Bizar

Fotografia, un câmp energetic informațional ușor de cotrolat

În triburile din Africa, există credința că aparatul de fotografiat fură sufletul. Afirmația poate să pară fantezistă pentru mulți dintre noi.

Cercetătorul rus Viktor Velinski a realizat un experiment care avea să confirme credința africanilor. El a fotografiat cinci pui de găină perfect sănătoși. Fotografiile primilor patru pui le-a așezat într-un sertar, iar cea de a cincea a dat unor persoane bolnave dintr-un spital.

El a rugat bolnavii să privească insistent poza și să se roage pentru sănătate. La câteva zile, el a constatat că, în timp ce patru dintre cei cinci pui erau sănătoși, cel de al cincilea refuza să mai mănânce și a sfârșit prin a muri.

Cercetătorul și-a continuat investigațiile, de această dată, la Tretiakov, o celebră galerie de artă din Moscova. Unul dintre muzeografi i-a făcut cunoscută o întâmplare tristă, referitoare la celebrul tablou Troika. Băiețelul Vasia care a servit drept model pictorului a avut parte de mai multe evenimente stranii, după care a murit în condiții misterioase.

De același destin tragic au avut parte și muzele lui Picasso. Două dintre ele s-au sinucis, două au înnebunit și cea de a cincea a murit în condiții misterioase. Ducesa de Alba, renumită pentru frumusețea sa, i-a servit drept model faimosului pictor Francesco Goya. Pentru că tabloul i-a plăcut atât de mult, ducesa hotărăște să-l expună pentru a fi admirat de cât mai multe persoane.

La trei ani de la această decizie, ducesa se îmbolnăvește brusc și moare. Există convingerea că între om și reprezentarea sa există o legătură mistică. Alan Ciumak, bioenergetician rus, considera că fotografia unei persoane este un câmp bioenergetic informațional. Acest câmp cuprinde informații despre trecut, prezent și viitor.

loading...

El putea stabili un diagnostic privind o fotografie. Sunt cercetători care susțin teoria conform căreia se crează o conexiune energetică între privitor și imaginea dintr-o fotografie sau un tablou. Picturile cu teme religioase sau icoanele au asupra celui care le privește un efect benefic. Au fost efectuate terapii în care au fost utilizate icoane.

zen art in dark cave 4288x2848 29370 - Fotografia, un câmp energetic informațional ușor de cotrolat

S-a constatat faptul că după ce subiectul a privit mai multe minute o icoană, tensiunea arterială era normală, la fel și ritmul cardiac. Unii subiecți au declarat că în timpul experimentului au avut senzații de cald, de frig, de furnicături.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top