FRĂSINEI, ATHOSUL ROMÂNIEI

Mănăstirea Frăsinei este un adevărat Athos al României. Părintele Neonil Ștefan, starețul mănăstirii a decedat la vârsta de 94 de ani.

La această mănăstire rânduiala e trainică. Nu se mânca carne, slujba începe la miezul nopții și ține până dimineața, iar femeile nu au voie în interiorul mănăstirii.

Femeile sunt avertizate printr-un anunț, chiar la intrarea în mănăstire, că nu au voie să intre în mănăstire.

Se cunoaște faptul că femeile nu au voie să pună piciorul pe Muntele Athos, inclusiv animalele femele. Femeile pot admira cele 20 de mănăstiri de la o distanță de 500 de metri.

Bărbații care doresc să viziteze zona trebuie să obțină o autorizație pe care o obțin la Salonic, unde prezintă o scrisoare în limba greacă, în care motivează vizita la Muntele Athos.

În anul 2003, parlamentul european a votat o lege care interzicea această discriminare. Legea nu a fost aplicată, interdicția femeilor de a păși pe munte a rămas în vigoare.

Pe muntele Athos sunt 20 de mănăstiri și 3000 de preoți. Este celebru cazul unei scriitoare franceze, Maryse Choisy, care în anul 1920, a reușit să viziteze zona, travestită în bărbat.

În anul 1929, ea a publicat cartea O Lună Printre Bărbați. În anul 1930, miss Grecia a intrat pe Muntele Athos. După acest incident s-a creat un scandal uriaș.

Din milă creștină, patru femei din Republica Moldova care se aflau într-o ambarcațiune care a eșuat în apropierea muntelui, au fost salvate de către preoți și duse într-o chilie de pe munte.

În secolul al VII-lea, împăratul Constantin al IV-lea a donat muntele preoțiilor. În anul 971, Muntele Athos devine republică monastică independentă. Conducerea este efectuată de reprezentanți ai celor 20 de mănăstiri.

Pe Muntele Athos este utilizat calendarul Iulian care este cu 13 zile în urmă față de cel Gregorian, iar ziua este formată din ore solare. Ora zero este momentul în care soarele asfințește.

Conform legendei, Sfânta Fecioară era împreună cu Apostolul Ioan și mergeau în Cipru, pentru a-l vizita pe Lazăr. Barca în care se aflau a eșuat chiar la poalele Muntelui Athos. Vrăjită de frumusețea locului, Sfânta Fecioară l-a rugat pe Dumnezeu să-i ofere acel loc. Dumnezeu a spus că va face o grădină care să fie numai a ei.

Muntele Athos se mai numește și Grădina Sfintei Fecioare. Interzicerea accesului femeilor pe Muntele Athos este din anul 1045. Cele care nu respectă această regulă sunt condamnate la un an de închisoare.
Au fost câteva excepții. În anul 1347, soția suveranului sârb, Ștefan Dușan a fost primită să se refugieze pe munte, din cauza atacurilor piraților catalani.

În anul 1770, după eșecul revoluției lui Orlov, au fost acceptate ca refugiate femei. În cel de al Doilea Război Mondial au fost acceptate femei care făceau parte din rezistență.

În anul 2008, 500 de femei au intrat pe Muntele Athos ca semn de protest față de această interdicție. Ca și pe Muntele Athos și la mănăstirea Frăsinei este legea avatonului. Avaton înseamnă neumblat.

În lume mai există câteva mănăstiri care se supun legii avatonului. Este vorba despre Mănăstirea Sfântul Visarion din Dasikou, Grecia, Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit, Israel și până în anul 1948, mănăstirile grecești din Meteora.

Frasinei ww - FRĂSINEI, ATHOSUL ROMÂNIEI

Avatonul la mănăstirea Frăsinei a fost introdus de Sfântul Ierarh Calinic. Acesta a trăit o perioadă pe Muntele Athos.

Pe o piatră aflată în apropierea mănăstirii este scris, Cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor. Calnic, 17 ianuarie, 1867.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns