Take a fresh look at your lifestyle.

Ființele de lumină și implicarea lor de-a lungul istoriei în evoluția omului

În realitate, fenomenul apariţiilor şi al contactelor directe ale pământenilor cu fiinţe luminoase (venite şi plecate în invizibil) are la nivel planetar, un caracter mult mai general şi a fost consemnat încă din cele mai vechi timpuri.

Un exemplu interesant în acest sens ar fi perechea de fiinţe luminoase care, în era noastră, au fost considerate ca fiind arhanghelii Mihail şi Gavril, or, diferiţi autori au evidenţiat în mod repetat (în baza unor texte antice), marea asemănare dintre apariţiile şi intervenţiile acestora, cu diferitele intervenţii mitice atribuite în zona mediteraneană divinilor Castor şi Pollux, iar din zona antichităţii hinduse, celeştilor fraţi Answini.

Prezenţele luminoase şi acţiunile miraculoase ale celor doi gemeni, Castor şi Pollux, consideraţi în mitologia greacă şi romană că fii ai lui Jupiter şi ai Ledei, au fost probabil foarte numeroase, deducţia rezultă nu numai din marele număr de consemnări mitice, dar şi din faptul că până şi fenomenele de luminiscenţa electrostatică produse în vârfurile catargelor de corăbii pe timp de furtună (cunoscute în era noastră sub numele de „lumină Sfântului Elme”, iar ştiinţific că „efectul Corona”) erau denumite în antichitate că „luminile lui Castor şi Pollux”.

Un exemplu semnificativ al acestei tradiţii poate fi regăsit într-o scriere a istoricului şi filozofului grec Plutarh, care în „Viaţa lui Lysandru”(general spartan ce i-a învins pe atenieni în sec. V i.e.n distrugându-le flota), relata următoarea intervenţie:

„Au apărut unii care au declarat că Dioscurii (Castor şi Pollux) au apărut deodată, că două stele gemene, de o parte şi de alta a navei lui Lysandru, strălucind deasupra cârmei pe când acesta se îndrepta spre duşman”.

Desigur că în acest citat antic referitor la „stelele” apărute deasupra cârmei, nu putea fi vorba de fenomenul electrostatic specific vremii de furtună, ci de două globuri luminoase sau norişori luminoşi de genul celui apărut la primele manifestări de la Fatima, sau la începutul atâtor evenimente stranii…

Loading...

Dramaturgul grec antic Euripide a consemnat şi el, în „Elena”, o intervenţie mult mai veche a lui Castor şi Pollux, aceştia ar fi salvat-o pe „frumoasa Elena” atunci când, în tinereţea ei, fusese adusă forţat la Atena de către Tezeu.

Este demn de remarcat faptul că în frescele greceşti care s-au mai păstrat, din capetele lui Castor şi Pollux a fost zugrăvită ieşirea unor scântei, iar din capul „strălucitorului ” Apollo emanarea unor raze, la fel cum copii din La Salette au văzut şi în cazul „Frumoasei Doamne”.

Dar, Castor şi Pollux au intervenit şi în evenimente cu ample repercursiuni istorice, asupra frământatei existente a Romei antice.

De exemplu, în anul 498 i.e.n, când exilatul Tarquinius se aliase cu treizeci de oraşe şi pornise o mare armată să învingă şi să desfiinţeze tânăra republică a Romei, la luptă de lângă lacul Regillus s-a întâmplat „ceva” care a răsturnat soarta războiului.

Pliniu a consemnat foarte concis ciudatul fapt:

„….Şi aceasta nu poate fi pusă pe seama întâmplării sau a nebuniei unora ci, datorită repetatelor apariţii ale zeilor înşişi…
La Regillus, Castor şi Pollux au fost văzuţi luptând alături de-ai noştri……”

Studiind diferitele surse istorice, autorul englez W.R.Drake scria:

„…În „De Natură Deorum” (cartea I, cap 2) Cicero a relatat despre credinţa fermă a tuturor romanilor că zeii Castor şi Pollux au coborât pe Pământ pentru a le salva oraşul…..Titus Livius, CIcero şi Dio Cassius au jurat că Roma a fost salvată de Castor şi Pollux…”

Desigur, nu se poate afirma categoric că anumite fiinţe luminoase, care au apărut din lumea invizibilă în diferite secole şi milenii şi în diferite locuri geografice pentru a comunica direct cu pământenii şi pentru a interveni chiar în desfăşurarea unor evenimente, ar fi fost mereu aceleaşi.

Se evidenţiază totuşi, un aspect demn de remarcat şi anume acela că numeroase apariţii din antichitate ale „fraţilor” Castor şi Pollux, ca şi cele ale fraţilor Answini au oferit o remarcabilă asemănare cu cele din vremea noastră, arhanghelii Mihail şi Gavril.

