Stiinta

Dezvolta inteligenta copilului tau prin jocuri interactive simple!

Într-o societate în care indiferența şi ignoranța au devenit parte normală a vieţii cotidiene, găsim tot mai puţine instituții care să ne poată oferi certitudinea unei educaţii interactive copiilor noştri. Este de la sine înţeles faptul că, dacă vrem să avem copii inteligenţi şi serioși, suntem responsabili pentru educația corectă a acestora. Dacă aplicăm câteva trucuri de la vârste fragede, le dăm şansa de a se dezvolta armonios şi de a deveni oameni de succes care vor avea scopuri nobile în viaţă.

Un studiu efectuat recent de către cercetătorii de la Universitatea Oregon a demonstrat faptul că tinerii copii care  se pot concentra cu ușurință asupra unei activități au șanse mai mari să devină absolvenții unei Universități de succes faţă de aceia a căror atenție le este distrasă ușor.

Cercetătorii au folosit date de pe parcursul a 25 de ani, urmărind un grup de 430 de preșcolari până la împlinirea vârstei de 21 de ani.

Am vrut să identificăm din timp viitorii oameni de succes„, sutinea Megan McClelland, coordonatoarea studiului.

Ştim că aptitudinile academice identificate din timp pot prezice succesul de mai târziu. Însă abilitatea de a-ţi păstra atenţia şi de a te concentra sunt caracteristici fundamentale care ajută copii să treacă de dificultăţi atunci când au nevoie„, a mai daugat McClelland.

educatia copiilor 375x250 - Dezvolta inteligenta copilului tau prin jocuri interactive simple!Aptitudinile academice sunt de importanţă majoră şi fac parte din ecuaţie. De asemenea, sunt foarte mulţe persoane inteligente care întâmpina probleme în rezolvarea anumitor probleme. Cercetătorii au identificat câţiva factori  importanţi care pot favoriza dezvoltarea abilităţilor : nivelul educaţiei primite de la părinţi, abilităţile cognitive ale copilului şi vocabularul acestuia din copilărie.

loading...

Profesorii şi părinţii pot ajuta tinerii copii să îşi dezvolte calităţile prin perseverenţă şi autocontrol, adăugând reguli noi jocurilor de familie. De exemplu, McClelland a sugerat să joace „Culoarea verde, Culoarea Roşie”, un joc care dezvolta mintile copiilor, pentru ca mai apoi  regulile sa fie inversate. Astfel, roşu înseamnă începerea activității și verde, oprirea ei. Astfel, se poate observa puterea de concentrare a copiilor încă de la cele mai fragede vârste.

O altă activitate simplă care contribuie la dezvoltarea  abilității de a se concentra este un joc în care se apelează la dans. Atunci când muzica are un ritm rapid se va dansa încet și viceversa.

„Pentru copii, capacitatea de a-și controla corpul în timpul dansului reprezintă o provocare. Aceștia sunt nevoiți să se oprească pentru a face altceva diferit. Lucru care necesită multă gândire” încheie McClelland în raportul cercetării sale.

McClelland este de asemenea mama uniu băiat de 3 ani. Aceasta a ajuns la concluzia că este nevoie de timp pentru a ajuta copii să se concentreze si să se dedice lucrurilor de care sunt interesați.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top