Mistere

In 3 decembrie 2012 convergenta a trei planete este idicata de piramidele din Gizeh

Ziua de 3 decembrie 2012, la prima vedere o zi ca oricare alta, dar în acea zi un eveniment important se petrece în sistemul nostru solar. Mercur, Venus şi Saturn se vor alinia în așa fel încât vor coincide cu așezarea celor trei piramide din platoul Gizeh. Este interesantă această aliniere cât și modalitatea în care au fost construite cele trei piramide de pe platoul din Gizeh pentru că acest eveniment unic se produce extrem de rar.

Trebuie menționat faptul că aceasta convergență planetară se petrece la fiecare 2737 de ani, dar la fiecare ciclu planetele sunt poziționate altfel. Însă aceeaşi convergență, precum cea din data de 3.12.2012., s-a mai petrecut doar acum 28.000 de ani.

De aici putem să ne dăm seama că aceste piramide au avut un singur scop, indiferent de perioada reală în care ele au fost construite. Scopul a fost unul de celebrare al evenimentului care se produce o singură dată în 28.000 de ani, convergența celor trei planete din sistemul nostru solar.

imagine1 - In 3 decembrie 2012 convergenta a trei planete este idicata de piramidele din Gizeh

Poziționarea celor trei planete este înfățișată precum un ceas care indica ora 12:10. Acest eveniment unic se produce cu doar 18 zile înainte de mult așteptata dată de 21 decembrie. Aceste detalii sunt greu de descifrat în prezent, dar cu siguranță că transmit ceva. Poate o avertizare sau chiar ideea că viitorul se apropie cu pași repezi, iar omenirea trebuie să fie pregătită pentru a-l întâmpina.

imagine3 - In 3 decembrie 2012 convergenta a trei planete este idicata de piramidele din Gizeh

Datorită evenimentul care se va petrece peste câteva zile, nu putem să nu subliniem faptul că aceia care au construit cele trei piramide de la Gizeh cunoșteau viitorul și modalitatea evoluției planetelor. Altfel nu se poate explica această eveniment important.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top