Dar, în antichitatea mitica greacă găsim şi personaje feminine care au impresionat mulţimi de oameni prin apariţii strălucitoare.

Distrugerea, în cursul nesfârşitelor războaie derulate secol de secol şi mileniu de mileniu, a celei mai mari părţi a textelor antice din zona civilizaţiilor mediteraneene, nu permite desigur, o comparare extinsă cu bogată cazuistica ce a fost consemnată în era noastră.

Totuşi, câteva exemplificări sunt suficient de sugestive:
-Atena, devenită zeiţa înţelepciunii, fecioara protectoare a copiilor, inspiratoare a artelor, a acţiunilor pentru pace – dar şi o războinică dură, a apărut ca o fiinţă luminoasă, ieşită din capul lui Zeus.

Atunci când a apărut la Rhodos, deasupra oraşului a nins cu fulgi de zăpadă şi aur.(Dar şi la Fatima, mii de pelerini au văzut în septembrie 1917, căzând din cer o ploaie de petale de flori…ufologii contemporani cunosc însă numeroase cazuri în care anumite ozeneuri au produs în aer „ploi” de fulgi strălucitori, ce se dezintegrau după un timp.)

-Numele zeiţei Asteria (sau Astraia) însemna „strălucitoare”.

Considerată drept o divinitate a justiţiei, ar fi apărut oamenilor încă din epoca primordială a Evului de Aur şi a dispărut în aer, urcându-se la cer…amintirea apariţiei (sau a apariţiilor) sale strălucitoare s-a păstrat în mitologia arhaică prin mitul strălucirii sale transpuse la nivelul cerului sub forma Constelaţiei Fecioarei.-La rândul ei, zeiţa Iris – divinizata că mesagera cerească a zeilor, a rămas în amintirea mitică a grecilor din antichitatea îndepărtată, ca fiind mereu îmbrăcată într-un voal strălucitor, ce lumina în culorile curcubeului.

-Fenicienii antici, şi chiar vestitul rege evreu Solomon, au adorat o importanţă divinitate feminină strălucitoare: Astarte.

Aceasta avea atribute de zeiţa supremă, fiind simbolizata adesea prin globul strălucitor al Luceafărului (imagine care astăzi sugerează globurile radiante văzute în aer şi înregistrate pe pelicule fotografice) sau chiar al Lunii.

În reprezentările artistice descoperite de arheologi apare întotdeauna într-un nimb de lumină, rămânând în amintirea oamenilor că fiinţă luminoasă.

-Desigur ca şi în antichitatea egipteană au fost descoperite referiri la apariţii de personaje strălucitoare.

De exemplu, în „Papirusul lui Ani” din „Cartea Egipteană a Morţilor”au fost consemnate repetate venerări pentru „Doamna Flacării”.

În aliniatele 86-99 sunt menţionaţi, deasemenea în mod repetat, „Cei Şapte STrălucitori”….de altfel, despre aceştia se găsesc referiri foarte sugestive şi în alte capitole:

„…Eu sunt Unul din Cei Strălucitori care trăiesc în razele de lumină…(cap.78,14)”

„..Priviţi, O, Voi, STrălucitori, voi oameni şi zei…”

„…Eu vorbesc cu Cei Strălucitori…(cap.124.17)”

„…Slavă ţie, cel ce locuieşti în templul Celor Cu Faţa Strălucitoare…”

Este desigur interesant de remarcat diferenţierea făcută între „Strălucitori” şi „Zei”, ceea ce demonstrează că oamenii din antichitate cunoşteau anumite lucruri (pe care noi cei din epoca modernă nu le mai ştim), privind categoriile de fiinţe din „lumile superioare”, care le permiteau să facă astfel de deosebiri.

Şi aspectul e cu atât mai semnificativ (şi poate mai important), cu cât această cunoaştere specifică o regăsim şi la alte populaţii ale lumii antice, fiind situate însă pe alte continente, care nu comunicau cu cea egipteană.

-Si în bogăţia de consemnări mitice provenite din China antică se regăsesc referiri asemănătoare.

Shi-Chi şi Han-Shu, consideraţi că autori clasici ai vechii literaturi chineze, s-au referit adesea la rândul lor, la un „om ceresc de culoarea aurului”.

Interesante extrase au fost reluate şi de profesorul Yuan Ke (Miturile Chinei Antice), contemporan nouă, dintr-o serie de texte vechi pe care le-a prezentat cu discernamanul epocii moderne.

Conform selecţiilor sale, aflăm că, în „Cartea Munţilor şi a Marilor”, cronicarul din vechime a consemnat, fără prea multe explicaţii, evenimente care îi uimeau profund pe localnici, căci nu le înţelegeau.

