Mistere

Enigmele de la Templul Ursitelor din Şinca Veche

La poalele Făgăraşului, în străvechiul sat românesc Şinca Veche, se află “Mănăstirea Săpată în Piatră” sau “Templul Ursitelor”, cum i se mai spune, un loc fără vârstă despre care se spun poveşti fabuloase, încărcate de magie. Mănăstirea a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime de aproape 7.000 de ani. Controversele despre originea locului sunt numeroase: o mănăstire creştină ascunsă, un vechi templu dacic ori poate preistoric? Deşi există voci care susţin că mănăstirea a fost unul dintre primele locuri de cult creştin din Dacia, alţi specialişti plasează originea ei în perioada predacică, aducând în sprijinul acestei idei existenţa câtorva inscripţii necreştine de pe unul din pereţii altarului. În piatra fragilă au fost săpate cinci încăperi, mai mari de un stat de om, cu două altare şi cu un horn piramidal, ca o turlă de biserică prin a cărei deschidere se vede cerul.

“Energii ciudate” sau “stare deosebită” sunt expresii deseori întâlnite la cei care au călcat pragul mănăstirii săpate în stâncă sau au căutat un loc de odihnă în imediata sa apropiere. Încărcătura energetică deosebită a locului se manifestă uneori prin apariţii inexplicabile de sfere de lumină, cruci şi semne stranii. În prejma marilor sărbători religioase, unii oameni spun că aud coruri care par să vină din cer. Toţi cei care au auzit corul nelumesc spun că au fost fascinaţi de faptul că, deşi muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuşeau să desluşească sensul lor. Părea o limbă arhaică şi totuşi neobişnuit de familiară.
Legendele locului mai spun că templul este o poartă către alte lumi, prin care cei din vechime ştiau cum să comunice cu “lumi superioare” sau cu fiinţe din alte dimensiuni. De asemenea, se spune că în locul unde pătrund razele soarelui prin gaura săpată în stâncă se împlinesc toate dorinţele bune şi curate. Acum un secol, tinerii din zonă se urcau pe dealul Pleşu, unde este săpată mănăstirea, şi aruncau o roată cu paie în flăcări, cu credinţa că, văzând desenele făcute de foc şi traseul roţii, îşi vor afla “ursita” şi se vor căsători în acel an. Tradiţia se respectă de Sf. Gheorghe, la Lăsata Secului de Paşti şi Schimbarea la Faţă. Tot în aceste zile se spune că aici îţi poţi schimba destinul. Şi iarba din jurul ”Templului Ursitelor” face minuni. Vacile care pasc aici dau lapte mai mult şi mai gustos decât celelalte, iar dacă vreun localnic suferă de vreo boală, îşi găseşte alinarea mergând la templu şi bând apă din izvorul situat în apropiere.
templu - Enigmele de la Templul Ursitelor din Şinca Veche
Unele persoane au avut aici viziunea unor globuri de lumină şi chiar a unei lumini puternice. Majoritatea sunt invizibile pentru ochiul uman, fiind capturate însă de aparatele de filmat sau fotografiat – fenomene energetice încă necunoscute, comparabile cu cele din celebra pădure Baciu, de lângă Cluj. O relatare inclusă şi în paginile “Monitorului” de Braşov în 1996, aparţine unui reporter TVR, Lucian Băbeanu, care se afla în mănăstire să tragă nişte cadre. Spre surpinderea sa, camera de filmat a început să pornească şi să se oprească singură din înregistrare, nerăspunzând la comenzi. La întoarcerea în studio, când au vizionat înregistrarea, au fost uimiţi să observe sfere de lumină care străluceau intens în adâncul bisericii, pe care nici el şi nici ceilalţi nu le văzuseră la momentul filmării.
Sursa: Totb
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top