Descopera

Descoperiri ciudate care demonstreaza existenta unor civilizatii avansate pe Terra

Teoria conform căreia în decursul perioadei preistorice s-ar fi dezvoltat şi civilizaţii avansate este relativ nouă şi pentru prima dată a fost expusă în secolul al XIX-lea. Susţinătorii acestei teorii aduc drept argumente anumite descoperiri stranii ce au fost făcute de-a lungul timpului.

Printre cele mai de seamă descoperiri ciudate sau misterioase şi inexplicabile se afla următoarele:

Într-un oarecare referat publicat în anul 1791 în Hamburg, M. Leisky susţine că a găsit un ac străvechi într-o bucată de silex. În acelaşi referat este citat un danez care a găsit 126 de monede de argint în fragmente de silex.

În 1831 „The American Journal of Science and Arts” menţiona misterioasă descoperire ce se făcuse într-o carieră de marmură de pe lângă Philadelphia. Muncitorii au vrut să taie un bloc imens de marmură când au observat în interior o inscripţie ciudată care semăna cu literele „NI”.

În anul 1952 o altă descoperire ciudată a fost făcută lângă Dorchester, Massachusetts. În mijlocul unui bloc de piatră, nişte mineri găsiseră un clopot. Obiectul măsura 10 cm înălţime şi 15 cm lăţime.

În 1853 într-o carieră de gresie din Ohio s-au descoperit osemintele unei femei impregnate în bucăţi de gresie. În acea carieră au fost descoperite mai multe tuneluri săpate de mâna omului.

În 1868, tot într-o mâna din Ohio, mai mulţi muncitori au descoperit un zid de ardezie pe care erau gravate mai multe hieroglife. Cercetătorii nici până în ziua de astăzi nu au reuşit să le descifreze.

loading...

Într-o mină de cărbune din Colorado s-a descoperit un degetar de cusut, ce era bine ascuns într-un cărbune de lignit.

În anul 1891 o locuitoare din Morrisonville, Illinois a avut norocul să descopere un lanţ de aur, lung de 25 cm într-un cărbune pe care tocmai se pregătea să-l arunce în foc.

Au existat civilizații avansate pe Terra în trecut?

artefact geoda 1 - Descoperiri ciudate care demonstreaza existenta unor civilizatii avansate pe Terra

 

Acestea sunt doar câteva dintre descoperirile ciudate, misterioase şi inexplicabile pe care omul le-a făcut cu privire la perioade nedeterminate din istoria Pământului. În acest fel oricine poate să creadă că în trecutul îndepărtat al planetei noastre diverse civilizaţii s-au dezvoltat. Problema este de ce aceste civilizaţii au dispărut sau au migrat spre alte locuri?

Nu pot să nu remarc similitudinea între obiectele descoperite şi cele pe care le folosim în ziua de astăzi. Oare evoluţia inteligenţei se face doar într-un anumit fel?

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top