Bizar

Doi arheologi susțin că piramidele și Sfinxul din Egipt nu au fost construite de egipteni

În cercurile arheologice există o mare controversă atunci când vine vorba despre construcția piramidelor și al Sfinxului din Egipt.

Există două variante, una oficială, pe care o regăsim și în cărțile de istorie și care spune că în urmă cu 4000-5000 de ani, egiptenii au ridicat piramidele  și una controversată, dar acceptată de foarte mulți arheologi, care susține că aceste monumente au fost ridicate de o civilizație misterioasă și necunoscută.

Cine a construit piramidele? Variata controversată

Jerry Cannon și Malcolm Hatton, doi arheologi de renume mondial, au efectuat un studiu istoric despre Sfinx și vechile piramide și, ca rezultat, au pus sub semnul întrebării existența în lumea științifică că aceste minuni ale lumii antice au fost construite de egipteni.

Oamenii de știință spun că Sfinxul din fața piramidelor a fost sculptat din piatră naturală cu mult înainte ca nisipul să acopere zona, ceea ce înseamnă că în timpul construcției Sfinxului această zonă era fertilă. Pentru a determina această perioadă, arheologii au privit înapoi și au realizat că aceste monumente antice ar fi putu fi sculptate în urmă cu peste 12.500 de ani.

În acea perioadă, în zonă, se afla vegetație abundentă și conform celor spune de cei doi arheologi, Sfinxul a fost sculptat dintr-o bucată imensă de piatră. Mai mult de atât, Sfinxul prezintă urme de eroziune, ceea ce confirmă că a fost construit în momentul în care zona era verde, iar ploile o banalitate.

Sfinxul trebuie să fi fost sculptat când nu era nisip acolo. Nu poți sculpta o piatră atunci când este sub nisip. Atunci când nu era nisip acolo, nu erau nici egiptenii.“, susține Jerry Cannon.

piramide giza travelblog.org 134792 - Doi arheologi susțin că piramidele și Sfinxul din Egipt nu au fost construite de egipteni

Mai mult de atât, arheologii susțin că o piramidă precum cea mai mare din Egipt nu putea fi construită de egiptenii cu o tehnologie atât de rudimentară. Ea este compusă din 2.250.000 blocuri de piatră, iar fiecare bloc de piatră cântărește de la câteva tone până la 250 de tine. Chiar cu ajutorul tehnologiei din ziua de astăzi, ar fi imposibilă ridicarea unei astfel de piramide.

 

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top