„…Tuowei, duhul Muntelui Jiaoshan, semăna la înfăţişare cu omul…de fiecare dată când se ivea, iradia o „strălucire vie”…

….În ceea ce-l priveşte pe Gengfu, duhul care umblă adeseori pe lângă Qingling Zhiyuan, din apropierea munţilor Fengshan, când se ivea, răspândea „o lumină”.

„…din această relatare reiese că duhul cel bun Taifeng aducea fericire, fapt pentru care oamenii nutreau faţă de dânsul simţăminte bune…lui îi plăcea să locuiască pe panta de miazăzi a muntelui Fushan…de câte ori se ivea, era înconjurat de un nimb de „strălucire”….”

„…Fiicele, Xiaoming şi Zhuguang sălăşluiau într-un lac mare, aproape de Huanghe….aceste fiice aveau însuşiri sacre…..ele iradiau o strălucire care se răspândea pe o sută de li….”

În vechiul text „Însemnări despre evenimente uitate”, a fost consemnată, de asemenea o relatare ciudată:

„…şi iată că, odată, a coborât pe malul apei un tânăr neobişnuit, cu o înfăţişare de nepământean, care s-a dat drept fiul lui Baidi-Imparatul Alb…..”

Din aceste consemnări, comparate cu unele dintre cazurile similare survenite în Europa şi America, s-ar desprinde ideea că majoritatea apariţiilor luminoase se produc, cu prioritate, în zonele muntoase.

Nu se poate trage însă o concluzie în acest sens, întrucât, pe de o parte s-ar impune o comparare prealabilă a sutelor de cazuri din epoca noastră, iar pe de altă parte, din cauza distrugerii celei mai mari părţi a textelor provenind din vechime, astăzi nu dispunem decât de o mică parte din consemnările trecutului.

-Iata şi un caz provenind tocmai din zona centrală a Asiei, şi anume din partea nord-vestica a Mongoliei, care, deşi oferă puţine detalii, este totuşi relevant în privinţa fenomenului de bază.

În cadrul vechiului text Oghuz-Nome se relata”

„…Într-o zi, pe când Oghuz se ruga lui Tangri (Zeul Cerului) – a coborât din cer o lumină „albastră”….era această lumină mai scânteietoare decât Soarele şi Lună.
Oghuz s-a apropiat şi a văzut că în mijlocul acelei lumini se afla o fată de o mare frumuseţe…..”

Vechea consemnare mongolă permite însă generalizarea unui alt aspect, remarcat de martorii de pretutindeni şi din toate epocile, anume frumuseţea deosebită a fiinţelor luminoase, şi în bună parte tinereţea acestora.

Legat de acest aspect, din cazul respectiv se mai desprinde un detaliu logic: faptul că eroul mongol a apreciat pe tânăra apărută din nimbul strălucitor albăstrui ca fiind „de o mare frumuseţe”, ne lasă să credem că aceasta avea trăsături mongoloide, întrucât fiecare rasă aprecieaza frumuseţea în raport cu trăsăturile specifice ei.

-Tezaurul epic şi literar cel mai bine păstrat de-a lungul mileniilor este, desigur, cel al textelor sanscrite….Or, în scrierile care au consemnat cu largheţe viaţă extrem de colorată a antichităţii „continentului indian” găsim, din nou, numeroase referiri la diferite fiinţe strălucitoare, care se implicau în diverse evenimente terestre.

Iată numai câteva exemple, selectate de W.R.Drake din bogăţia de consemnări epice sanscrite, prezentate în volumul „Zeii şi Cosmonauţii în Orientul Antic”.

În Budhasvamin Brihat Katha Shlokasamgraha se relata, în cadrul unei acţiuni mai extinse:

„…Pustnicii, privind spre cer, au văzut venind o fiinţă divină cu spada şi scut, care strălucea în lumină…”

Mai departe, în acelaşi text, o altă referire de acest fel ne reaminteşte direct de intervenţia lui Castor şi Pollux la salvarea Elenei:

„…dar ea a fost salvată de doi tineri rishi, care erau svelţi şi, la care, un cerc luminos le răspândea o lumină aurie pe trupurile lor, iar pletele erau de o frumuseţe rară…..”

Să fi fost oare, această intervenţie, o temă arhaică preluată de diferite popoare dintr-un epism primordial comun, de la un anumit eveniment foarte, foarte vechi….sau au existat evenimente distincte în timp şi în spaţiu geografic, care au avut scopuri specifice fiecărei zone în parte ?

În monumentalele epopei sanscrite Mahabharata şi Ramayana sunt repetate referiri la „Luminoşii Adityas în splendoarea lor” sau la „Strălucitorii Nemuritori îmbrăcaţi în Lumina Solară”.

Ceea ce a frământat însă mereu gândirea omenească de-a lungul timpului, a fost un fapt încă şi mai straniu şi de neînţeles pentru locuitorii planetei noastre…câteva dintre impresionantele apariţii ale diferitelor fiinţe luminoase au fost însoţite de prezenţă în aer sau chiar de aterizarea unor nave zburătoare.

