Bizar

Fenomen misterios în Munţii Bucegi! Lumini energetice, proiectate din văzduh – video

Un fenomen straniu adună o mulţime de oameni, an de an, în seara de 28 noiembrie, în jurul Sfinxului de pe Caraiman. Aici ei vor să vadă piramida energetică pe care ar proiecta-o în văzduh, ultimele raze de soare în trecerea lor pe lângă Sfinx.

Pe 18 noiembrie numeroşi turişti din ţară şi chiar din străinătate se adună pe platoul Bucegi, în jurul celebrului Sfinx, ca să vadă, la apus, cum razele soarelui construiesc o ciudată piramidă energetică în jurul chipului sculptat în piatră. Au existat, de-a lungul timpului, dezamăgiţi care au spus că nu au văzut nimic.

 Cu toate acestea, numeroşi participanţi la acest ciudat pelerinaj sunt convinşi că energiile emanate în acele momente sunt binefăcătoare pentru organismul uman.

Unii leagă ciudatul fenomen de o legendă. Conform acesteia, piramida de lumină s-ar fi format prima oară în clipa în care Decebal şi-ar fi sacrificat, exact în acest loc, fiul, pentru a încredinţa zeilor sufletul acestuia.

Astăzi, unii cercetători susţin că Sfinx-ul nu este doar „un megalit antropomorf format de eroziunea vântului”, aşa cum este definit în manuale. Ci Sfinxul ar reprezenta unul dintre cele mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. El ar fi, de fapt, chiar chipul lui Zamolxe, divinitatea supremă a străbunilor noştri, botezat astfel după termenul de „Zalmos”, lup, adică, în limba dacilor, animal foarte prezent în simbolistica acestora.

Potrivit România TV, fenomenul care adună curioşii aici, pe vârful muntelui, în seara de 28 noiembrie a început să fie semnalat de doar câţiva ani…

bucegi - Fenomen misterios în Munţii Bucegi! Lumini energetice, proiectate din văzduh - video

Deşi nu s-a reuşit încă o imortalizare clară a piramidei, câteodată, în zonă, mai sunt semnalate ciudăţenii. În urmă cu câţiva ani, tot la apus, tot în această dată, s-a format, pe cer, o dublură a imaginii crucii de pe Caraiman.

loading...

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top