Bizar

DRUMUL CRUCII, CRUCIADA COPIILOR

Statisticile UNICEF arată că în ultimele decenii, în conflictele armate, au murit peste două milioane de copii, iar peste șase milioane au fost răniți. În prezent, 300000 de copii sunt înrolați în trupe, în peste 30 de conflicte care există în lume.

Copii de vârstă fragedă au comis unele dintre cele mai șocante acte de brutalitate din Sierra Leone. În Palestina, tinerii își riscă viața în Intifada. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, copiii și tinerii au fost înrolați în armata nazistă.

Au existat și armate conduse de copii, în anul 1212, în timpul Cruciadei copiilor. Aceștia s-au luptat împotriva musulmanilor care conduceau Ierusalimul. Mii de băieți din Franța și Germania, cu vârste cuprinse între șase și cincisprezece ani au pornit spre tărâmul sfânt. Ei urmau drumul crucii.

Cruciada a fost un dezastru. Mulți au murit, alții au fost vânduți ca sclavi și nu s-au mai întors niciodată. Cruciada copiilor este legată de Ștefan din Cloyes, un copil în vârstă de 12 ani, care s-a prezentat la curte regelui Filip al Franței, pentru a-i spune că a primit o scrisoare de la Hristos și în care i se spunea că trebuie să organizeze o cruciadă.

Regele l-a sfătuit să abandoneze ideea și să meargă acasă. Ștefan a început să predice din sat în sat, unde i-a lămurit pe copii să se alăture cruciadei care avea ca scop eliberarea Ierusalimului.

În iunie 1212, Ștefan atrăsese 30000 de copii. Au început marșul către sudul Franței, încurajați de adulți. Papa nu a dat binecuvântarea copiilor, dar nici nu i-a descurajat. Se spune că Biserica ar fi avut o astfel de atitudine pentru a-i rușina pe regii și împărații care nu se implicau în acel război împotriva musulmanilor.

loading...

Drumul s-a dovedit foarte greu. Mulți copii au murit de epuizare. Traversarea Mării Mediterane a fost plină de aventuri soldate cu multe victime. La Marseille s-au îmbarcat pe șapte corăbii despre care nu s-a mai aflat nimic.

Câțiva ani mai târziu, un preot care se întorcea în Europa din nordul Africii a afirmat că s-a întâlnit cu câțiva tineri care au fost îmbarcați pe acele corăbii. Ei au spus că cinci dintre cele șapte nave au fost distruse de pirați, iar supraviețuitorii au fost vânduți ca sclavi. Copiii albi erau la mare preț în Egipt și Algeria.

În anul 1212, are loc o mișcare similară în Germania. Peste 20000 de copii, tineri, dar și femei au pornit spre Roma, pentru a ajunge în Ierusalim și a lupta împotriva musulmanilor.

cruce 2 - DRUMUL CRUCII, CRUCIADA COPIILOR

Călătoria a fost una periculoasă, ei trebuind să traverseze Mulții Alpi, unde din cauza frigului mulți au murit. Mulțimea a ajuns la Roma, unde a fost întâmpinată de Papa, care i-a lămurit să se întoarcă în Germania. Unii dintre copii s-au îmbarcat în corăbii spre Ierusalim, dar nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu ei.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top