Bizar

Decizie controversată: Credinţa în Dumnezeu, clasificată ca boală psihică

Asociaţia Americană de Psihologie (APA) va clasifica drept boală psihică „o credinţă puternică şi pasională, până la punctul în care alterează capacitatea individului de a lua decizii cu conştiinciozitate în chestiuni de bun-simţ”.

Hotărârea controversată vine după un studiu de 5 ani, în care asociaţia arată că persoanele religioase adeseori suferă de anxietate, tulburări emoţionale, stres emoțional, paranoia şi halucinaţii, scrie thenewsnerd.com, potrivit Antena 3.

Studiul afirmă că aceia care îl percep pe Dumnezeu ca fiind punitiv au o stare de sănătate mai precară, iar cei de la polul opus nu suferă de atâtea probleme de sănătate. Punctele de vedere religioase ale ambelor grupuri i-au deconecta pe membrii acestora de la realitate.

Lillian Andrews, profesor de psihologie a declarat: „În fiecare an mii de oameni mor pentru că refuză să fie trataţi, din motive religioase. Chiar când li se spune că vor muri fără acel tratament ei resping ideea şi cred că Dumnezeul lor îi va salva. Acele vieţi pot fi salvate dacă oamenii respectiv ar fi declaraţi inapţi să decidă pentru ei”.

Profesorul de psihologie a continuat, exemplificând cu Martorii lui Iehova: „ei nu acceptă transfuzii sangvine, chiar dacă asta le-ar salva vieţile. Ar prefera să moară decât să primească sângele altcuiva. Mulţi cred că ei înşişi au puteri vindecătoare, că pot vorbi cu Dumnezeu sau că văd spirite. Toate astea sunt semne ale unor boli psihice şi a lipsei contactului cu realitatea” a mai spus Andrews.

APA va face lobby pentru a introduce o astfel de legislație care ar permite medicilor să-i trateze pe cei care refuză, din motive spirituale.

loading...

Dumnezeu1 - Decizie controversată: Credinţa în Dumnezeu, clasificată ca boală psihică

Asociaţia Americană de Pshilogie va publica mai multe informaţii despre studiu în numărul viitor, așteptat la începutul lunii august.

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top