Fenomene paranormale: Fantomele de la Cap Aurora

Cap Aurora, una dintre cele mai pitoreşti staţiuni ale litoralului românesc, a fost scena unor întâmplări între anii 1996 şi 2005. Astfel, mai mulţi turişti au povestit despre apariţii fantomatice, asociate cu trăiri stranii.

Prezenţă ciudată

Hotel Topaz – 1996. Adriana Milea şi Bogdan Faur, ambii în vârstă de 36 de ani, se aflau pe litoral în concediu, cazaţi la Hotel Topaz, la camera 204. Au petrecut 4 zile relaxante şi foarte liniştite, apoi s-a întâmplat un eveniment pe care cu siguranţă nu-l vor uita niciodată. În noaptea de 18 spre 19 august, cei doi tineri s-au întors în cameră după o plimbare pe plaja din fața hotelului. Au luat o mică gustare pe balcon şi au stat câteva minute în şezlonguri, privind superbă privelişte a mării luminate de o Lună aproape plină.

S-au schimbat apoi pentru noapte şi au adormit amândoi adânc. Pe la ora 0.30, Bogdan s-a trezit cu o stare stranie de panică: „Era o teamă ciudată, pe care mi-e greu să o descriu pentru că nu seamănă cu nimic din ce am mai trăit până acum. Îmi simţeam trupul foarte greu şi deasupra mea parcă era un aer străin, greu, apăsător, ameninţător. Nu ştiu cât timp a trecut până când am încercat să mă mişc… Primul gând a fost să aprind veioză. Dar n-am putut! Mă simţeam paralizat complet. Am vrut să-mi ridic mâna, să mă închin. Nu puteam, oricât m-aş fi forţat. Simţeam din ce în ce mai clar o prezenţă străină în camera…

Spun prezenţă, pentru că ştiam că nu era nici om, nici animal. Simţeam doar că în cameră există ceva nevăzut care mă apasă şi mă face să simt o frică ciudată. Cu foarte mare greutate am reuşit să-mi fac o cruce cu limba în cerul gurii… Am încercat să o strig pe Adi. N-am reuşit decât să scot un fel de şuierat. Am simţit apoi o adiere ca de vânt rece şi imediat după asta am avut o altă trăire greu de descris. Nu ştiam ce este în cameră, dar ştiam că acea prezenţă se află în colţul dintre uşă şi şifonierul de pe hol. M-am ridicat repede şi am aprins veioză. În acea clipă, parcă am auzit un fel de cântec sau râs, departe, în afara camerei. Am strigat-o pe Adi. Ea s-a ridicat imediat şi m-a privit cu o față transfigurată de spaimă. Am încercat să vorbesc, dar iarăşi nu puteam. Adi m-a întrebat tremurând. După 3 minute mi-am mai revenit şi am aprins toate luminile. Adi mi-a povestit tot ce a simţit. Era identic cu ce trăisem şi eu, cu excepţia faptului că ea a auzit un fel de cântec de mai multe ori”.

Femeia de pe plajă

Hotel Onix – 1998. Ovidiu Nicolae Pavel, din Braşov, a fost cazat în vara anului 1999 la Hotel Onix, la camera 408. Venise în vacanţă singur pentru a-şi reface nervii obosiţi după 11 luni de muncă grea şi stresantă de spital. Era noaptea de 24 spre 25 iulie. Ovidiu stătea pe balcon, ascultând muzică la un radio micuţ. Din senin s-a pornit o vijelie, radioul s-a oprit, apoi a pornit pe un alt canal, deşi nu fusese mişcat. Dar asta nu i-a tulburat lui Ovidiu calmul de ardelean. Dintr-o dată, plaja a devenit brusc intens luminată de Lună. Stând în continuare pe balcon şi legănându-se în balansoarul sau, Ovidiu a observat pe plajă o mişcare…

„M-am uitat mai atent şi am văzut ceva confuz care se mişcă foarte repede şi nu-l puteam urmări. Era un fel de chestie foarte înaltă, parcă îmbrăcată în cojoc lung sau manta de ploaie! Am crezut că-i un câine care se joacă, dar era prea mare şi alte animale nu-s prin staţiune. Eram tare curios şi am coborât din cameră să văd ce-i. Am ajuns pe faleză îngustă şi am simţit un fior ciudat… Nu era nimeni prin zonă şi nici muzica de la terasa nu se mai auzea…

Atunci am văzut o siluetă de femeie care venea dinspre plajă către mine. Mi-era un pic frică, nu ştiu de ce, pentru că obişnuiam să ies de multe ori singur noaptea. Ceva îmi spunea să mă întorc! Deja mi-era foarte frică şi nu mi-e ruşine, pentru că acolo era ceva necurat. Fălcile mi s-au încleştat şi am rămas stană de piatră… Mâinile îmi tremurau şi simţeam ceva ca un cui rece în creier… Vedeam femeia din ce în ce mai clar cum venea către mine cu paşi mărunţi. Mi s-a pus un nod în gât şi întreg corpul mi s-a încleştat că la un cârcel… Am văzut negru în faţa ochilor apoi… femeia a dispărut! Am stat amorţit cred că 10 minute, până am putut să mă urnesc de acolo.

Alte întâmplări stranii

Tot în anul 1998, câţiva studenţi de la Facultatea de Medicină din Timişoara au remarcat că pe plaja dintre Onix şi Topaz apăreau grupuri de câini care, după ce alergau pe plajă, se îndreptau spre mare şi… dispăreau. Înaintea acestor apariţii, toţi cei patru au avut o senzaţie de imobilizare totală a trupului şi iluzia unei prezenţe stranii.

În 1999, şase eleve aflate în vacanţă au mărturisit că au văzut o siluetă stranie care se mişca în cerc pe plaja din faţa Hotelului Onix. Tot în anul 1999, pe 8 iulie, au fost făcute două fotografii cu fenomene luminiscente stranii pe plajă Aurora. În anul 2005, pe data de 31 august, două turiste, Amalia Roşu şi Adina Popovici, au traversat pasajul (tunel) al Hotelului Onix pentru a ajunge pe partea plajei. Spre uimirea acestora, după o stranie ameţeală care le-a cuprins, au ajuns în locul de unde plecaseră, scrie gorj-domino.com.

Posibile explicaţii

Analiza mărturiilor de către cercetătorii fundaţiei „Biopsihologia Bucureştii a dus la concluzia că staţiunea Cap Aurora, prin decorul şi ambianţa sa, poate crea o stare de transă în care pot apărea diferite iluzii. Astfel, în toate cazurile descrise, toţi martorii apariţiilor fantomatice aveau o înclinaţie nativă către mister, iar imaginaţia le-a fost eliberată odată cu detaşarea completă de griji.

Cu alte cuvinte, nu au inventat întâmplările, chiar aşa au simţit, dar simţurile le erau puţin amestecate cu dorinţa subconştientă de trăire a unor mistere. Nu este vorba de halucinaţie sau boli psihice, ci doar de o amplificare a unor senzaţii datorate detaşării de griji sau plictiselii.

mistere 21 - Fenomene paranormale: Fantomele de la Cap Aurora

În plus, s-a dovedit că în Cap Aurora, ca şi în alte zone cu renume în apariţii fantomatice, există o anume încărcare atmosferică de electricitate care poate produce fenomene luminiscente stranii, uneori chiar fulgere globulare, dătătoare de iluzii şi trăiri speciale. Majoritatea evenimentelor relatate s-au petrecut în nopţi calde, după o ploaie, pe o vreme favorabilă unor fenomene electrice şi meteorologice deosebite.

loading...

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns