Detaliu ÎNFRICOŞĂTOR, descoperit într-o pictură murală din secolul al XVI-lea. Istoricii, BULVERSAȚI: „Este foarte stranie” (VIDEO)

Angie şi Rhodri Powell, din Marea Britanie, au fost extrem de încântaţi în momentul în care, în urmă cu câţiva ani, dorind să-şi redecoreze casa din Somerset, au descoperit o pictură murală din secolul al XVI-lea. Iar încântarea a fost şi mai mai mare atunci atunci când un expert le-a spus că pictura are o importanţă naţională.

Însă surprizele nu s-au oprit pentru cei doi soţi. Angie şi Rhodri au mai făcut o descoperire, care, de această dată, le-a dat fiori pe şira spinării. Cei doi spun că pictura murală ascunde un detaliu şocant. Deşi la prima vedere pictura îl arată pe regele Henric al VIII-lea stând pe tron, atunci cand este privită invers, de jos în sus, desenul seamănă cu chipul Diavolului, spun ei.

fresca

Acceaşi imagine înfricoşătoare se vede şi dacă priveşti pictura printr-o sticlă.

„Când ne-am dat seama de acest detaliu, eu şi soţul meu ne-am sperit îngrozitor de rău. Este o imagine foarte neplacută. M-am speriat pentru că mi-am dat seama că este Diavolul!”, a povestit Angie pentru Daily Mail.

Pictura, despre care experţii susţin că a fost realizată între anii 1530-1540, are o lăţime de 6 metri şi o înălţime de aproape 2 metri.

Kathryn Davies, specialist în pictura murală, a declarat:Arată cam…diavolesc, într-adevăr. Imaginea este bizară şi când te uiţi la ea printr-un pahar. Este foarte stranie”.

Loading...

Diarmaid MacCulloch, specialist în istoria religiilor, crede însă că iluzia optică a fost realizată probabil intenţionat, fiind o glumă la moda în perioada respectivă.

Jurnalul



loading...
S-ar putea să-ți mai placă și