Descopera

Descoperire: Veninul de albine poate distruge HIV-ul

Peste 34 de milioane de oameni din întreaga lume sunt infestați cu Virusul Imunodeficienței Umane (Human Immunodeficiency Virus – HIV). Numeroși specialiști au încercat elaborarea unui vaccin sau chiar unui tratament medicamentos pentru a pune capăt uneia dintre cele mai importante boli ale prezentului. Rezultatele au fost nesatisfăcătoare și astfel au continuat să moară numeroși oameni de-a lungul timpului.

O nouă speranță pentru combaterea virusului s-a născut în momentul în care cercetătorii din cadrul Universității din Washington a descoperit că veninul albinelor poate să fie cheia vindecării HIV. Substanța activă din venin, numită melitină, odată introdusă în organism prin metoda nanoparticulelor, este capabilă să distrugă virusul, lăsând funcționale celulele sănătoase.

Melitina este o proteină puternică care acționează în principal asupra învelișului protector format din proteine care înconjoară virusul HIV, precum și alte bacterii dăunătoare. Argumentul unor medici specialiști este că  HIV-ul nu  provoacă SIDA, dar chiar și așa, în fiecare an peste 3 milioane de minori sunt diagnosticați cu acest virus.

Dacă ar exista dovezi că HIV-ul provoacă SIDA, atunci ar trebui să se demonstreze științific. Nu s-a putut demonstra niciodată această teorie, fapt pentru care tindem să credem că este o idee falsă„, a declarat biochimistul Dr. Kary Mullis, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1993.

hiv 400x266 - Descoperire: Veninul de albine poate distruge HIV-ul

Chiar dacă melitina nu poate vindeca SIDA, cu toate acestea ea poate destabiliza un virus la fel de periculos, HIV-ul. Această descoperire este una importantă și dacă testele ulterioare se vor dovedi sigure, atunci în viitorul apropiat se pot elabora diverse tratamente pentru eradicarea unuia dintre cei mai periculoși viruși care există în prezent pe Terra.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top