Spiritualitate

Iisus nu a existat niciodată. Este un mit! Cel puțin așa susține un nou studiu bazat pe 126 de texte antice

Iisus nu a existat niciodată! Aceasta este concluzia unui nou studiu, în care au fost cercetate 126 de texte antice, realizat de o echipă de specialiști biblici.

Afirmația că Iisus, figura mesianică din centrul celei mai mari religii din lume, creștinismul, nu a existat niciodată cu adevărat nu este una străină sau bizară. Această teorie a fost lansată cu decenii în urmă, atunci când specialiștii au descoperit numeroase asemănări între personajele importante, din punct de vedere spiritual, care au trăit pe Terra și Iisus.

Asemănări între viața lui Iisus și alți zei

În mitologia diverselor popoare, există numeroase personaje excepționale, care s-au născut din mame virgine și au realizat o sumedenie de lucruri nefirești, numite minuni.

Un prim fapt interesant este asemănarea izbitoare dintre nașterea zeului Krishna și Iisus. În cartea, Bhagavata Purana, este relatat faptul că zeul Krishna s-a născut în urma unei uniuni spirituale, între zeul Vasudeva și  Devaki, o pământeancă virgină. Niciodată nu a existat o uniune de natură sexuală în cazul nașterii zeului Krishna. Această poveste s-a repetat și în cazul lui Iisus. Mai mult de atât, cei doi sunt considerați fiii zeului suprem.

Nașterea celor doi a fost marcată de o stea și atunci când au venit pe lume au fost vizitați de trei oameni. Interesant mai este faptul că cele două personaje mistice realizează minuni similare în decursul vieții lor, iar în cele din urmă sunt crucificați, ca să reînvie trei zile mai târziu.

Viața lui Horus, zeu egiptean, este similară cu cea a lui Iisus. În prima instanță, mitologia egipteană susține că Horus s-a născut pe data de 25 decembrie, dintr-o fecioară. O stea de la răsărit a proclamat venirea sa. Trei împărați au venit să-l vadă pe Horus la naștere. La 20 de ani, Horus a devenit un om minune, iar la treizeci de ani a fost botezat, moment după care a început o mare lucrare. Horus a avut 12 ucenici și a fost trădat la fel ca Iisus. În cele din urmă, Horus a fost crucificat și după trei zile a reînviat.

Zeul luminii în mitologia persană este Mithra. Acesta s-a născut dintr-o femeie virgină. Ziua de naștere a lui Mithra se sărbătorea în 25 decembrie, odată cu solstițiul de iarnă. A fost un mare învățător și ciudat sau nu a avut 12 ucenici. Mithra nu a avut o înviere în trup, dar după ce și-a încheiat misiunea a fost ridicat la cer, cu ajutorul unei lumini și a unui car de foc.

Mai pot fi date exemple cum sunt Attis, Dionis și alți zei mitologici, dar rezultatul este același. Povestea se repetă și detaliile sunt mai mult decât simple coincidențe.

De ce existența lui Iisus este considerată un mit?

Într-un articol, semnat de specialistul Michael Paulkovich, se schițează ideea că Iisus nu a existat niciodată cu adevărat și că este un mit, care a fost preluat din culturile străvechi. Specialistul susține că dintre cele 126 de texte antice, studiate de-a lungul carierei sale, doar unul dintre ele pomenește despre Iisus.

Cu toate acestea, textele romane, scrise între anul 0 și 300, de scriitori celebri, precum Împăratul Titus, Cassius Dio, Maximus, Moeragenes, Lucian, Oasiți Soterichus, Eufrat, Marcus Aurelius sau Damis de Hierapolis nu este pomenit numele de Iisus. Specialistul susține că este imposibil ca niciunul dintre acești scriitori să nu fi auzit despre existența celei mai mari figuri spirituale, aflate în prezent în centrul celei mai mari religii din lume.

iisus christos rastignit pe cruce - Iisus nu a existat niciodată. Este un mit! Cel puțin așa susține un nou studiu bazat pe 126 de texte antice

Textele din Marea Moartă , cunoscute și sub numele de textele Qumran, nu conțin nici o mențiune despre Isus. Chiar și apostolul Pavel, figura Noul Testament, nu pomenește niciodată numele de Iisus.

