Spiritualitate

Gandul devine realitate. Iata cum este posibil

Intelepciunea tuturor vremurilor a inteles ca timpul nu este altceva decat unitatea de masura a gandului cand devine realitate.

Oamenii de stiinta definesc timpul ca o conventie care masoara schimbarile de pozitie ale obiectelor in spatiu, si evolutia fiintelor de la nastere spre moarte. Inainte de a precipita ordinea din haos, nu existau obiecte in spatiu si nici fiinte in evolutie. La inceput a fost nimicul pe care l-a modelat prin mintea si actiunile sale Marele Creator. O spune si Biblia…Soarele si luna apar dupa creerea luminatorilor.

Deci, pentru cei care apuca drumul vertical al gnozei, universul primordial este cel mental, din care se precipita dimensiunile materiale. Pentru inteleptii Kabbalei, cu mult inaintea nasterii Timpului, Dumnezeu a reflecat asupra sa, si-a imaginat fiinte asemanatoare cu El, libere, creatoare, iubitoare, intelepte si dinamice, demne sa devina si sa realizeze alaturi de el Marea Opera de a modela nimicul si de-al transforma in Tot.

Apoi El a realizat ca trebuie sa existe un timp care sa permita aceasta evolutie fantastica de la gand la materie. Pentru initiatii tuturor timpurilor, universul este integralist si aflat in permanenta dinamica. Mineralul tinde catre vegetal, vegetalul catre animal, animalul, catre uman, umanul catre divin, iar divinul catre Sursa.

In ciuda stiintelor materialiste, cautatorul sensurilor profunde ale existentei intelege ca Sursa a inzestrat Creatia cu constiinta, vointa si libertate, astfel incat ce creeaza mintea sa devina materie, sau altfel spus: mai intai exista planul, apoi constructia! Platon spunea despre idei ca sunt esenta lucrurilor, iar Mintea Marelui Creator a insamantat intreaga sa Opera cu idei generatoare de realitati pe diferite planuri. Panza pe care Dumnezeu isi picteaza Creatia este Energia Primordiala, pe care mintile celor creati dupa „Chipul si Asemanarea Sa” o modeleaza in functie de vibratiile la care au ajuns in cautarea Sursei.

Astfel, Arhanghelii lucreaza in Lumina Pura, Ingerii cu energie fina, zeii cu energie spirituala, iar omul cu energie densa. Intreaga antichitate se supunea perceptiei lumii in cheia minte-inaintea-materiei. Astfel, cand ei priveau o masa cu delicatese, nu percepeau direct imaginea lor ci intelegeau principiile care s-au angrenat de la bobul de grau care se naste in miezul pamantului, ca sa irumpa cand soarele si-a incheiat lucrarea asupra sa in spicul galben, pe care mana gazdei l-a taiat transformandu-l in painea care va hrani omul, care are nevoie de energie densa, caci doar zeii se pot hrani din idei, pe cand cei aflati in dimensiunea materiala sunt damnati sa transforme energiile subtile in realitati ale materiei in care spiritele lor sunt incarcerate, prin pierderea calitatii divine! Iata, doar un exemplu de perceptie, atat de drag esoteristilor! Pentru a ne lamuri si mai bine, iata cum raportau anticii microcosmosul (omul) la macrocosmos (universul):

„Tot ce este in cer este si in afara lui, ca si tot ce este pe pamant este echivalent cu ce se afla in afara sa, precum corpul este format din organe asa si universul este zamislit din planete…”(bucata de text gasita pe placute de lut in Memphis).

Si tot asa: ramele aveau forma intestinelor, plamanii aveau forma de pasare, cu alte cuvinte absolut totul in legatura cu interiorul nostru avea un corespondent in afara. Pentru ei Soarele era Principiul activ, dinamic, iar Luna, luminatorul noptii era responsabila cu starea pasiva, vegetativa, potentiala. Astazi, stim ca omul respira de 25 920 de ori intr-o zi, ceea ce corespunde anului Platonician, exact cat ii trebuie soarelui sa guverneze toate casele astrologice, iar media de varsta a presoanei de 72 de ani are exact acelasi numar de zile. Pare surprinzator, nu?

Caplimpede

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top