Istorie

Dumitru Dan, românul care a făcut înconjurul Pământului în opinci, la 1916

Dumitru Dan a străbătut, în 1916, Pământul pe jos, călătorind prin 1.500 de orașe, din 74 de țări, timp de 2.200 de zile.

Imboldul acestei călătorii, care a avut loc în urmă cu 100 de ani, l-a reprezentat concursul organizat de Touring Club de France, care le cerea participanților să înconjoare Pământul pe jos. Premiul era de un franc pe kilometrul parcurs.

Patru tineri români au acceptat provocarea. Dumitru Dan, Alexandru Pascu, Paul Pârvu, George Negreanu – dintre care ultimii trei nu au supraviețuit până la final – au pornit la drum. Povestea fascinantă a acestei călătorii a fost înregistrată pe bandă magnetică chiar de Dumitru Dan.

Călătoria a început pe 1 aprilie 1910. „Am vizitat 1.500 de localități, 74 de țări, 30 de colonii, traversând trei oceane, înconjurând de șapte ori Ecuatorul. Eu nu avusesem posibilitatea de a intra la Universitatea din Iași pentru că eram copil sărac. M-am întovărășit cu alți trei prieteni și am plecat pe jos, dând spectacole în diverse orașe, ca să câștigăm bani: Viena, Budapesta, Bruxelles, și când am ajuns la Paris, în costume naționale și opinci, am cântat muzică folclorică. După o vreme, doi dintre noi s-au înscris la Conservator și doi la Facultatea de Geografie.

În timp ce eram la Universitate, am auzit că o societate franceză a găsit de cuviință să deschidă un concurs: cine înconjoară Pământul pe jos. Dornici de a vedea lumea și pentru premiul ce ni se oferea, ne‑am înscris. Au venit 196 de străini admiși. Am ales să facem 100.000 de kilometri prin București – Ploiești – Brașov – Cluj – Budapesta – Viena – Praga – Dresda – Berlin – Hamburg – Copenhaga – Stockholm – Leningrad – Novgorod – Moscova – Teheran – Bagdad – Mecca – Mogadiscio – Antananarivo – Adelaide – Melbourne – Sidney – Colombo – Calcutta – Bangkok – Montevideo – Buenos Aires – Santiago de Chile – Lima – Bogota – Panama – Tokio – Manila – Osaka – Hong Kong – Beijing – Vladivostok. De aici, am trecut în Alaska, am coborât la San Franciso – Managua – San Jose – Casablanca – Alger – Palermo – Napoli – Roma – Milano – Locarno – Berna – Bruxelles – Amsterdam – Haga – Londra – Glasgow – Detroit – New York – Washington – Havana – Santo Domingo – Lisabona – Gibraltar – Madrid – Barcelona – Malta – Atena – Constantinopol – Sofia – Belgrad – Turnu Severin – Craiova – București. În afară de limbi străine, am studiat și clima, și când venea iarna mergeam la sud, iar vara la nord.“

Spectacole pentru bani

loading...

„Am mers și 6-7 zile prin călduri tropicale. Nopțile le dormeam afară în copaci, în hamac. Mergeam noaptea cu făclii arzând ca să speriem fiarele. Am avut la noi, în afară de corturi, două revolvere, un aparat de fotografiat și un binoclu. Mergeam pe jos și când eram pe vapor. ­Aveam­ un aparat procurat din Londra pe care îl puneam la gleznă și care ne marca pasul. Iar noi, pe puntea vasului, mergeam și 10–12 ore pe zi.

Din Panama, ne-am îmbarcat pentru Japonia, am mers 27 zile, străbătând Pacificul, iar pe punte am mers 1.400 de kilometri.

Din Borneo în Australia, am călătorit 32 de zile pe apă și am parcurs 1.600 km, atestați cu documente de la căpitanii de vas.

Societatea nu ne-a dat voie să plecăm cu bani.

Cu instrumentele noastre muzicale dădeam spectacole. Aveam ocazia să luăm și 1.000 de dolari pe seară. Presa relata aventura noastră, eram invitați de guvernatori, de casele regale, de președinți de republică.“

În pat cu tigul

„În Australia, a trebuit să trecem printr-o pădure plină de fiare. Am văzut în depărtare niște arbori înalți și am vrut să mergem să dormim în ei. Nu am făcut decât 6-7 kilometri și am căzut într-o groapă care era acoperită cu frunze și plină de sânge și buruieni arse. Ne-am dat seama că am căzut într-o capcană pentru animale. Imediat au apărut șase capete ciocolatii, cu nasul turtit. Au aruncat buruieni aprinse în groapa unde stăteam. Am căzut în nesimțire și ne-am trezit legați de copaci, iar tribul dansa în jurul nostru. Când au văzut că mișcăm, ne-au dezlegat și ne-au dat trei oale cu băutură. Am refuzat și atunci ei au început un dans drăcesc, lovindu-ne cu picioarele. Ne-au adus o tavă cu gândaci și larve prăjite. Am reușit să evadăm și să ne strecurăm lângă cortul șefului de trib, de unde să ne luăm bagajele. Trăgând focuri de armă și speriindu-i, ne-am îndepărtat.

