Istorie

Domnia nelegiuită a prostituatelor

Episcopul Liutprand de Cremona, a cărui lucrare Antapodosis se ocupă cu istoria papalităţii între anii 886-950, ne-a lăsat o imagine degradantă a viciilor papilor şi episcopilor, poate cu o urmă de gelozie: „Vânau pe cai cu harnaşamente ornate cu aur, iar după vânătoare participau la banchete cu dansatoare şi se culcau cu prostituate neruşinate în paturi cu cearşafuri de mătase şi cuverturi brodate cu fir de aur. Toţi episcopii din Roma erau căsătoriţi, iar soţiile lor îşi croiau rochii de mătase din veşmintele sacre.” Iubitele lor erau doamne nobile de frunte ale oraşului. „Două femei voluptoase ale imperiului”, Teodora şi fiica ei Marozia, „au condus papalitatea secolului al X-lea” (Antapodosis, ibid.). Renumitul istoric al Vaticanului, cardinalul Caesar Baronius (1538-1607) a numit acea perioadă „domnia prostituatelor”, care a făcut loc domniei şi mai scandaloase a proxeneţilor” (Annales Ecclesiastici, folio iii, Antwerp, 1597). Tot ce dezvăluie episcopul Liutprand în detaliul despre Teodora este că ea l-a constrâns pe un tânăr şi frumos preot să-i împărtăşească pasiunea şi că i-a obţinut numirea ca arhiepiscop de Ravenna. Mai târziu, Teodora şi-a chemat iubitul arhiepiscop din Ravenna şi l-a făcut papă – papa Ioan al X-lea (papă între anii 914-924, m. 928).

Marozia - Domnia nelegiuită a prostituatelorPapa Ioan al X-lea este ţinut minte în principal că un comandant militar. A apărut personal pe câmpul de luptă împotriva sarazinilor şi i-a învins. A favorizat nepotismul şi şi-a îmbogăţit familia, conduita sa pregătind terenul pentru o degradare şi mai profundă a papalităţii. I-a invitat pe unguri (care erau încă în acea vreme nişte asiatici semicivilizaţi) să vină şi să lupte împotriva inamicilor săi şi a adus astfel o nouă şi teribilă epidemie asupra ţării sale. Nu avea niciun fel de principii în conduita sa diplomatică, politică sau particulară. A dat-o cu dispreţ la o parte pe Teodora şi a ademenit-o pe tânăra şi fermecătoare fiică a lui Hugh de Provenţa în dormitorul său papal. Respinsă, Teodora s-a căsătorit apoi cu Guido, marchizul de Toscana, şi a întreprins o lovitură de stat împotriva lui Ioan al X-lea. Teodora a murit brusc în urma unei presupuse otrăviri, iar Ioan al X-lea a intrat într-o dispută aprigă cu Marozia şi nobilii de frunte ai Romei. Ioan l-a adus la Roma pe fratele său Petru, l-a înnobilat şi i-a acordat atribuţii importante pe care nobilii mai în vârstă ajunseseră să considere că le aparţineau. A început astfel o luptă internă pentru putere. Nobilii, conduşi de Marozia, i-au gonit din oraş pe papa Ioan, pe Petru şi trupele lor. Papa şi fratele său şi-au mărit armata şi s-au întors la Roma, dar oamenii lui Marozia au pătruns în palatul Lateran şi l-au omorât pe Petru în faţa papei. Ioan a fost capturat, detronat în mai 928 şi omorât prin sufocare cu o pernă în castelul Sant’Angelo.

Marozia şi gruparea sa l-au numit papă pe Leon al VI-lea (928), dar l-au înlocuit şapte luni mai târziu cu Ştefan al VIII-lea. Acesta a guvernat timp de doi ani, apoi Marozia i-a dat papalitatea fiului ei, Ioan al XI-lea (cardinal între 910-936; papă între 931-935). El era fiul nelegitim al papei Sergiu al III-lea, după cum „confirmă Flodoard, un scriitor demn de încredere al epocii” .

Sergiu preluase anterior papalitatea cu forţa, cu ajutorul mamei Maroziei, Teodora. Atât Teodora cât şi Sergiu au avut un rol important în maltratarea cadavrului lui Fromosus, iar Sergiu a fost acuzat mai târziu că şi-a omorât cei doi predecesori. Biserica s-a apărat, dar făcând asta a dezvăluit că el nu a fost singurul papă ce a avut relaţii sexuale cu Marozia:
„În mod obişnuit se crede că papă Sergiu, deşi de vârstă mijlocie, a avut o legătură cu tânăra Marozia, căreia i-a făcut un fiu, viitorul papă Ioan al XI-lea. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le avem despre cariera Maroziei şi despre scandalurile din Roma în care au fost implicaţi ea şi o serie de papi provin din surse ostile şi pot fi exagerate.”

Printr-o dictatură sacerdotală, Marozia (foto) a condus creştinătatea timp de câteva decenii, din castelul papal de lângă biserica Sf. Petru şi s-a ocupat de tot ce ţinea de creştinism, cu excepţia problemelor minore. Nu putea să semneze cu numele ei, totuşi ea era conducătoarea Bisericii Creştine – fapt cunoscut de istoricii care au cunoştinţe elementare despre papalitate. Ea era agresivă, extrem de ignorantă şi complet lipsită de scrupule. A numit în funcţii de episcopi războinici nemiloşi pentru a-şi întări facţiunea şi a triumfat asupra oponenţilor săi. Pentru a traduce literal cuvintele populaţiei din Roma, era numită „prostituata papilor”. A fost direct responsabilă de alegerea şi instalarea a cel puţin patru papi. Apologeţii moderni spun că aceste numiri de papi au fost „scandaloase”, dar acei papi sunt acceptaţi acum de Biserică drept succesori „legitimi” ai Sfântului Petru. În acea vreme, totuşi mase mari de oameni au criticat farsa obscenă în care se transformase papalitatea şi s-au opus cu dispreţ şi mânie.

După ce a devenit papă, Ioan al XI-lea s-a îmbolnăvit şi Marozia a instalat temporar în scaunul papal un călugăr mai vârstnic. Acesta a refuzat să demisioneze şi a fost introdus cu forţa într-o celulă unde a fost supus la un regim de înfometare care i-a provocat moartea. Ioan al XI-lea şi-a reluat apoi poziţia şi a cheltuit averea rămasă angajând soldaţi pentru a restabili ordinea în Roma. Oraşul fremăta de revoltă împotriva Bisericii şi a înfiorătoarei lipse de morală clericală răspândită pe tot cuprinsul Italiei. Ioan al XI-lea a început apoi să recupereze şi să protejeze bogatele domenii seculare ale papalităţii, dar a murit în 936. Astfel, din această descriere condensată aflăm cu uimire despre zilele în care femei de moravuri uşoare conduceau Sfântul Scaun şi despre o doctrină creştină care nu era încă bine dezvoltată.

loading...
loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top