Mistere

INCREDIBILUL MISTER AL PIETREI ALBASTRE

Vocea Rusiei a publicat un amplu articol despre un fenomen excepțional, care se petrece în apropierea orașului Pereslavl-Zalesski, situat la 148 de kilometri de Moscova.

Evenimentul este legat de o piatră care se găsește în apă și a căpătat culoarea albastră.
Piatra se găsește în acel loc de peste 2000 de ani. Triburile fino-ugrice se închinau și venerau această piatră.

Mai târziu, când zona a fost ocupată de slavi, aceștia efectuau ritualuri magice pe această piatră.
În anul 1152, cneazul Vladimir care se convertise la creștinism, ordonă ca această piatră să fie deplasată de pe muntele unde se afla și aruncată în lacul din apropiere. Cneazul considera piatra ca fiind un obiect de cult păgân și trebuia distrusă sau ascunsă.

Legenda spune că această decizie de mutare a pietrei a adus multe necazuri în zona respectivă. Reședința cneazului a fost acoperită de pământ și distrusă, o biserică creștină a luat foc. Pelerinajul la această piatră a continuat până în secolul al XVI-lea, populația fiind convinsă că piatra face minuni, vindecă oamenii de boli cumplite.

Preoții creștini decid să transporte piatra într-o grotă, astfel încât populația să nu mai poată veni în pelerinaj la piatră. Piatra este transportată în grotă, dar 12 ani mai târziu, apare la suprafață.
Preocupate de faptul că mulțimea revine să se roage la piatră, clericii hotărăsc să ridice o biserică, iar la baza ei să așeze piatra.

În momentul în care piatra era transportată spre locul construcției, piatra a căzut în apa lacului din apropiere. Apa avea o adâncime de 1,4 metri. Pescarii susțin că această piatră se mișcă. După 70 de ani, piatra s-a mișcat 300 de metri față de locul inițial.

loading...

piatra albastra - INCREDIBILUL MISTER AL PIETREI ALBASTRE

Piatra are o greutate de 12 tone și ipoteza conform cărei curenții din lac deplasează piatra, nu este realistă. Mai mult, în zonă, radiațiile sunt mai mari cu 30%, față de normalitate. Dacă acum 30 de ani, piatra avea deasupra apei o înălțime de 1,7 metri, acum înălțimea ei deasupra apei este de câțiva centimetri.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top