Dacă în secolul nostru o astfel de asociere a fost sugestiv exemplificata, susţinerea acestui aspect prin desfăşurări faptice o găsim consemnată încă din antichitate.

În acest context, se ridică o întrebare cu ample repercursiuni asupra problematicii privind relaţiile cosmice şi principiile fundamentale, o întrebare ce depăşeşte posibilităţile cunoaşterii umane, dar care ne cheamă să facem paşii esenţiali către noi orizonturi:

….Sunt oare, toate fiinţele luminoase văzute de pământeni, de-a lungul mileniilor, diferiţi cosmonauţi extratereştrii veniţi din lumi ce au la baza alte structuri interne ale materiei, sau poate sunt…..doar fiinţe dintr-o altă lume pământeană…paralele…într-un plan invizibil ochilor noştri, datorită constituirii lor din alte asocieri de particule elementare sau subelementare ?

Sau poate….sunt valabile ambele ipoteze, fiecare într-o anume măsură ?

Pentru a putea aborda cât de cât aceste aspecte ale unui fantastic atât de „real”, să urmărim unele consemnări ale antichităţii, care ne oferă mai multe criterii de analiză şi de comparaţie cu bogată cazuistica a „miracolelor”, dar şi a ufologiei moderne.

Astefel, revenind la bogăţia epică a epopeei Mahabharata, iată câteva citate foarte sugestive prin importanta diferenţiere (menţionată şi la egipteni) dintre „fiinţele luminoase” şi „zeii”, care vin cu nave zburătoare, faţă de „spirite”:

„…şi zeii din carele născute în nori au venit să vadă spectacolul atât de frumos…..Luminoşii Adityas în splendoarea lor, Măruţii în carul lor rapid….Luminoşii Nemuritori s-au adunat cu strălucire să vadă scena frumoasei întreceri….flori cereşti cădeau încet…umplând aerul de parfum.

O mulţime de care cereşti lucitoare pluteau în cerul fără nori….Strălucitorii Nemuritori îmbrăcaţi în lumina solară au zburat dincolo de cerul lichid…..”

Şi în alt moment al literaturii vechi sanscrite, în Ramayana, regăsim consemnări ale diferenţierii remarcate mai sus, în acelaşi context al manifestării unor fiinţe luminoase şi minunate, care nu fac parte din lumea pământenilor:

„…..Zei şi Spirite, Strălucitori Nemuritori, au venit la regescul Yajna….

Ea îl vedea pe Seniorul Regal, pe soţul ei, strălucitor ca o stea care se ridică la cer….”

-Dintre consemnările antice, poate că evenimentul care a fost ţinut în cel mai mare secret de-a lungul mileniilor, dar a devenit un subiect mult discutat în ultimele decenii ale veacului nostru, este un caz conţinut în textele sacre ebraice: „vedenia” profetului Ezechiel, despre care găsim în Biblie o descriere mai succintă:

„….Era în 5 ale lunii a patra, anul al treizecilea, când mă aflam între robi, la râul Chebar, unde mi s-au deschis cerurile şi am avut nişte vedenii dumnezeieşti….Eu priveam şi iată, venea dinspre miazănoapte un vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc care vărsa în toate părţile raze strălucitoare, iar în mijlocul focului era o lumină de flacără, în care se vedeau patru fiare, al căror chip semăna cu chipul omenesc…..

Pe boltă, deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un scaun împărătesc şi la înfăţişare era ca piatra de safir, iar sus pe acest scaun împărătesc, era un chip de „om”….

Şi privind, eu am văzut chip de om, de foc parcă…şi parcă de la brâul lui în js era foc, iar de la brâul lui în sus era o strălucire că o lumină de flacără…”

Patru secole mai târziu, un alt profet evreu important avea să lase posterităţii un text similar, care şi în zilele noastre continuă să tulbure, depăşind cunoaşterea contemporană a fenomenelor fizice descrise.

Iată unele extrase din consemnările profetului Daniil (secolul II i.e.n.) conţinute şi în Biblie:

„…Şi mi-am ridicat ochii mei şi iată un om îmbrăcat în veşminte de în, iar coapsele lui încinse cu aur curat şi de preţ….Trupul lui era precum crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui că flăcările de foc şi braţele şi picioarele lui luceau că aramă lucitoare….Şi am văzut numai eu, Daniil, o vedenie, iar oamenii care erau cu mine „nu au văzut vedenia”, ci o mare spaimă a căzut peste ei şi au fugit să se ascundă….Atunci eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie şi „n-a rămas în mine putere”, fata mea şi-a schimbat chipul până să se strice „şi nu mai avea vlagă”…”

Un astfel de fenomen straniu al unei apariţii extraordinare, însoţit de o aparentă pierdere a resurselor fiziologice (aşa cum preciza şi Daniil) s-a produs de asemenea relativ recent, în Statele Unite…evenimentul a avut loc în ziua de 5 ianuarie 1995 deasupra unui câmp dezolant, la sud-est de El-Paso, Texas.

