Bizar

Farfurii zburătoare descoperite în Rusia

Angajații unei companii miniere din Rusia au descoperit obiecte bizare, sub forma farfuriilor zburătoare, într-o zonă pustie din Rusia.

Boris Glazkov, un miner de origine rusă, a descoperit un obiect ciudat, care seamănă foarte bine cu o farfurie zburătoare, într-o mină din Volgograd în Rusia. Acest obiect se afla la circa 40 de metri sub pământ și conform celor declarate de mineri, obiectul pare desprins dintr-o carte SF, pentru că seamănă extrem de bine cu un OZN.

Datorită acestei descoperiri fascinante, un grup de specialiști s-a deplasat la fața locului pentru a realiza o cercetare amănunțită. Echipa de specialiști a fost condusă de Vadim Cernobrov. Acesta a declarat pentru presa din Rusia că în zona Kuzbass au fost descoperite o duzină de astfel de obiect circulare ciudate, pe care le-au numit farfurii zburătoare.

Cel mai mic are un diametru de un metru, iar cel mai mare atinge patru metri. Cel mai ciudat este faptul că farfuriile zburătoare sunt perfect rotunde și la suprafață au fost acoperite cu un metal bizar, cunoscut sub numele de tungsten.

Wolframul numit și tungsten este un element chimic. Wolframul este un metal cu luciu alb-argintiu, ce cristalizează în sistemul cubic cu volum centrat fără a mai avea și alte forme alotropice.

Foarte dur, wolframul nu este casant ci devine ductil în stare pură păstrându-și în acelalași timp rezistența. Are o densitate remarcabil de mare și anume 19,3 grame pe centimetru cub. Din toate metalele pure, punctul lui de topire este cel mai ridicat, iar punctul lui de fierbere este al doilea ca mărime (după carbon). Utilitatea lui cea mai cunoscută este ca filament în becuri electrice.

Specialiștii estimează că aceste artefacte misterioase au o vechime de cel puțin 10.000 de ani, iar originea lor nu poate fi atribuită niciunei civilizații.

În momentul de față, nimeni nu poate spune dacă aceste farfurii zburătoare sunt goale sau solide în interior. Mai mult de atât, ele sunt misterioase și prezintă un punct de interes extrem de mare în rândul specialiștilor, care vor încerca să răspundă la numeroase întrebări cu privire la farfuriile zburătoare descoperite în Rusia.

 

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top