Spiritualitate

DESTINUL, MAȘINA INFERNALĂ A EXISTENȚEI NOASTRE

Destinul este un program la care toți oamenii sunt supuși. Destinul joacă un rol crucial în viața noastră și suntem ghidați de el în direcția în care trebuie să ajungem în cele din urmă.

Gemenii au un destin comun sau nu? Multe discuții au fost cu privire la nașterea gemenilor. Ce statut are primul născut, care este legătura dintre cei doi dincolo de asemănările fizice? Ce rol joacă astrele în viața celor doi?

Egiptenii pregăteau conceperea unui copil în funcție de poziția astrelor. Pentru ei era mai important momentul în care a fost conceput un copil și nu cel al nașterii. Ei realizau un zodiac din momentul conceperii unui copil, urmat de momentul nașterii și a celorlalte evenimente importante din viața unui individ. Totul era coordonat de astre.

Cum putem explica faptul că gemenii care se nasc în același moment, în același loc, au destine diferite, iar data morții diferă?
Despre destinul fiecăruia se spune că este scris în stele și în palmă. Liniile de pe mâna dreaptă ne arată personalitatea fiecăruia, iar liniile de pe mâna stângă ne arată viața intimă a fiecăruia, trăirile, sentimentele.

Despre destin se spune că este influențat de mediul în care trăim, de traumele pe care le trăim sau le-am trăit, de blesteme, de gândurile altora, de blocaje energetice, de inconștient.

Destinul este un program la care fiecare dintre noi suntem supuși

Rupert Sheldrake este profesor la Cambridge și a realizat peste 4000 de studii pe diverse persoane. El a constatat că animalele de companie ale acestora aveau puteri vizionare, salvându-și stăpânii în momentele cheie ale vieții lor, schimbându-le destinul sau atenționându-i asupra pericolelor.

loading...

O tânără franțuzoaica șofa relaxată spre casă. Pe bancheta din spate pisica ei dormea liniștită. La un moment dat, aceasta a mușcat-o de mână și tânăra a fost obligată să oprească mașina. După câteva secunde, la câțiva metri de mașină un pom s-a prăbușit.

Un alt caz s-a petrecut în Anglia. Timp de câteva minute, câinele nu și-a lăsat stăpâna să iasă din casă. Enervată de situație, aceasta l-a închis în bucătărie și s-a urcat în mașină. La puțin timp, stăpâna a murit într-un accident rutier.

destin 1 - DESTINUL, MAȘINA INFERNALĂ A EXISTENȚEI NOASTRE

Cicero a tratat problema destinului în scrierile sale. Pentru el, destinul era ceva implacabil, ceva care trebuia să se producă. Nimeni și nimic nu pot opri această mașinărie infernală. El a dat exemplul unui pirat care aflându-se lângă un munte, o stâncă i-a zdrobit picioarele. Cicero a concluzionat că oricum piratul ar fi fost prins și sfârșea în același mod. La acea vreme, pirații care erau prinși li se amputau picioarele.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top