În Borneo, ne-am urcat noaptea să dormim în pom, fiecare în hamac, și unul stătea de gardă. M-a luat un urangutan în brațe și mă ținea ca pe un copil mic. Când l-am văzut, am dat alarma la colegii mei… când am ajuns la trei metri de sol, am scos cuțitul și l-am atins un pic în gât. În furia aceea, m-a apucat cu gura și mi-a rupt două degete.“

Pradă frigurilor galbene

„În Sumatra, am fost înconjurați de o ceată de cimpanzei care s-a repezit furioasă la noi, pe un coleg l-a mușcat de picior, iar pe mine de mână.

În Vietnamul de azi, am suferit din cauza frigurilor galbene. Mureau câteva mii pe zi. Am scăpat cu mare greutate, însă am și azi pete pe corp și pe față. Am întrebat medici din București, care mi-au zis că nu sunt periculoase din moment ce nu mă dor și nu m-au afectat până acum.

Am trecut prin coasta de vest a Africii, traversând Italia și Elveția. Am ajuns în Franța. Acolo pe străzi, copiii strigau: «Doamnelor și domnilor, s-a deschis marele magazin Lafayette!». Pe afiș scria că cine va căuta un articol în magazin și nu îl va găsi va primi o recompensă de 25.000 de franci. Cum aveam nevoie de gologani, merg și eu la magazin, la raionul de încălțăminte. Cer o pereche de sandale românești. M-au întrebat cum arată și i-am arătat opincile din picioarele mele. S-au mirat cum de sunt așa de frumoase, ce sunt, bărci, corăbii, mergeți pe apă cu ele? I-am cerut cei 25.000 de franci pentru că nu aveau opinci de vânzare. Președintele Lafayette m-a primit și mi-a spus că vânzările merg prost, că e război și îmi poate oferi 10.000 de franci. Tot ei ne-au mai trimis 20 de colete cu opinci pe care le comandau din România. Iar noi le făceam reclamă spunând că suntem încălțați de la marele magazin Lafayette.“

Acasă, în SUA

„În America, am întâlnit mulți români, mai ales ardeleni, care ne-au primit foarte frumos. La Detroit, erau 40.000 de români și trei biserici.

În Alaska, alimentele lor erau pește uscat, focă și diverse bucăți de urs. Erau minus 37 de grade. Nu ne-am împăcat cu dormitul în barăcile lor, unde făceam un foc în mijlocul încăperii și mirosea foarte urât. Pereții erau căptușiți cu blănuri de urs.

Am plecat singur din Florida (unde s-a despărțit de ultimul tovarăș de călătorie, grav bolnav – n.n.), mai aveam 10.000 de kilometri pe jos.

Am parcurs Cuba – Puerto Rico – Venezuela. Am trecut în Spania. Când am ajuns în Malta, guvernatorul mi-a pus la dispoziție o navă și am plecat la Salonic. Pentru că mi se rătăciseră bagajele, m-au arestat și m-au trimis la Londra. Acolo s-au lămurit treburile. Am luat-o prin Serbia și Bulgaria și am ajuns în țară. Eram în anul de grație 1916.“

Destin. Prietenii pierduți pe drum

O mare parte a călătoriei, Dumitru Dan a fost însoțit de cei trei prieteni ai săi. A parcurs de unul singur doar a zecea parte a călătoriei sale. Alexandru Pascu a murit în 1911, intoxicat cu opium în casa unui rajah foarte bogat din Bombay, nefiind familiar cu obiceiurile practicate de gazde… În China s-a prăpădit Negreanu, în timpul traversării Munţilor Nan-Ling. Erau singuri în munţi, ploua, era frig şi aproape înserat. Acesta a alunecat într-o prăpastie şi l-au transportat cu mare greutate până în cel mai apropiat sat. S-a stins din viaţă în dimineaţa următoare, din cauza numeroaselor leziuni interne, scrie romanialibera.ro.

Paul Pârvu a fost nevoit să abandoneze cursa în ianuarie 1915, când a rămas internat într-un sanatoriu din Florida (SUA). I-a fost amputat un picior din cauza reumatismului căpătat în timpul traversării Siberiei şi Alaskăi. Tot aici s-a despărțit de credinciosul câine Harap. Acesta i-a salvat în mai multe rânduri, semnalându-le primejdii omeneşti şi de animale.

Deși avea promisă o recompensă de 100.000 de franci pentru că a reușit să termine această călătorie, Dumitru Dan a primit din partea Touring Club de France doar jumătate din sumă. O parte a depus-o la CEC, cu restul și-a ajutat familia. Întors acasă, până la moartea sa, Dumitru Dan a lucrat ca agent de asigurări într-un orășel de provincie.

loading...
1 Comment

1 Comment

  1. viorel

    30 august 2017 at 19:56

    Cam ciudat articolul sau gresit pe vremea acea nu exista Leningradul pentru ca comunisti au venit la putere dupa 1917.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top