Mistere

Extraterestrul de la Manastirea Tutana

Pe o caramida din exteriorul lacasului de cult este desenat un personaj pe care satenii il considera nepamantean.In satul argesean Tutana se afla o manastire de pe vremea lui Vlaicu Voda.
Lacasul este amplasat intr-un decor deosebit, cu padurea aproape, dar principalul punct de atractie este o caramida din zidul exterior pe care pare a fi scrijelit un extraterestru.”Manastirea asta este comparabila cu Biserica Domneasca din Curtea de Arges sau cu alte biserici de aceeasi valoare din tara. Numai ca ea e mai putin cunoscuta”, spune preotul Gheorghe Baranescu, care este si primar al comunei.

Desen vechi de peste 400 de ani

„Aici a fost o fortificatie serioasa de pe vremea lui Mihnea Turcitul. Noi am incercat sa redam stralucirea bisericii. A fost sparta de tot de cutremure si nu a avut pictura. Acum arata bine si am reusit sa aduc aici fosti presedinti, prim-ministri si alte personalitati. Ar merita sa stie lumea de ea”. Preotul primar e tare mandru de Manastirea Tutana, ca toti satenii de altfel.

Caramida din zidul bisericii, pe care este pictat „extraterestrul”, starneste zambete localnicilor. „Mama, ei zic ca nu e om acela care e pictat acolo, pe biserica. E imbracat asa, altfel, e calare pe ceva. Lumea zice ca e un d-acela, istraterestru, ce naiba o mai fi si acela Nu e de pe pamant”, e convinsa Maria Dumitru, 75 de ani.

Batrana locuieste aproape de biserica si vine la slujba ori de cate ori e sarbatoare. Gelu Tenescu spune ca pe zid e desenat un cosmonaut. „E echipat cu echipament individual de zbor. Asa cred, ca e extraterestru”.

Pe zidul exterior al bisericii, pusa mai ferit, preotul Baranescu ne arata caramida cu pricina. „Pare sa fie un cosmonaut, dar nu putem sti. Au venit istorici si au facut fotografii, dar nu au descoperit nimic. Caramida asta are peste 400 de ani. A fost scrijelita in crud, se vede. Cand am refacut zidurile am avut mare grija de ea si am pus-o aici”.

„Un mister neelucidat”

loading...

Nicolae Moisescu, fost director al Muzeului din Curtea de Arges, a studiat desenul si stie foarte multe despre Manastirea Tutana, pe care o considera „foarte valoroasa pentru istoria poporului roman”. In opinia sa, desenul este misterios. „Nu as fi de acord ca este un astronaut. Este, clar, un desen pe care nu l-a descifrat nimeni, un mister neelucidat”.

Personajul desenat are casca de protectie cu viziera, costum inchis cu fermoar si e calare pe un aparat de zbor. In apropierea bisericii se afla si un turn inclinat, caruia primarul ii spune „turnul de la Tutana”, si crede ca seamana cu cel de la Pisa.

obiect tutana1 - Extraterestrul de la Manastirea TutanaIn perimetru mai sunt si cateva ruine. Este vorba despre prima scoala din zona si despre chiliile calugarilor, afirma primarul, ansamblul fiind in secolul al XIV-lea unul dintre cele mai importante din tara. Acest desen ii determina pe localnici sa creada ca zona lor a fost vizitata de extraterestri.
loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top