În timp ce astăzi creștinismul a devenit cea mai populară religie din istoria lumii, cu 2,2 miliarde de ființe umane care se numesc creștini, Paulkovich subliniază că, încă din secolul al IV-lea, creștinismul era încă un cult mic și foarte persecutat. Acest cult avea nevoie de o figură importantă pentru a acapara cât mai mulți membri, și Paulkovich susține că astfel a fost inventat Iisus. În realitate nu a existat acest personaj, dar inspirându-se din mitologie, conducătorii cultului, au copiat pur și simplu viața unui personaj antic și i-au dat numele e Iisus. Povestea a fost plasată cu câteva sute de ani în urmă, pentru ca nimeni să nu poată descoperi adevărul. Și astfel, s-a născut o nouă religie, care are în centrul atenției, un mit.

loading...
6 Comments

6 Comments

  1. anonim

    4 decembrie 2017 at 11:09

    Tampenii. Pseudosavantii urmeaza sa demonstreze ca, asemenea lui Iisus, nici Bisericile Crestine actuale nu exista, pentru ca nu sunt amintite in textele satanistilor.

  2. adrian

    4 decembrie 2017 at 19:39

    nu a existat isus hristos .cel rastignit pe cruce era denumit BARABAS .si se tragea din regele david.care nu i mai dadeau jidovii din ierusalim atentie importanta.in sonq Daciei a existat un fiu a lui dumnezeu ( zeul enki) s a numit Hercule dar a disparut in ceata.aceasta legenda a fost inventata de niste evanghelisti .nu a existat nici un oras.asezare.nik.in comparratie BALL HADDAD- cel care a aterizat lq Baalbeek in Liban a construit un oras palmira care exista si azi( ruinele).

  3. kosk

    4 decembrie 2017 at 21:23

    sa fim seriosi..si despre Siddartha Gautama s-a scris ca este al noualea Avatar al zeului Vishnu care „a intrat” la Maya (mama lui Buddha) sub forma unei raze in 5 culori..sau despre Alexandru cel Mare se spune ca a fost feciorul lui Zeus (Ra) care s a imbarligat cu Olimpia..si cu toate astea nimeni nu contesta existenta lui Buddha sau a lui Alexandru. cea mai valida dovada a existentei lui Iisus este Talmudul Babilonian (se 1-2) in care evreii il blasfemiaza in toate felurile, logic de ce ar injura si blasfemia evreii un personaj inexistent? doar satanistii moderni si ateii uabotnici ii contesta existenta. cat despre Horus (personaj fictiv din mitologia egipteana) nu a fost crucificst ci taiat on bucati iar Mithra (alt personaj de basm) s a nascut nu din fecioara ci dintr o piatra..etc, etc..

  4. kosk

    4 decembrie 2017 at 21:45

    imbecilul asta (paulkovitch) ataca ce e vulnerabil si lipsit de reactii in lumea moderna (crestinismul) daca are sange in instalatie sa conteste si existenta pedofilului Mahomed al islamistilor (la fata locului in Mecca) si a zeitatilor hinduse (in India) dar pariez ca nu are tupeu, lasul, lual-ar Balena Albastra..

  5. Dima

    4 decembrie 2017 at 21:55

    Teoria este mai veche. Nici nasterea lui Isus in Bethleem nu a fost pe 25 decembrie. El s-ar nascut in luna lui nissan dupa calendarul iudaic … aproximatv lunile martie /aprilie in calendarul gregorian.
    25 decembrie este un compromis … este ziua Soarelui / Mythra … cult care era foarte raspandit in Imperiul Roman (cu precadere in zona de Rasari) in perioada Imparatului Constantin.
    Intr-adevar e mai greu de inteles cum marii istorici si scriitori celebri ai a acelor vremuri nu au in operele lor nici macar o fraza in care sa se mentioneze existenta personajului Isus … personaj care a facut atata valva, conform evangheliilor, in perioada in care Guvernatorul Iudeii era Pontius Pilatus între anii 25 – 36 d.Hr., în vreme ce la Roma era împărat Tiberius, fiu adoptiv al lui Octavian Augustus.
    Este si asta o teorie.

  6. kosk

    4 decembrie 2017 at 23:43

    Dima
    e usor de inteles, Iisus (Yeshua)Mantuitorul, a fost considerat de romani, evrei si de istoricii contemporani perioadei un simplu „vraci” provincial in imperiul roman si nu a facut atata valva (de aici asa zisa „lipsa a dovezilor”)..Simon bar Kochba e mult mai celebru..

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top