În Grecia s-a dezlănțuit iadul. Zeci de morți și sute de răniți! Focul continuă

În Grecia s-a dezlănțuit iadul. Zeci de morți și sute de răniți! Focul continuă

Cel puțin 74 de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 187 au fost răniţi în ultimele 24 de ore, în infernul din Grecia. Autorităţile spun că este o tragedie de dimensiuni biblice.

Incendii uriaşe de vegetaţie au izbucnit luni, la est şi la vest de Atena. Cea mai tânără victimă este un bebeluş de șase luni. Focul a înaintat extrem de repede, alimentat de vântul care bătea cu aproape o sută de kilometri pe oră.

În Grecia merg în vacanţă şi mulţi români, dar nu există indicii că ar fi avut de suferit. Marți, a intrat în vigoare un cod de ploi, și furtuni puternice, însoțite de grindină.Scena tragediei este regiunea Attica, din care fac parte Atena, numeroasele suburbii ale Capitalei şi portul Pireus.

Primul incendiu a fost semnalat luni, în apropiere de Kineta, o staţiune aflată la 50 de kilometri vest de Atena. Flăcările s-au răspândit cu o repeziciune uimitoare, schimbându-şi rapid direcţia, alimentate de vântul violent şi uscat.

Localnicii vorbesc despre înfricoşătoare perdele de foc, care se întindeau pe distanţe de până la şase kilometri.

„Focul se deplasa cu viteza fulgerului şi am fugit către mare, simţeam căldura în spate, de parcă flăcările ne vânau,” a povestit o supravieţuitoare.

Al doilea focar a izbucnit, independent, în Mati, un sătuc situat la 30 de km nord-est de Atena, în zona Rafina, populară printre turiştii greci, mai ales pensionari. Dar tot acolo sunt şi multe tabere pentru copii.

Într-o curte din Maţi au găsit echipele de pompieri 26 de trupuri încleştate, bărbaţi, femei şi copii care se ţineau în braţe. Muriseră la doar 20-30 de metri de mare.

Au încercat din răsputeri să ajungă la apă, dar fumul i-a sufocat, iar zidul de flăcări i-a ajuns din urmă.

Nikos Stavrinidis, supravieţuitor: „Focul a apărut dintr-odată. Vântul bătea cu o forţă nemaipomenită. De când sunt n-am trăit aşa ceva. Am alergat către mare. Am intrat în apă şi am încercat să ne depărtăm pe cât posibil de fum, am înaintat în apă cât am putut. Dar vântul şi curenții erau aşa de puternici încât începuseră să ne ia valurile. Nu mai vedeam nimic de jur împrejur, nu mai ştiam nici în ce direcţie e Mati. Nu se mai vedea nimic.”

Nave şi elicoptere ale armatei, dar şi o flotilă de bărci private au fost mobilizate pentru evacuarea celor care au aşteptat salvarea în apă.

Bărbat: „Cu mine mai alergau 25 de oameni către mare, de la copii mici care plângeau până la bătrâni. Unii au sărit direct pe stânci, şi-au rupt picioarele şi nu s-au mai putut mişca. Am stat 5 ore în mare.”

Localnic: „Ce mă frământă cel mai tare şi îmi împietreşte inima este că am văzut oameni înecându-se lângă mine fără să-i pot ajuta. Asta a fost tragedia.”

Limbi de foc uriaşe au devorat necontrolat case şi grădini. „Lăsaţi totul şi fugiţi!”, li s-a spus celor din Kineta şi Maţi.

Era însă deja târziu pentru că, potrivit presei, multe victime

Localnic: „Am găsit pe o verandă doi oameni carbonizaţi, erau îmbrăţişaţi, nu ştiu ce aşteptau. Ar trebui să învăţăm din asta.”

Tânăr: „Este urmarea ignoranței celor care văd flăcările apropiindu-se şi zic: “casa mea e de beton, n-o să ardă.”

Din cauza gravităţii situaţiei, premierul Alexis Tsipras şi-a întrerupt luni seara vizita în Bosnia şi s-a întors de urgenţă în ţară pentru a coordona operaţiunile de salvare. Incendiile de vegetaţie sunt o problemă recurenta în Grecia în verile fierbinţi şi uscate, dar măturate de vânt puternic. Acestea sunt însă cele mai grave din ultimii 11 ani. În august 2007, 67 de oameni au pierit într-o singură zi în Peloponez.

stirileprotv.ro

CATEGORIES
Share This
>