Iată un extras din declaraţia tânărului om de afaceri canadian, Terrence Holtze (29 de ani), care se oprise la un moment dat pentru a se odihni în lungul traseu ce-l avea de făcut la volan:

„…vântul bătea tare şi norii parcă lunecau foarte repede, dar, dintr-odată, vântul s-a potolit…imediat pe cer, au apărut două imagini fata în faţă, aproape nas în nas….Nu aveam nici un dubiu…îi vedeam pe Isus şi Satan înfruntându-se, chiar în faţa ochilor mei…mi-am luat repede videocamera, am luat trei cadre, dar am fost cuprins de o puternică „slăbiciune şi întregul corp a început să îmi tremure”….”

După câteva minute canadianul a oprit un autobuz în care se aflau 24 de persoane şi le-a arătat imaginile de pe cer.Cu toţii le-au urmărit timp de vreo 5 minute….

Vestea s-a răspândit rapid şi la scurt timp, un teolog de la Vatican declară:…”Papa este foarte interesat de aceste rapoarte şi a ordonat o anchetă mai complexă”…

Este evident faptul că într-un ţinut pustiu (la cca 70 de km de El Paso) nu s-a r fi distrat nimeni să proiecteze astfel de holograme (posibile doar în zilele noastre), căci în întreaga zonă nu erau oameni care să le vadă decât în mod cu totul accidental….Or, tocmai aceasta este o caracteristică a scenelor produse de către fiinţele lumilor nevăzute….martori puţini, dar o largă difuzare ulterioară a relatării „miracolelor”….

Faţă de modul nostru obişnuit de a gândi, aceste exemplificări oarecum disparate ale unora dintre numeroasele apariţii de fiinţe luminoase ne readuc parcă în lumea povestirilor cu zâne şi zei, a basmelor provenind din epoci arhaice.

Şi totuşi, dincolo de fantasticul care le învăluie, trăirea evenimentelor respective de către mulţimi de oameni cât şi imensul impact pe care l-au avut astfel de manifestări asupra unor colectivităţi şi chiar asupra mersului istoriei, evidenţiază, în fapt, o problematică fundamentală a omenirii:….”fiinţele asemeni nouă…dar luminoase şi fluide…care vin şi discuta cu noi, cunosc viitorul nostru şi chiar ne dau indicaţii, apărând şi dispărând apoi în invizibil, fac oare parte dintr-o altă lume terestră, paralelă cu a noastră, dar invizibilă ?…sau poate fac parte dintr-o altă lume cosmică ?…sau aparţin unui alt „continuum spaţiu-timp”…având constante fizice diferite de cele ale lumii materiei noastre, pe care „Ei” o pot jongla prin alte forme de energie ?

Întrucât, atât cunostiintele ştiinţifice moderne cât şi vechile cunoaşteri, fie relevate, fie obţinute empiric, nu ne oferă un ansamblu de clarificări coerent şi complet, ne regăsim cu toţii în faţa a două alternative:…fie a ne ascunde ignoranţă şi pareza spirituală prin simplista considerare a acestor manifestări ca fiind „miracole” sau „fantezii şi sugestii colective”….fie să încercăm a ne apropia de fenomenele respective întru totul „naturale”, căci se repetă mereu la fel, de mii de ani, în baza unor legi fizice normale, dar necunoscute încă nouă…prin ipoteze şi analize cât mai realiste…

În această ultimă atitudine, specifică exploratorului care pătrunde pe pământuri necunoscute ar trebui să ţinem cont totuşi de o anumită necesitate obiectivă:…orice călător, înainte de a pleca în necunoscut, se documentează şi se antrenează.
Or, un antrenament prealabil în probleme fundamentale presupune atât o lărgire a culturii personale că informare scientizată modernă, cât şi o apropiere de cunoaşterile paralele ale vechilor filozofi, care au explicat într-o anumită măsură….lumile nevăzute.

La o primă cântărire a faptelor vechi şi noi, s-ar părea că am putea discerne oarecum „misterul” respectiv, dacă am putea răspunde cât de cât la o întrebare esenţială:…fiinţele luminoase care au apărut din antichitatea îndepărtată (poate chiar din preistorie) până în zilele noastre, sunt ele „fiinţe” în adevăratul sens al cuvântului sau sunt doar nişte imagini tridimensionale de tip holografic, create de „cineva”, de o inteligenţă superioară, aflată „undeva” în altă parte ?

