Descopera

GÂNDIREA NOASTRĂ COLECTIVĂ DEZECHILIBREAZĂ EMOȚIONAL UNIVERSUL

Universul este energie, o energie omniprezentă cu puteri nemărginite. Aceste energii se repliază, se atrag, se mișcă și noi oamenii suntem conectați la ea. Când gândim emitem o energie. Ea se degajă către semenii noștri, dar și către Univers.

Aceste energii sunt invizibile și nu au bariere de timp sau de spațiu. Sunt specialiști care susțin că noi, oamenii, avem capacitatea să atragem un eveniment rău sau bun, care ni se va întâmpla, numai gândindu-ne insistent la acest eveniment. Fiecare dintre noi avem un câmp de energie, pe care-l numim aură. Acest câmp de energie este format de gândirea noastră, de emoțiile și trăirile noastre. Această energie care este în jurul nostru este simțită prin subconștient de către persoana cu care noi suntem pe aceeași lungime de undă.

Așa putem explica de ce ne place la prima vedere o persoană, fără să o cunoaștem suficient. Există conexiuni de energii între noi și Univers. Gândirea dă instrucțiuni subconștientului. Suntem pozitivi, atunci subconștientul nostru va atrage energii pozitive. Se spune că noi reflectăm gândirea noastră prin gesturi, privire, mers, vorbe. Gândirea are un mare impact în viața noastră și nu numai. Ea trimite vibrații și în Univers. Cu alte cuvinte, ceea ce simțim fiecare dintre noi, influențează pe cei de lângă noi și implicit vibrația merge către Univers.

Putem să ne întrebăm dacă gândirea noastră colectivă poate dezechilibra emoțional Universul? Să ne imaginăm o familie care suferă, extrapolând ne imaginăm un oraș sau o țară care suferă. Energiile acestor sute de mii de oameni sau milioane de oameni, se degajă în Univers, care va fi încărcat negativ cu sentimentele noastre. În acest caz putem vorbi despre o poluare de energie negativă, produsă de noi și care determină dezechilibre în Univers și implicit pe Pământ.

Suntem autorii unui haos climatic, social, economic. Fiecare dintre noi, fie că suntem bărbat sau femeie, avem în construcția noastră internă o parte feminină și una masculină. Partea masculină încearcă să reprime partea feminină și de aici starea noastră de conflict interior.  O astfel de persoană devine conflictuală cu cei din jur. De aici apar crimele, luptele, atentatele, războaiele. Lupta spirituală distruge valorile absolute, susțin specialiștii.

Un raport secret care a fost desecretizat în 2014, aduce probe indubitabile în modul în care CIA și FBI-ul au manipulat gândirea a mii de oameni, cu consecințe devastatoare pentru lume. Raportul face referire la Programul Monarch, în care oamenii deveniseră sclavi din cauza manipulării gândirii, cu mijloace sofisticate.  Să nu uităm că după cel de al doilea Război Mondial, 2000 de specialiști naziști au fost duși în SUA pentru a lucra la astfel de proiecte, care au dat roade.

colectiv - GÂNDIREA NOASTRĂ COLECTIVĂ DEZECHILIBREAZĂ EMOȚIONAL UNIVERSUL

Războiul rece, războiul din Vietnam, Cuba și exemplele pot continua, au afectat nu numai SUA , ci chiar o bună parte din lumea întreagă și au fost rezultatul unor astfel de proiecte. Este cunoscut faptul că medicii naziști au făcut studii asupra gândirii în timp ce supuneau persoanele la traumatisme. Se vorbește în acest raport despre un abuz mental efectuat într-un ritual satanic. Gândirea noastră nu este manipulată nu numai de medici specialiști în acest sens. Se vorbește despre manipularea pe care religia o are asupra noastră. Nu este o blasfemie ceea ce am scris mai sus. Din păcate, este o realitate pe care o resimțim fiecare dintre noi, zi de zi.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top