Stiinta

Există universuri paralele? Iată cele mai concludente teorii

Universul din care facem parte este un loc vast în care numeroase legi ale fizicii, descoperite sau nedescoperite, organizează spațiul într-un mod anume. Este Universul finit sau infinit? Aceasta este întrebarea la care se străduiesc oamenii de știință să răspundă încă din cele mai vechi timpuri.

Fizicianul Brian Greene este de părere că dacă Universul este infinit, atunci există o probabilitate incredibil de mare ca universurile paralele să existe. Pentru a-și creiona teoria, Greene a comparat Universul cu un pachet de cărți așezat pe o masă. De fiecare dată când se extrage o carte, aceasta este așezată în dedesubtul pachetului. În acest fel, materia este repartizată în Cosmos, fapt pentru care atunci când ar trebui să ajungem la limita sa repetitivitatea materiei s-ar produce și infinitatea ar fi posibilă.

Cosmologul Alexander Vilenkin este de părere că Universul este exact ca o bulă. Când s-a format era de dimensiuni mici, dar odată cu trecerea timpului s-a dezvoltat și continuă acest fapt până atunci când timpul se dilată suficient de mult încât să nu mai existe. De asemenea, mai există și alte astfel de universuri, care se umflă cu viteze considerabil mai mari. Există posibilitatea ca aceste universuri bule să interfereze și astfel se crează universuri și mai mari. Această teorie este similară cu cea a ciocnirii galaxiilor.

În ultima perioadă, cele mai multe dintre descoperirile efectuate îi împing pe fizicieni să susțină că Universul este proiectarea unei holograme. Această teorie se definește de la teoria stringurilor, care susține că Universul este de fapt o lume extrem de subțire care se definește la un spațiu imens prin proiecție. În teoria stringurilor particulele elementare sunt alcătuite din stringuri (corzi sau sfori) aflate sub excitație. Stringurile trebuie să fie întinse sub tensiune, pentru a deveni excitate, dar aceste stringuri nu sunt prinse de un suport, ele plutesc în continuumul spațiu-timp. Aceste stringuri interacționează unele cu altele în spațiu și timp rezultând particule elementare. Diferitele forme de interacțiune dintre stringuri dau proprietățile fizice ale particulei.

În 2007, fizicienii au descoperit un spațiu gol de 1 miliard de ani. Doi ani mai târziu, s-a descoperit un alt spațiu similar de 3,5 ani lumină. Aceste spații pur și simplu lipsite de materie au ridicat numeroase semne de întrebare despre forma și specificul Universului. S-a vehiculat ideea că aceste spații aparent goale aparțin altor universuri care interferează cu al nostru. Acest fapt nu se poate demonstra încă, dar acesta a fost primul semn al existenței universurilor paralele.

univers - Există universuri paralele? Iată cele mai concludente teorii

Paul Steinhardt, profesor de fizica la Universitatea Princeton, e emis e teorie neobișnuită despre spațiul în care trăim și implicit al Big Bangului. Steinhardt susține că un univers tridimensional este posibil în urma existenței unui univers bidimensional care este îmbinat cu un altul unidimensional. Mai mult de atât, Big Bang-ul este un eveniment care se produce periodic în fiecare dintre cele două universuri îmbinate pentru că altfel nu s-ar putea susține spațiul tridimensional. Mai pe scurt, exista spații în doar două dimensiuni care interferează cu diferite dimensiuni care sunt paralele.

loading...
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top