Descopera

Există un Pământ vechi în interiorul planetei noastre, susțin specialiștii de la Harvard

O echipă de oameni de știință, de la Universitatea Harvard, susține că rămășițele unui Pământ vechi, datând din timpul ciocnirii cu o altă planetă, se găsește sub mantia groasă a planetei noastre.

Această teorie interesantă, propusă de specialiștii de la Harvard, s-a născut în urma realizării unui raport izotopic din adâncul planetei noastre. Acesta arată diverse semnale, care au fost comparate sugestiv precum un ecou al unei planete care a existat în urmă cu 4,5 miliarde de ani și care se pot identifica cu existența unui corp imens chiar în interiorul Terrei.

Teoria clasică a formării Lunii susține că în urmă cu peste 4,5 miliarde de ani, Terra s-a ciocnit cu o planetă numită Theia. Impactul a fost unul devastator și se presupune că energia degajată a topit bucăți incredibil de mari din acea planetă, pentru ca în final să fie distrusă în totalitate, iar Luna să se formeze.

Resturile care au rămas din Terra se află în prezent îngropate la mii de kilometri sun scoarța terestră actuală. Cel puțin aceasta este părerea specialistului Sujoy Mukhopadhyay, care susține că a reușit să strângă mai multe dovezi în acest sens.

„Energia emanată în urma ciocnirii celor două planete, Terra și Theia, se presupune a fi fost una suficient de mare pentru a putea topi întreg Pământul, dar pentru că ea nu a fost distribuită uniform, o bucată imensă de planetă a supraviețuit impactului. Aceasta înseamnă că doar o emisferă s-ar fi topit și cealaltă există îngropată în interiorul noului Pământ.”, susține Mukhopadhyay.

Echipa de specialiști a analizat raporturile dintre izotopi ale gazelor nobile existente la mari adâncimi în mantaua planetei. Aceste rezultate au fost comparate cu cele analizate la suprafață. De exemplu, comparația izotopilor 129-Xenon cu 120-Xenon, care se află unul la mare adâncime, iar celălalt la suprafața mantiei, indică faptul că izotopul de adâncime în raport cu cel de suprafață diferă ca pondere și raport. În acest sens, specialiştii de la Harvard sunt de părere că în diferite zone ale globului raportul izotopilor diferă extrem de mult. Această descoperire indică faptul că în trecutul îndepărtat a existat o coliziune cu o planetă mult mai mare, în urma căreia s-a format Luna în urmă cu peste 4,5 miliarde de ani.

loading...

pamant1 - Există un Pământ vechi în interiorul planetei noastre, susțin specialiștii de la Harvard

Dacă această teorie se arată a fi veridică, atunci putem spune că în interiorul planetei se regăsește vechiul Pământ și că Luna nu este nimic altceva decât o bucată din Theia.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top