Bizar

Hambo Lama Itigelov, calugarul budist care refuza sa moara

Hambo Lama Itigelov s-a născut în 1852 pe teritoriul Rusiei. Întotdeauna el a vrut să devină călugăr budist și pentru a-și îndeplini visul a urmat cursurile Universității Budiste Buryatia. După o perioadă de studiu intensă, Itigelov a reușit să-și îndeplinească visul și în 1911 a fost numit în cea mai mare poziție din budism, Pandido Khambo Lama.

În timpul Primului Război Mondial, Itigelov a creat o organizație specială, numită „Frații Buryat„, care s-a ocupat în special cu ajutorul răniților, dar și susținerea morală a soldaților implicați în cumplitul eveniment. Organizația a avut o activitate deosebită construind mai multe spitale unde au fost tratați mii de răniți.

Câțiva ani mai târziu, simțind că „marea învăţătură roșie” va pune sub dominare totală Rusia, marele călugăr budist și-a sfătuit frații de religie să părăsească cât mai rapid țara. Cei mai mulți l-au ascultat și s-au refugiat în Tibet sau în India, dar învățătorul simțindu-și sfârșitul foarte aproape și-a scris testamentul. Avea o singură dorință, să fie lăsat să moară în poziție clasică de meditație, după care să fie așa înmormântat într-o cutie mare confecționată din lemn de pin.

La 75 de ani, știind că moartea se apropie cu pași repezi, călugărul budist și-a început pregătirile pentru actul final. S-a așezat în poziția de meditație și după o anumită perioadă de timp a trecut în lumea celor drepți. Dorința i-a fost întocmai respectată și Lama a fost îngropat într-o cutie din pin tocmai în poziția în care murise.

După mai mulți ani, undeva pe la începutul anilor ’70, din motive necunoscute, călugării budiști au hotărât să-l deshumeze pe cel care a fost ghidul spiritual al comunității budiste din Rusia. Spre uimirea tuturor, corpul lui Itigelov nu suferise nicio modificare și nici nu se degradase.

Hambo Lama Itigelov - Hambo Lama Itigelov, calugarul budist care refuza sa moaraCălugării, speriați de duritatea regimului comunist, nu au dezvăluit descoperirea efectuată și l-au îngropat la loc pe fostul maestru. Abia în 2011, corpul lui Itigelov a fost deshumat pentru a doua oară și trimis în laborator pentru a fi studiat. Acolo s-a stabilit că fostul călugăr murise abia după 36 de ore de meditație și datorită fluxului imens de energie corpul nu s-a degradat. Meditația, dar și energia pozitivă acumulată în timpul vieții au contribuit la conservarea în stare perfectă a corpului. Aceasta este doar o presupunere pentru că o explicație alternativă nu a fost găsită de către oamenii de știință.

loading...

În prezent, corpul marelui maestru se află în actuala reședință a lui Hambo Lama, unde se poate admira în toată splendoarea sa. Cei mai mulți dintre călugării budiști susțin că Hambo Lama Itigelov nu a murit și pentru că a atins viața veșnică din nirvana, corpul său refuză să se dezintegreze.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top