Bizar

DIE WELT, SUSPECTUL ÎN CAZUL ATENTATULUI NU ESTE OMUL CĂUTAT

După ce ministrul german al Internelor a declarat că principalul suspect în cazul atacului din Berlin a fost arestat, jurnalul Die Welt publică un articol cu titlul, Nu avem omul căutat.

Conform acestor ziariști, autorul masacrului este în libertate și este înarmat. Un camion de 38 de tone care era înregistrat în Gdansk, Polonia, a fost dat dispărut, conform spuselor proprietarului acestei companii de transport.

În data de 11 decembrie 2016, în fața bisericii Sfântul Petru din Cairo, 24 de creștini de etnie coptă au fost uciși. Un terorist a activat centura explozivă și 24 de persoane au murit, printre care și copii. În 14 decembrie, Statul Islamic a revendicat acest atentat.

Președintele ales al SUA a făcut o declarație, imediat după atac, în care a spus, civili inocenți au fost uciși în stradă sau în locurile de cult. Este un djihad mondial. Lumea civilizată trebuie să-și schimbe mentalitatea.

Rețelele teroriste trebuie eradicate, ceea ce vom face alături de partenerii noştri politici. Statisticile arată că 10% dintre persoanele care părăsesc Europa, Australia și America sunt recrutate de către teroriști și se îndreaptă către Siria și Irak.

Mai mult de jumătate sunt tinere care sunt racolate pe rețelele de socializare de către tinerii islamiști.

loading...

Anul 2016 a fost unul cu cele mai multe atacuri teroriste. Cele mai multe au avut loc în Turcia. Urmează Belgia, în martie, cu 35 de morți și 300 de răniți, cu atentatele de la aeroportul Zaventem și stația de metrou Malbeek.

A urmat Franța cu 86 de morți și sute de răniți la Nisa, în 14 iulie. În 26 iulie, un preot catolic este ucis în propria biserică din Rouen.

German Muslims - DIE WELT, SUSPECTUL ÎN CAZUL ATENTATULUI NU ESTE OMUL CĂUTAT

Germania anunța la sfârșitul anului 2015, că are peste 800000 de migranți, un record în Europa.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top