Descopera

DESTINUL, UN PROGRAM CE NU POATE FI UPGRADAT

Cu toții suntem interesați de destin. Vrem să ne cunoaștem destinul și să înțelegem ce este el. Este moarte punctul final al destinului?  Destinul este format din legi nescrise, pe care nu le putem modifica, susțin specialiști care și-au consacrat mulți ani în studiul destinului. Suntem programați să parcurgem un anumit traseu. Nu suntem liberi în acest parcurs. Se spune că suntem proprii noștri prizonieri.

Biserica ne spune că moartea nu este punctul final al acestei călătorii. După moarte ar urma o viață eternă.
Pentru a ne cunoaște destinul am apelat și la astre. Omul a încercat să înțeleagă dacă există o legătură între destin și astre. Specialiștii susțin că parcursul nostru este programat, la fel ca și în matematică. Fiecare dintre noi pornim din punctul A, ca să ajungem în punctul B. Cum putem modifica acest parcurs, astfel încât el să fie mai lung și fără evenimente tragice?

Se spune că nu suntem decât ceea ce gândim. Putem evita ceea ce ne este scris? Religia a înlocuit termenul de destin cu cel de providență. În Danemarca a fost făcută o analiză amplă cu privire la luna în care trebuie să te naști ca să fii cât mai longeviv. S-a observat că persoanele care sunt născute în segmentul octombrie-decembrie, sunt mai longevive decât cele care sunt născute primăvara. Ceea ce este interesant este faptul că, chiar dacă aceste persoane au emigrat într-o țară cu climă mai caldă, durata lor de viață a rămas la fel de lungă.

Specialiștii au susținut că luna de naștere este foarte importantă și nu condițiile de climă. O altă problemă a fost cea referitoare la modul în care poate fi prelungită cât mai mult viața după 50 de ani. Se crede că o influență majoră o are modul în care s-a desfășurat viața intrauterină a fătului, dar și primele două luni de viață. Traumele sau bolile suferite intrauterin scad probabilitatea de a fi longevivi. În ceea ce privește numerele sau cifrele, s-au făcut numeroase studii și s-a ajuns la concluzia că numărul șapte este cel mai norocos. În epoca medievală se credea că al șaptelea copil va avea puteri magice. Cifra șapte intervine în viața noastră cotidiană în mod continuu. Săptămâna are șapte zile, curcubeul șapte culori, gama șapte note muzicale.

Despre cifra cinci, Pitagora spunea că este cifra perfecțiunii. Omul are cinci degete. La cele patru elemente esențiale, apă, pământ, aer, foc, el a adăugat și și eter. Cifra cinci este reprezentată și în Biblie. Iisus numai cu cinci pâini a hrănit 5000 de oameni. Avem cinci gusturi, cinci simțuri. În ceea ce privește numărul 13, se pare că ghinionul provine de la Cina cea de Taină, la care au participat 12 apostoli, al 13 lea, Iuda, a lipsit. Se spune că 13 este numărul lui Iuda și aduce ghinion. Dacă 13 este într-o zi de vineri, ghinionul este și mai mare. Într-o zi de vineri, 13, Cavalerii Templieri au fost omorâți.

Se spune că există un fir roșu care pleacă de la inimă, trece prin partea interioară a brațului și se termină în degetul mic. Acest fir este destinul nostru.  Japonezii și alte popoare orientale sunt convinși că destinul ne este scris în acest fir roșu și nu putem face nimic împotriva lui. Putem să concluzionăm că hazardul sau coincidența nu există, pentru că destinul este programat și ce trebuie să se întâmple se întâmplă. Japonezii nemulțumiți de destinul lor s-au gândit că acesta poate fi transformat, după dorința lor, dacă modifică acest fir roșu.

destin - DESTINUL, UN PROGRAM CE NU POATE FI UPGRADAT

În special tinerii apelează la bisturiu și implicit la operații estetice, prin care amprentele sunt modificate după bunul lor plac, în speranța, că destinul va va fi mai generos cu ei.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top