Descopera

Dezastre naturale care au schimbat lumea

Dezastrele naturale sunt o lecţie dată umanităţii, dovedind că natura este stăpâna şi nu oamenii care populează această planetă. Dezastrele naturale au fost puse timp îndelungat pe seama mâniei divine. În prezent, ele sunt întreţinute de noi toţi, cei care refuzăm să înţelegem că omul şi natura sunt inseparabili. Când natura îşi dezlănţuie furia, umanitatea pare deodată mică, speriată şi neputincioasă.

Chiar dacă hazardele naturale vor continua să facă parte din viaţa de zi cu zi, deciziile şi acţiunile întreprinse de oameni pot juca un rol critic în prevenirea acestor fenomene de a deveni viitoare dezastre.

Iată cele mai importante dezastre naturale care au schimbat lumea:

sec.XXII î.Hr. – Secetă crâncenă ce se presupune că a durat un secol și s-a soldat cu destrămarea Vechiul Regat Egiptean şi Regatului Akkadian în Mesopotamia.

464 î.Hr – Cutremur puternic, care a condus la distrugerea Spartei și 20.000 de morți

373 î.Hr – Cutremur în Golful Corint, orașul de pe coastă Helike a fost distrus de invazia mării

loading...

79Erupția Vezuviului care s-a soldat cu distrugerea orașelor Pompei şi Herculaneum, 2.000 de morți

cutremur italia - Dezastre naturale care au schimbat lumea

1330 – 1351 Numită şi “moartea neagră”, ciuma bubonică, cauzată de o bacterie numită yersinia pestis, a ucis aproape 75 milioane de oameni, reducând populaţia Europei cu un procent cuprins între 30 şi 60%.

1556 – Cutremurul din Shaanxi distruge regiuni întinse din China. S-au ]înregistrat 830.000 de morți.

1693 – Cutremur pe insula Sicilia, Italia, a produs circa 60.000 de morţi

1703 – Cutremur lângă Tokio, unde s-au înregistrat 150.000 de morţi li oraşul Tokio este distrus din temelii.
1755 – Cutremur major în Lisabona, se înregistrează peste 60.000 de morţi şi oraşul devine o ruină.

1815 – Erupţia lui Tambora de pe insula Java Indonezia care provoacă peste 100.000 de morți şi a fost anul fără vară.

1887 – Inundația cauzată de fluviul Hwango care produce 90.000 de morţi.

 1908 – Cutremur în Messina până în Calabria, Italia, 83.000 de morți

1920 – Cutremur de gradul 8,6 din provincia Gansu în China, 200.000 de morți

1931 – Inundația lui Jangtse în China cu o cifră impresionată de 1,4 milioane de morți

nori tsunami florida - Dezastre naturale care au schimbat lumea

1960 – Cutremur de gradul 5,7 coasta marocană (Marokko), 12.000 de morți

1965 – O perioadă de trei ani de secetă în India unde mor 1,5 milioane de oameni

1976 – Cutremur de gradul 7,8 în Tangshan, 150 km sud de Peking, China s-a estimat un număr între 650.000 – 800.000 de morți.

1978 – Cutremur de gradul 7,7 în Iran, 25.000 de morți

1980 – Cutremur de gradul 7,2 în sudul Italiei, 3100 de morți

1985 – Cutremur de gradul 8,1 în orașul Mexic, 6.000 de morți

1990 – Cutremur de gradul 7,7 în Iran, 40.000 – 50.000 de morți

1991 – Ciclon în Bangladesh, 139.000 de morți

1993 – Cutremur de gradul 6,2 în sud vestul Indiei, 30.000 de morți

1995 – Cutremur în Kōbe, Japonia, peste 6.000 de morți,

2003 – Canicule mări/Incendii în Europa, 20.000 de morți

cutremur - Dezastre naturale care au schimbat lumea

2003 – Cutremur de gradul 6,6 în Bam, Iran, 43.000 de morți

2004 – Cutremur marin de gradul 9,0 (9,3) cu rezultate catastrofale Tsunami resimțit până în Africa de nord peste 232.000 de morți

2005 – Cutremur în India și Pakistan, peste 86.000 de morți

Din anul 2006 și până în prezent s-au mai petrecut diverse cutremure prin lume, cel mai notabil este cutremurul din Japonia, produs în 2011 cu o magnitudine de 8,9, care a provocat un tsunami violent. De asemenea uraganul Sandy a măturat o parte din Statele Unite ale Americii, înregistrându-se pagube materiale considerabile, cât și morți. De asemenea în 2010 s-a petrecut un cutremur violent în Chile de 8,8 grade pe scara Richter, care a modificat axa Pământului.

Oamenii încă nu pot controla fiecare aspect al vieţii. Dezastrele naturale atunci când se întâmpla, suplinesc cu succes potenţialul distructiv al războaielor, făcând pagube colosale atât în rândul vieţilor omeneşti, cât şi în plan material.

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top