Bizar

„Dumnezeu nu este Creatorul”, sustine un om de stiinta!

O nouă dezbatere cu privire la modul în care Dumnezeu a creat lumea și Pământul a fost lansată de profesorul universitar Ellen van Wolde, într-o lucrare științifică. Cu toții știm că în Vechiul Testament, Geneza începe cu fraza: „La început Dumnezeu a creat Cerul ți Pământul„. În opinia omului de știință, care a analizat textul original timp de mulți ani, traducerea nu a fost efectuată corect pentru că verbul „bara” nu a fost niciodată tradus din punct de vedere literar. Acest verb nu se referă la crearea propriu-zisă a planetei ci doar a oamenilor și animalelor.

Așadar, când Dumnezeu s-a hotărât să creeze lumea, Pământul se afla deja acolo, chiar dacă era o planetă stearpă. Învăţătura iudeo-creștină spune că Dumnezeu a creat Pământul din nimic, dar odată cu traducerea corectă a textului, realizăm că unele aspecte au scăpat de sub control și ideea originală a fost modificată incredibil de mult.

Atunci când Creatorul a ajuns pe Terra, aici era deja apa, cât și mai multe forme diversificate de viață. Dumnezeu nu a creat nici cerul și nici Pământul, ci a ajutat la modelarea vieții de pe Terra, creând un ecosistem diversificat în fruntea căruia se află omul. Aceasta este părerea pe care profesorul universitar o prezintă în lucrarea sa depusă la Universitatea Radboud din Olanda, unde studiază vechile scrieri biblice de mai mulți ani.

pamant - "Dumnezeu nu este Creatorul", sustine un om de stiinta!

Această perspectivă schimbă complet viziunea asupra ideii de Dumnezeu și de Creator. Dacă până acum eram obișnuiți să credem că Dumnezeu este cel mai puternic din tot Universul, acum realizăm că de fapt Dumnezeu este doar Creatorul nostru și nimic mai mult.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top