Fenomenul produs la ultima apariţie, din capelă din Rue Du Bac, când sora Catherine Laboure a văzut cum „tabloul” final s-a rotit şi, în locul trupului întors al Sfintei Fecioare a apărut imaginea în relief a unei cruci, a iniţialei „M” şi a două inimi, ne sugerează parcă în primul rând „un joc” de imagini spaţiale.

Şi, totuşi, cu puţin timp ianinte, Catherine discutase îndelung cu minunata fiinţă luminoasă care stătea în aer, în faţa ei…

În favoarea ipotezei holografice se evidenţiază apariţia de la Pontmain:…înălţimea trupului era mult mai mare decât a unei persoane obişnuite, completările, pe parcurs, cu elemente decorative şi cu o banderolă având o inscripţie sugerau o anumită :regie”, iar „Frumoasă Doamnă” nu a vorbit deloc.

Totuşi, acest mod „materialist” de a analiza problema nu ne poate duce prea departe, căci nu poate răspunde la o întrebare esenţială:…”Cine” a regizat astfel de apariţii în aer sau în interiorul unor construcţii şi unde avea aparatura respectivă, căci imaginile holografice se obţin prin intersectarea în aceleaşi puncte a unor fascicule laser modulate de o poza-model ?

În schimb, dacă vom apela la cunoaşteri paralele, mult mai vechi, reactualizate însă la nivel modern de către „ştiinţă spirituală”, vom putea depăşi acest impas, permiţându-ne o apropiere de fenomene care să ne impresioneze prin frumuseţea manifestărilor fizice reale şi nu prin înfricoşarea sugerată de către miracolele neînţelese.

Astfel, un prim aspect care clarifica atât lipsa de „materialitate” a fiinţelor luminoase cât şi posibilitatea ca acestea să-şi varieze foarte mult dimensiunile trupurilor proprii, în fata martorilor pământeni, rezultă dintr-un fapt cu totul natural la nivel cosmic….prin „voinţa proprie”, fiinţele mai evoluate, neincarnate în trupuri din materie densă şi care îşi duc existenţa în corpuri astrale din materii subtile, îşi pot modifica foarte uşor dimensiunile şi forma propriului trup şi îşi pot „confecţiona”, cu o rapiditate extraordinară, orice fel de îmbrăcăminte, încălţăminte şi podoabe.

Această cunoaştere esenţială, oferită de „ştiinţă spirituală”, ştiută din vechime însă numai de către grupuri restrânse de iniţiaţi, este astăzi tot mai larg prezentată în literatură de specialitate a domeniului şi deci, tot mai bine înţeleasă de cei care caută să-şi lărgească orizontul cunoaşterii personale.

O astfel de clarificare fundamentală vine să explice în mod direct multe alte detalii ale manifestărilor considerate drept „miracole”….levitaţia, remarcarea vizuală a prezentelor „astrale” numai de către anumite persoane din grupuri mari de oameni, cunoaşterea unor evenimente dintr-un anumit viitor, comunicarea telepatică, fără a mai fi necesare apariţii radiante, producerea „ploilor de petale”…etc…

Avansând pe linia acestei cunoaşteri, rezultă în mod evident că ipoteza unor „mulaje holografice” proiectate de la distanţa din locuri neştiute, nu mai este necesară, prezenţele strălucitoare fiind mereu un „anume fel” de fiinţe care au conştiinţă şi voinţa lor, dar ale căror trupuri sunt constituite dintr-un „alt fel de materie” decât cea a trupului carnal terestru.

Nu numai că fiinţele apărute din invizibil discutau liber cu cei în stare să le vadă, răspunzând logic la întrebările lor, dar înseşi manifestările lor evidenţiau prezenţa reală a unui „anumit fel de trupuri” capabile să acţioneze în mod efectiv şi chiar cu mai multă competenta asupra mediului material cunoscut de noi.

Producerea unor tufe de trandafiri înfloriţi pe culmea îngheţată a unui munte din Mexic, aranjarea florilor în pelerină lui Juan Diego, sau chiar producerea „din aer” a unei coroane de oţel (care avea o greutate corespunzătoare) şi înmânarea acesteia de către o fiinţă luminoasa viitorului rege (Ioana D’Arc şi Delfinul) sunt acţiuni specifice unor voinţe conştiente, care se aflau şi se manifestau la faţa locului şi care, în plus, aveau o cunoaştere şi o viziune a viitorului ce depăşea evident gândirea oamenilor implicaţi.

Dar, la fel de impresionant este şi un alt fapt:…aceste fiinţe, care cu o remarcabilă uşurinţă apar din invizibil, devin radiante şi apoi se sting trecând din nou în invizibil, cunosc şi stăpânesc admirabil legile fizicii universale, atât cele specifice materiilor subtile ale „lumii lor” cât şi cele specifice materiei dense ale „lumii noastre”.

