Personalitati

FEMEILE DIN VIAȚA LUI BRÂNCUȘI

Maria Tănase povestea că, atunci când s-a aflat la Paris, l-a întâlnit pe Brâncuși. I-a cântat o doină oltenească și Brâncuși a plâns ca un copil.

Cu cinci ani înainte să moară, Brâncuși a făcut o spovedanie în care spunea că, mor neîmpăcat că nu pot să-mi dau sufletul în țara mea, iar material voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea.

Brâncuși a fost un singuratic. Cu toate acestea, femeile nu l-au ocolit. În anul 1909, o cunoaște pe pictorița maghiară, Margit Pogany. I-a cerut să-i pozeze pentru un bust. Într-un interval de 20 de ani, Brâncuși a realizat 19 lucrări intitulate Domișoara Pogany.

Între cei doi a fost o mare iubire. După cel de al Doilea Război Mondial, Pogany se stabileşte în Australia. Vor purta o corespondență, până în anul 1937.

Marie Bonaparte a fost fiica prințului Roland Bonaparte. Bunicul lui Marie a fost frate cu Napoleon I. În anul 1907, s-a căsătorit cu fiul regelui Greciei.

Marie i-a pozat lui Brâncuși pentru controversata lucrare Prințesa X. Lucrarea a fost expusă în anul 1919 și a iscat un adevărat scandal, dat fiind asemănarea sa cu un falus. A fost considerată o lucrare pornografică și retrasă din expoziții. Despre lucrare, Brâncuși a spus, statuia mea reprezintă femeia, sinteza însăși a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esență.

O relație interzisă s-a produs între Brâncuși și o tânără americană, Eileen Lane. Ea era mai tânără cu 20 de ani și plină de prejudecăți.

Brâncuși îi spunea, de ce nu vii cu mine în România? Asta îți va schimba ideile. Nu trebuie să-ți faci probleme de ce vor zice oamenii. Te voi prezenta ca fiind fiica mea. Agnes și Florence Meyer erau mamă și fiică. Ambele au fost iubitele lui Brâncuși.
Au urmat alte și alte femei în viața lui Brâncuși. Se spune că a avut un copil cu Vera Moore. Ne referim la John Moore care a fost fotograf la cabaretul Crazy Horse.

John trăiește la Paris și nu a fost recunoscut ca fiu legitim de Brâncuși. Puterea Verei a fost atât de mare, încât după ce s-a rupt relația dintre ei, Brâncuși a declarat că, nu m-a mai atras nicio femeie. Am dus o viață de ascet.

Între Brâncuși și Maria Tănase a fost o dragoste cu năbădăi. S-au cunoscut în anul 1938, prin intermediul lui Dimitrie Gusti.
Cu toate că s-au iubit intens, Mariei nu i-a făcut nicio sculptură. Dimitrie Gusti, care era protectorul Mariei Tănase, s-a opus relației dintre cei doi.

Văzând că nu reușește, o abandonează pe Maria la Paris. Ea își găsește refugiul în atelierul lui Brâncuși.
Brâncuși spunea, când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru, o Pasăre Măiastră. Auzi tu, fată, mă înțelegi?

Vezi tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu. Auzi? Mă înțelegi?

BR%C3%82NCU%C8%98I - FEMEILE DIN VIAȚA LUI BRÂNCUȘI

El a încercat s-o determine pe Maria să cânte operă pe marile scene ale lumii. În anul 1939, când se afla la o expoziție la New York, Maria Tănase i-a cântat președintelui SUA melodia Ține-o, Leano, cu Roosevelt, fapt care l-a iritat pe Brâncuși. După ce relația lor s-a rupt, Maria a declarat, relația a venit la momentul oportun și a durat cât trebuia.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top