DE LA SĂRĂCIE, LA ISLAMISM ȘI EXTREMA DREAPTĂ

În Germania au fost înregistrați peste 960000 de migranți. În Franța, la alegerile regionale, peste 52% din populație au votat Frontul Național. Părerile sunt împărţite. Sunt voci care susțin că, numai acest partid mai poate salva Franța. Alții consideră că este un pericol.

Franța este o țară copleșită de ceea ce s-a întâmplat anul acesta. Serviciile secrete au fost și de această dată, luate prin surprindere, cu toate că, se spune că, acestea sunt servicii foarte performante. Europa se schimbă. Bătrânul continent nu o să mai fie atât de primitor cum a fost până acum.

În toată această perioadă, în SUA au crescut vânzările de arme. Fiecare american se simte amenințat și procedează ca atare. Donald Trump, unul dintre candidații la președenția SUA, a declarat că SUA trebuie să nu mai primească nici un musulman.

România a expulzat șapte persoane care erau apropiați ISIS. Una dintre aceste persoane era student marocan. Ei au fost condamnați de Curtea de Apel la expulzare, pentru că instigau persoanele cu care intrau în contact și încercau să-i facă să adere la ISIS.

Extrema dreaptă este guvernată de ideea că, afilierea etnică la o națiune sau la o rasă este de cea mai mare importanță pentru un individ. Rasele umane nu sunt considerate egale, există diferențe sociale și culturale, iar drepturile omului nu sunt considerate universale.

Xenofobia este definită ca fiind frica de străini. Rasismul este un comportament care cuprinde trei caracteristici. Primul se referă la sentimente negative față de persoanele care aparțin altei rase. Al doilea se referă la faptul că, o rasă este superioară altei rase. Al treilea vizează tratamentul ilegal al unor persoane aparținând unor rase diferite.

Un sondaj realizat în opt țări est europene arată că, cei intervievați sunt împotriva migrației și cred că, acest lucru trebuie reglementat de stat. Partidul ATAKA din Bulgaria și JOBBIK din Ungaria sunt considerate de extrema dreaptă.

Mișcările extremiste de dreapta din Ungaria se bazează pe elemente ideologice din anii 1919-1920 și 1944-1945. Jobbik în limba maghiară înseamnă cel mai de dreapta. Partidul se opune avortului, adepții sunt eurosceptici.

Sunt contra comunismului și contra rromilor, pe care îi consideră hoți. În Ungaria, 2% din populația de peste 9 milioane de locuitori este rromă. În anul 2009, Partidul JOBBIK înființează Garda Maghiară.
În România, Partidul România Mare a avut apogeul în anul 2000, când au reușit să aibă 121 de parlamentari.

O altă mișcare extremistă a fost Noua Dreaptă. Ea promova valorile creștinismului și unirea cu Republica Moldova, lupta împotriva homosexualităţii, eurosceptismul, respingerea autonomiei pe criterii etnice, antisemitismul.

Mișcarea era clădită pe imaginea lui Zelea Codreanu, liderul extremei drepte, naţionalist creştine, din România interbelică. Pe fundalul nemulțumirii sociale și economice, în Europa, această ideologie prinde teren, în special, la tinerii de până în 30 de ani.

islam

Extinderea islamismului a făcut ca astfel de mișcări să aibă tot mai mulți simpatizanți. Să urmărim ceea ce se petrece în Franța.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)