X-Files

Extratereștri trăiesc printre noi!

În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți oameni importanți consideră că extratereștri trăiesc printre noi. Această idee provine fie din documentele secrete la care au avut acces sau pur și simplu pentru că în ultimii ani am asistat la numeroase apariții ale aparatelor de zbor neidentificate sau extraterestre.

Lucrurile au început să devină evidente odată cu declarația șocantă a prim-ministrului rus Dmitry Medvedev. Aflat la un post de televiziune, a declarat nonșalant că extratereștrii nu doar există, dar că trăiesc printre noi. Aceste cuvinte au șocat întreaga opinie publică în condițiile în care nimeni nu poate să-și imagineze sub ce formă extratereștri ar putea să trăiască printre noi.

Fostul Ministru canadian al Apărării, Paul Hellyer, într-un interviu acordat unei publicații susținea că extratereștri sunt pe Terra și trăiesc printre noi ca și cum așa ar fi normale. Ideea pe care a subliniat-o Hellyer este că nu doar o specie extraterestră trăiește printre noi, ci nu mai puțin de 80 și este posibil ca ei să ia formă umană, motiv pentru care ne este imposibil să-i recunoaștem.

Paul Davies de la Universitatea statului Arizona, fizician distins cu multe premii, a afirmat că fiinţe extraterestre ar putea fi “chiar sub nasul nostru sau chiar în nasul nostru”.

Dr. Robert Trundle de la Universitatea Kentucky de Nord, profesor de filosofie este convins că extratereștri sunt printre noi și aceștia iau diferite forme. Trundle a scris și o carte pe acest subiect unde a explicat că oamenii sunt supravegheați îndeaproape de diverse specii extraterestre.

Şeful Institutului de Cercetare Spaţială al Academiei de Ştiinţă din Bulgaria, Latchezar Filipov a declarat în 2009 că a primit mai multe răspunsuri la întrebările pe care le-a adresat unei specii extraterestre. Aceste răspunsuri au legătură directă cu evoluția omului, dar și de modalitatea în care viața pe Terra se derulează.

loading...

extraterestri printre noi - Extratereștri trăiesc printre noi!

Aceste sunt doar câteva dintre declarațiile celor mai importanți oameni de pe Terra, care sunt convinși că extratereștri sunt printre noi. Există numeroase astfel de păreri, care sugerează că omul nu este singur pe această planetă, mai mult că este supravegheat de diverse specii extraterestre. În acest sens, nu putem decât să le dăm crezare acestor personaje, care cu siguranță că au acces la informații prețioase pe care le fac publice în limitele impuse.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top