Rezultă astfel că ele „ştiu” să folosească în mod superior şi alte forme de energie, capabile să acţioneze direct asupra ambelor feluri de substanţe…o simplă imagine holografică proiectată de la distanţă nu ar putea produce astfel de „miracole”, nu ar reuşi să materializeze flori sau obiecte, cu durata programată în timp de menţinere în stare de materie densă, şi nici nu ar fi în stare să ţină în mâini obiectele grele din materie densă pe care fiinţele respective le materializează prin voinţa lor.

Mai mult încă, apariţiile fiinţelor luminoase în celulele celor întemniţaţi, dincolo de ziduri groase şi chiar desfacerea , uneori, a lanţurilor de la mâini şi picioare, vin să evidenţieze şi mai convingător un fapt fantastic, dar real….de-a lungul tuturor timpurilor, apariţiile strălucitoare au fost „fiinţe” adevărate, cu trupuri proprii, având gândire, voinţă şi spirit individual, tot aşa cum avem şi noi oamenii, cu trup din materie densă….sub aspect fizic, deosebirea esenţială constă într-o altă structură a materiei constituente, cât şi dintr-un nivel mult superior de cunoaştere şi stăpânire a altor legi fizice şi respectiv a altor forme naturale de energie şi materie.

Deşi prin astfel de constatări am penetrat într-o „altă lume”, necunoscută nouă şi cu aspecte aparente de fantastic, totuşi, realitatea faptica a acestor apariţii nu mai poate fi considerată astăzi drept simplă fantezie sau halucinaţie individuală ori colectivă…şi aceasta cu atât mai mult cu cât unele dintre sutele sau mai probabil miile se apariţii petrecute aievea au influenţat în mod efectiv vieţile unor colectivităţi de oameni şi chiar istoria ulterioară a omenirii.

A venit vremea, mai mult ca oricând, să fim oneşti cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru, realizând că apariţiile strălucitorilor sunt realităţi fizice fundamentale, pe care trebuie să le înţelegem, să ni le explicam şi să le acceptăm ca atare.

Încercările de a se evita în continuare aceasta impresionantă problema, fie prin considerarea manifestărilor acestor fiinţe minunate ca fiind „miracole” ce nu pot fi explicate de mintea omenească, fie că fantezii, fie ca viziuni false ale unor bigoţi sau ale unor deficienţi mintali, nu ar face decât să ne întârzie evoluţia individuală şi generală, cu o cantonare într-un conservatorism vinovat şi inutil.

Este normal să continuăm a ne pune întrebări….ce fel de materie poate fi în structura acestor fiinţe care cu o uşurinţă extraordinară pot apare din invizibil, permiţându-le unora dintre noi, şi nu tuturor, să le vedem corpurile ce strălucesc în mediul nostru aerian, pentru ca apoi, în funcţie de voinţa lor, să dispară din fata vederii umane ?

În zilele noastre este, desigur, mult mai uşor de explicat acest aspect care a intrigat şi a instigat la eludarea maximă a cazuisticii apariţiilor luminoase….faptul că doar unele persoane, şi în special copii şi tinerii, puteau percepe minunatele prezente, în timp ce mulţimile de pelerini şi de curioşi nu observau nimic deosebit.

Studierea doctă a fiziologiei organelor vederii a evidenţiat următorul fapt:..celulele fotosensibile ale ochiului uman preiau şi „traduc” numai un domeniu foarte îngust al lungimilor de undă (al frecventelor) ale radiaţiilor electromagnetice….dar „reglajul” limitelor acestui domeniu nu este ceva strict stabilit, limitele putând varia de la persoana la persoană.

Există deci, în mod natural oameni care „văd” mai mult decât alţii.

Problema se complică însă atunci când ţinem cont de faptul că materiile subtile din care sunt constituite corpurile fiinţelor strălucitoare nu emit fotoni ai luminii vizibile, aceste „materii eterice” neavând în structura lor electroni care să-i producă (cum se întâmplă în mod obişnuit în structurile atomice ale materiei dense).

În fapt, strălucirea lor este produsă de un alt gen de radiaţii, bazate pe „alt tip de fotoni”, ale căror frecvente sunt mult mai înalte, diferind esenţial de frecvenţele undelor luminii vizibile.

Drept urmare, marea majoritate a oamenilor nu pot „recepţiona” frecvenţele mai ridicate specifice particulelor materiilor subtile şi, respectiv, nucleului spiritual al entităţilor invizibile….senzorii specifici fiecărui om pentru frecvente mai mari par a fi „blocaţi” pentru domeniile de vibraţii mai ridicate.

