HAZARDUL ȘI COINCIDENȚELE, FORȚE CARE NE INFLUENȚEAZĂ VIAȚA

Despre coincidențe și hazard s-a scris foarte mult. Părerile sunt împărțite. Sunt specialiști care susțin cu tărie că de-a lungul vieții hazardul sau coincidențele joacă un rol important. Ca definiție, coincidența este o întâmplare care se produce prin hazard. Sunt multe persoane în viața cărora un număr, o cifră, au jucat un rol important.

Thomas Jefferson, al treilea președinte al SUA, a fost marcat în toată viața sa de cifra trei. La fel au stat lucrurile și cu cancelarul german Bismarck.

Pentru președintele Ronald Reagan cele mai importante evenimente s-au petrecut într-o dată de șapte. Se spune că o coincidență este doar partea vizibilă a icebergului. În interiorul acestuia, producerea unor evenimente este determinată de ciclicitate.

Cum se poate explica faptul că două tinere care nu se cunoșteau se căsătoresc în aceeași zi la o biserică. Ele au vârsta de 22 de ani, poartă același prenume, la fel și tații lor.

O altă întâmplare s-a petrecut in SUA. 20 de persoane care făceau parte din corul bisericii au scăpat cu viață pentru că fiecare dintre acestea au întârziat la repetiția care trebuia să aibă loc. Un cutremur cu magnitudine mare s-a produs și a distrus biserica chiar în minutele în care ar fi trebuit să aibă loc repetiția.

Există forțe și factori care ne influențează viața care nu țin de noi ca persoane. Jung are multe însemnări despre sincronicitate. Acest fenomen este cunoscut în vechile texte chinezești, indiene. Jung explica sincronicitatea prin existența inconștientului colectiv care există dincolo de spațiu și timp.

Hazardul poate să aducă șansă sau din contră. Un francez fură o mașina luxoasă parcată pe o stradă din Paris. Hotărăște să schimbe tăbliţă de înmatriculare pentru a nu fi descoperit de poliție. La ieșire din Paris se îndreaptă către o benzinărie unde o altă mașina alimenta.

Hazardul i-a adus un mare ghinion. Cele două mașini aveau același număr de înregistrare. A fost chemată politia și hoțul arestat.
În anul 1928, are loc un accident în care au fost implicate două mașini. Cele șase victime din cele două mașini se numeau Holden.

Hazardul poate să aducă și momente minunate în viața unei persoane. Un cuplu format din Pierre și Anne, era în căutarea unui inel de logodnă. După multe căutări au găsit bijuteria mult dorită. După ce l-au cumpărat, au observat că în interiorul inelului era gravat A 23 P. A de la Anne, 23 ziua cununiei si P de la Pierre.

NOROCOȘI - HAZARDUL ȘI COINCIDENȚELE, FORȚE CARE NE INFLUENȚEAZĂ VIAȚA

În anul 1984, un scoțian comandă o carte la un anticar din Londra. Comanda a fost făcută telefonic. După câteva zile, scoţianul primește coletul. În una dintre pagini a descoperit o vedere cu imaginea pe care el o admira în fiecare zi de la fereasta casei sale.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns