Istorie

DISPARIȚII MISTERIOASE ALE VECHILOR CIVILIZAȚII

Primii navigatori care au ajuns în secolul al XVIII-lea pe Insula Paștelui, nu le-a venit să creadă că pe acest petec de pământ aflat la o distanță de 3600 kilometri de coasta chiliană, au descoperit sute de statui gigantice.

Munți întregi fuseseră tăiați, roci imense fuseseră transportate pe distanțe de zeci de kilometri. Statuile aveau o greutate de până la 50 de tone. Coloșii purtau inițial un fel de pălării care aveau o greutate de până la zece tone.

Tot atunci au fost și tăblițe ciudate acoperite cu hieroglife ciudate. Nici una dintre acestea nu a putut fi descifrată. Alte sute de statui neterminate au fost descoperite la marginea unui crater vulcanic.

Mii de topoare primitive din piatră zăceau aruncate ca și cum munca fusese oprită brusc. Din cauza solului vulcanic, pe insulă nu crește niciun copac. Ipoteza că aceste statui au fost transportate cu ajutorul trunchiurilor de copaci nu este plauzibilă.

Așadar, cine a cioplit statuile și cum au fost ele transportate? Dacă în Egipt ne putem imagina un furnicar de oameni care să fi construit piramidele, în cazul de față, acest lucru este exclus pentru că populația pe insulă nu depăşea 2000 de locuitori.

Specialiștii au observat multe asemănări între statuile din Insula Paștelui și cele din Tiahuanaco. În anul 1532, Francisco Pizarro i-a descusut pe incași despre construcția orașului Tiahuanaco. Aceștia au spus că orașul a fost zidit în zorii omenirii, atunci când Soarele nu exista, de către uriași. Zeul uriașilor se numea Viracocha, un uriaș alb coborât din ceruri.

Civilizația incașă prezintă pentru oamenii de știință multe enigme. Incașii construiau drumuri dar nu cunoșteau roata. Cultivau bumbac, dar nu cunoșteau războiul de țesut. Confecționau coliere din jad, dar jadul provine din China.

În jungla din Guatemala și Yucatan au fost descoperite ruine ale unor construcții colosale. Pe o suprafață de 20 kilometri pătrați a fost descoperit un complex de piramide care rivalizează cu cele din Egipt.

Construcțiile au fost realizate după regulile calendarului mayaș. Calendarul prevedea ca o dată la 52 de ani să fie așezat un număr de trepte. Ce s-a petrecut în jurul anului 600 d.Hr., rămâne un fapt inexplicabil.

Mayan UFO Artifact - DISPARIȚII MISTERIOASE ALE VECHILOR CIVILIZAȚII

Un popor întreg a părăsit brusc aceste construcții, a dispărut fără urmă. O civilizație care ajunsese la apogeu, dispare în condiții misterioase. Aceeași situație este pentru vechii egipteni, dar și pentru populația din Insula Paștelui. Se pare că rolul lor pe pământ se încheiase, iar zeii coborâți din ceruri au hotărât pentru ei.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top