și care sunt la îndemâna oricui pentru a cerceta fenomenul în amănunt. Chiar și în aceste condiții, cei mai mulți dinte oamenii de știință cu mintea întunecată susțin că viața extraterestră nu poate exista. Această declarație pare desprinsă din lumea întunecată a Evului Mediu, perioadă în care dacă aveai curajul numai să crezi că Terra este rotundă erai ars de viu pe rug.

La prima vedere, doar galaxia noastră găzduiește peste 50 de milioane de stele , în jurul cărora se învârt numeroase planete care ar putea susține viața. Este de-a dreptul aberant să nu poți crede că în orice moment o civilizație mult mai avansată decât a noastră ne-a vizitat planeta, transformându-se într-un a zeilor cu puteri miraculoase pe care oamenii antici i-au adulat și imitat.astronauti antici - Întâlnirile oamenilor cu extratereștri antici: Cum s-au născut religiile

Dacă aruncăm o privire în secolul al XIX-lea, atunci când primii exploratori au sosit în Noua Guinee, Melanezia sau Micronezia, impactul asupra populațiilor primite din zonă a fost unul uluitor. S-a născut fenomenul „Cargo Cult”, pentru că băștinașii care practic trăiau în epoca de piatră, atunci când au văzut tehnologie avansată au reacționat de parcă zeii creatori au ajuns pe tărâmul lor. Din bambus au început să fabrice numeroase obiecte care semănau fie cu vapoarele sau obiectele exploratorilor, pentru ca mai apoi să le transforme în obiecte de cult la care se rugau.

zei - Întâlnirile oamenilor cu extratereștri antici: Cum s-au născut religiile

Astfel se năștea o nouă religie și ciudat este că toți cei din triburile respective o respectau cu mândrie. Oare nu așa s-a întâmplat și cu religiile noastre, atunci când în trecut civilizații mai avansate din punt de vedere tehnologic au intrat în contact cu strămoșii noștri? Cu siguranță că această teorie este una realistă, chiar dacă încă nu este la îndemâna oricui. Mai devreme sau mai târziu, atunci când gradul de dezvoltare ne va permite o să descoperim adevărul absolut despre originea și creația civilizației noastre.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top