Descopera

INSULA ȘERPILOR, MAREA CARE ARDE

Insula Șerpilor a fost pentru prima dată menționată în anul 777 î.Hr. În mitologia greacă, întinderea de pământ este creația lui Neptun, zeul mărilor, care la rugămintea zeiței Thetis a creat pentru fiul ei, Ahile, o insulă care se numea Leuce.

Zeița Thetis a construit pe insulă un sanctuar unde au fost aduse rămășițele lui Ahile și ale lui Patrocle. Mai târziu, romanii au numit-o Insula Alba, pentru bucățile de marmură albă pe care le-au descoperit pe suprafața de pământ.

Cercetările efectuate în anul 1823, au confirmat existența unui templu. Edificiul a avut formă pătrată, cu laturile de 29,87 metri. Zidurile erau formate din piatră, îmbinate fără ciment. Calcarul dădea o culoare albă, strălucitoare. De aici și numele de Insula Alba.

În interiorul templului, funcționa unul dintre cele mai importante oracole și totodată erau depozitate ofrandele aduse pentru cinstirea lui Ahile.

Pe insulă, au fost descoperite mai multe inscripții în care li se cerea locuitorilor să apere insula sfântă de pirați.

Insula are o suprafață de 17 hectare cu aspect arid și stâncos și lipsită de apă. Ea se află la o distanță de 45 de kilometri de țărmul românesc. Insula s-a format pe falia Sulina-Tarhankut, ca urmare a mișcărilor tectonice.

Insula a apărut brusc, este foarte tectonizată, iar toate elementele câmpului terestru, inclusiv cel magnetic, se manifestă cu putere. În apropiere de insulă se produce un fenomen straniu care a fost consemnat în vechi cronici rusești. Fenomenul este numit marea care arde și este cauzat de turbulențele care scot la suprafața apei hidrogenul sulfurat care se autoaprinde.

INSULA %C8%98ERPILOR - INSULA ȘERPILOR, MAREA CARE ARDE

Cultul lui Ahile a avut o mare răspândire în centrele comerciale de la Marea Neagră. Ahile era considerat stăpânul Mării Negre și protectorul navigației. Pe insulă veneau marinari care depuneau obolul benevol pe altarul marelui suveran. Ei adresau rugăciuni zeului Ahile pentru ca marea să nu le aducă necazuri.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top