Spiritualitate

În Biblie este vorba de Reptilianul Yahwe care cere sacrificii?

Biblia este una dintre cele mai controversate cărți din istoria omenirii. Considerată de unii cartea de temelie a umanității, Biblia a fost interpretată în nenumărate feluri. De cele mai multe ori, interpretările biblice au avut menirea să inducă pur și simplu oamenii în eroare sau să creeze o imagine perfecționistă asupra vieții din trecut, pe care s-o proiecteze asupra viitorului.

De asemenea, există numeroase voci care susțin că de fapt Biblia este o înșiruire de caractere care conțin numeroase mesaje codate, pe care divinitatea le-a inserat în diverse povești cu tâlc. Numeroși au fost cei care au căutat să spargă aceste coduri, dar niciun rezultat spectaculos nu a fost niciodată înregistrat.

Atunci când Vechiul Testament a fost studiat dintr-o perspectivă inovatoare, s-a ajuns la concluzia că uneori lucrurile nu par ceea ce sunt sau chiar că Dumnezeu poate fi privit din diverse perspective. Potrivit datelor biblice, în Vechiul Testament Dumnezeu este cunoscut sub numele de Yahwe. El este creatorul Universului din care facem parte și el dictează mersul lucrurilor. Yahwe îți iubește creația și din acest motiv l-a călăuzit pe om, în trecutul îndepărtat, pe traseul evoluției sale.

Cu toate acestea, este de remarcat faptul că Yahwe aa fost însetat de sânge în Vechiul Testament și oferea indicații precise și clare lui Moise cu privire la jertfe pentru a nu se pierde niciun strop de sânge. Această sete de sânge este una bizară în condițiile în care chiar și animalele jertfite ;i uneori oamenii făceau parte din procesul de creație. Și atunci nu putem să ne întrebăm dacă Yahwe este cu adevărat Dumnezeu sau nu?

Iată câteva extrase din Biblie care evidențiază setea de sânge al celui care în Vechiul Testament s-a intitulat Dumnezeu:

Deuteronom 12:27
27 Să-ţi aduci arderile de tot, carnea şi sângele, pe altarul Domnului, Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului, Dumnezeului tău, iar carnea s-o mănânci.

loading...

Exod 22:29
29 Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi.

Ezechiel 20:25-26
25 Ba încă le-am dat şi legi cari nu erau bune, şi porunci prin cari nu puteau să trăiască.
26 I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toţi întâii lor născuţi; am vrut să-i pedepsesc astfel, şi să le arăt că Eu sunt Domnul.

Deuteronom 28:53
53 În strâmtoarea şi necazul în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul, Dumnezeul tău.

Acestea sunt doar câteva pasaje culese din Biblie care evidențiază setea nebună de sânge pe care creatorul a avut-o. Mai mult de atât, putem să remarcăm că într-o formă bizară și canibalismul este promovat.

jertfe din biblie -  În Biblie este vorba de Reptilianul Yahwe care cere sacrificii?

Exemplele pot continua și trebuie să menționăm faptul că în „Levitic” (a 3-a Carte a lui Moise) există nu mai puțin de 22 de capitole în care sunt descrise cu lux de amănunte modalitățile prin care trebuie desăvârșite jertfele. Exemplele pot continua și numărul jertfelor pomenite în Biblie este unul foarte mare, dar ciudat sau nu se încheie cu jertfa supremă, momentul în care Dumnezeu l-a sacrificat pe fiul său pentru ca omenirea să se trezească la realitate. „Mănâncă trupul lui și bea sângele lui”este repetat la aproape toate împărtășaniile creștine, de jur-împrejurul lumii.

Ce semnifică aceste jertfe? De ce a fost nevoie de atât de mult sânge? Aceste întrebări par să rămână fără răspuns, chiar dacă există speculații conform cărora Yahwe este considerat un conducător reptilian, care s-a autoproclamat Dumnezeu și a încercat să manipuleze omenirea după bunul plac.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top