ILLUMINATI, ISTORIA UNEI SOCIETĂȚI SECRETE

În romanul lui Dan Brown Îngeri și Demoni este abordată pe larg tema Illuminati, o societate secretă care a preluat controlul lumii, înlocuind religia creștină, implicându-se chiar și în alegerile papale de la Vatican.

Illuminati sunt prezentați ca fiind deținătorii unei conștiințe și înțelepciuni ieșite din norme. Existenţa lor este una controversată. Unii consideră că aceștia fac parte din marile familii nobiliare și capitaliste ale lumii.

Ordinul Illuminati a fost fondat în Bavaria, Germania, în anul 1776, de către Adam Weishaup și făcea parte din ordinul Maeștrii Lumii. Scopul lor era să îndepărteze toate formele de monarhie din lume care împiedicau progresul social.

În spatele marilor evenimente ale istoriei, Războiul de Independență al SUA din anul 1776, Revoluția franceză din anul 1789, au stat forțe care au făcut parte din Illuminati. Mai târziu, au preluat controlul sistemului financiar mondial.

Illuminati venerează divinitățile egiptene și babiloniene, au înclinații oculte și esoterice și practică ritualuri ciudate. Mulți consideră Illuminati ca fiind succesorii unei caste sumeriene numite Frăția Șarpelui.

Simbolul Illuminati

Simbolul reprezintă o piramidă care are în partea superioară are un ochi care reprezintă conștiința dominatoare. Piramida este așezată pe un suport de piatră, unde sunt două inscripții în latină. Primul este ANNUIT COEPTIS, care înseamnă, proiectul nostru va fi încununat de succes și cea de a doua, NOVUS ORDO SECLORUM, noua ordine pentru secole.

Loading...

Cine sunt Illuminati?

Printre cei fare fac parte din acest ordin se numără și Grupul Bilderberg, fondat în anul 1954. Prima întâlnire a membrilor fondatori a avut loc la hotelul Bilderberg din Osterbeek, la invitația prințului Bernhard din Olanda.
Grupul Bilderberg este structurat în trei cercuri de influență. Cercul exterior cuprinde 80% dintre membrii care nu au cunoștință de strategiile și scopul real al grupului.

Cea de a două structură se numește Comitetul de Direcție și este format din 35 de membrii, exclusiv europeni și americani. Ei cunosc 90% din strategiile grupului.

illuminati

Cercul central este numit Comitetul Consultativ și este format din câțiva zeci de membrii care cunosc în totalitate strategiile.

Despre Grupul Bilderberg se spune că este un guvern mondial ocult. Membrii acestui grup pot declanșa crize economice, războaie, fluctuații monetare sau bursiere. O dată pe an, timp de patru zile, membrii se reunesc în locații bine protejate. Locuitorii din vecinătatea acestor locații sunt evacuați cu o săptămână înainte să înceapă întrunirea grupului.

loading...

Comentariile sunt închise.