În fond, fenomenul fizic este foarte simplu şi este întru totul asemenea cu cel care se petrece în fiecare aparat de radio sau în fiecare televizor…prin manevrarea butoanelor acestor aparate, noi selectam cutare sau cutare post sau canal TV, în raport cu frecvenţele fixe – în Kilohertz sau în Megahertz, la care sunt emise undele respective…prin reglajul efectuat, partea receptoare din aparat „intra în rezonanţă” la o anumită frecvenţă specifică, în funcţie de domeniul aparatului, cu cea a undei postului căutat.

Desigur că marea majoritate a oamenilor nu ştiu că poseda şi ei „undeva în interiorul lor” astfel de posibilităţi de reglaj şi nu ştiu să şi le deblocheze, întrucât nu au ajuns la acel nivel de cunoaştere, de evoluţie individuală care să le permită folosirea efectului de rezonanţă în comunicarea cu lumea nevăzută.

Legat de acest aspect, este de remarcat faptul, cunoscut de mulţi părinţi, că până la o anumită vârstă, copii sunt mult mai receptivi la diferite comunicări cu entităţi din lumea invizibilă…în mod curent, „blocajul” impus de organismul uman se definitivează cu vârsta atât prin modificări ale compoziţiei hormonale din sânge, cât şi prin preluarea capacităţilor cerebrale de către funcţiile intelectului.

În ceea ce priveşte fenomenul de „acordare” la un domeniu sporit de frecvenţe, acesta a rezultat în mod evident din exemplificările prezentate anterior, interlocutorii locali fiind „selectaţi” în funcţie de posibilităţile lor de „a vedea” şi de „a auzi”….respectiv de „a intra în rezonanţă” cu emisiile specifice fiinţelor cu trupuri din materii subtile.

Totuşi, la un număr restrâns de cazuri s-a distins şi o variantă foarte interesantă a fenomenului de „reglare funcţională”…ca urmare a intervenţiei dirijate a fiinţelor luminoase, pentru intervale de timp limitate, anumitor oameni li s-a deblocat temporar limitarea domeniului de recepţionare, astfel încât aceştia să poată vedea şi auzi ceea ce strălucitorii doreau să comunice.

Aşadar, comunicările dintre „lumea invizibilă” şi „lumea noastră” se produc numai atunci când „Ei” vor acest lucru şi numai când intenţionează să intervină în evoluţia noastră lentă, fie a unor grupuri mai restrânse de populaţie fie chiar a unor popoare şi implicit a mersului istoriei omenirii.

viteza luminii

Este evident că astfel de intervenţii le sunt cu totul accesibile, întrucât stăpânesc cu uşurinţă anumite legi fizice prin care pot modifica „reglajul” senzorial al oamenilor şi, în consecinţă, chiar şi comportamentul lor.

S-ar putea într-o ipoteză pesimistă că, la scara terestră, „să fim manipulaţi” fără să ştim…

Oare tot ceea ce se întâmplă pe Pământ este dirijat de „inteligenţa” lor fără ca noi să ne dăm seama ?

Analizând sub acest aspect exemplele citate mai sus şi atâtea alte cazuri similare consemnate în diferite texte, vechi şi noi, se remarcă imediat lipsa oricăror elemente nocive şi se evidenţiază numai şi numai intenţii benefice, cu dirijări spre valori morale superioare şi cu tristeţi pentru deficienţele noastre etice.

Intervenţiile „lor” nu au nimic brutal iar liberul nostru arbitru nu este afectat de manifestările „lor”, caracterizate chiar printr-o anumită delicateţe.

În acest cadru tulburător pentru modul nostru obişnuit de a fi, desigur că apariţiile unor fiinţe având corpuri fluidice, din substanţe subtile, care pot trece cu uşurinţă prin ziduri şi care cu aceiaşi uşurinţă se pot face nevăzute sau văzute, pot concepe şi materializa prin simpla lor voinţă orice obiect, orice plantă, orice îmbrăcăminte şi îşi pot modela cu rapiditate dimensiunile trupului până la a deveni uriaşi ce staţionează pe cer şi care, în plus, ne pot modifica simţurile, concepţiile şi comportamentul, ne fac să revenim la o întrebare incitantă:…CINE SUNT EI ?

Fiindcă, din istoria scrisă şi cea mitologica rezultă că astfel de apariţii luminoase se manifestă în diferite părţi ale globului terestru de mii de ani, ne putem întreba…sunt „Ei” oare, o anumită „populaţie” superioară nouă, retrasă în lumea materiilor subtile şi coexistând în spaţiul terestru atât cu „lumea noastră” de jos cât şi cu „lumea de dincolo” de sus, a sufletelor decedaţilor noştrii ?…..

Sau poate că sunt fiinţe mult evoluate din spaţiul cosmic, ce vin din timp în timp, în trupuri din materii subtile, pentru a ajuta progresul pământenilor, încât ei să se poată ridica la nivelul de evoluţie al populaţiilor din profunzimile Galaxiei sau chiar ale Spaţiului ?

Esoterism.ro

loading...

Comentariile sunt închise.