De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?

De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?

De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?Tradițiile de Crăciun își au originile în trecutul îndepărtat. Chiar dacă aceste tradiții, care îl au personaj principal pe Moș Crăciun, s-au perpetuat de-a lungul timpului, în ziua de astăzi ne bucurăm de ele așa cum sunt și uităm să ne întrebăm de unde provin.

Una dintre cele mai comune întrebări se referă la Moș Crăciun și la faptul că el trăiește la Polul Nord. De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord? De unde vine această tradiție și ce se află în spatele acestei povești?

De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?


Totul pornește de la Thomas Nast, un caricaturist american născut în Germania. Nast a fost primul care a pictat imaginea Sfântului Nicolae, ale cărei poveste s-a transmis pentru a reprezenta versiunea despre Moș Crăciun. Sfântul Nicolae, pe care îl cunoaștem astăzi, a fost un episcop din secolul al IV-lea care trăia într-un oraș roman, care se afla pe teritoriul actual al Turciei. Acesta obișnui să ofere cadouri și monede pentru distracție și amuzament.

Nast a realizat nu mai puțin de 33 de personaje, care puteau să-l reprezinte pe Sfântul Nicolae. Dar revista americană Harper’s Weekly a publicat în 1866 un articol cu un desen al Sfântului Nicolae. Acesta din urmă era îmbrăcat într-un costum roșu, cu o burtă mare și o barbă lungă și albă. Se pare că de atunci Sfântul Nicolae s-a transformat în Moș Crăciun și ideea s-a perpetuat de-a lungul anilor.

Nast când a văzut că imaginea sa are succes a mers mai departe și i-a atribuit o casă lui Moș Crăciun. Pentru că în acea perioadă era cunoscut că animalele sale preferate sunt renii, atunci s-a făcut imediat legătura cu Polul Nord.

Toată lumea știe că renii trăiesc în locuri reci, iar Crăciunul era deja asociat cu temperaturile iernii și zăpada, așa că era drept doar ca Moș Crăciun să trăiască printre ei.

De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?

De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?

Singurul lucru pe care îl știau oamenii din acele vremuri despre Cercul Arctic și, prin urmare, Polul Nord, a fost că era rece și acoperit de zăpadă. Deși  expedițiile în Arctica  din anii 1840 și 1850 au fost făcute fără prea mari descoperiri, nimeni nu a ajuns la Polul Nord până  în 1909. Nast a început pur și simplu să transforme Polul Nord într-un loc magic de atunci.

Crăciunul, o sărbătoare cu numeroase elemente păgâne


În secolul I î.Hr., romanii sărbătoreau cultul lui Mithra, divinitatea persă care reprezenta lumina, în 25 decembrie, sărbătoarea solstițiului de iarnă, atunci când divinitatea Mithra se născuse. Era considerat zeul neînvins. Până în secolul al II-lea e.n., sărbătoarea Crăciunului nu a existat. Împăratul Constantin a fixat ca dată de naștere a lui Iisus, 25 decembrie, iar în anul 425, împăratul Teodosie a fixat oficial sărbătoarea de Crăciun.

Legenda Sfântului Nicolae


Sfântul Nicolae de Myre sau de Bari, s-a născut în Patara, în sud vestul Turciei. El a fost protectorul copiilor, al văduvelor și al oamenilor neajutorați. Sfântul a decedat în anul 343, ca urmare a persecuțiilor exercitate de romani. El a fost înhumat la Myre, dar în anul 1087, osemintele sale au fost furate de comercianți italieni.

În secolul al XVI-lea, protestanții interzic sărbătoarea Sfântului Nicolae. Cu toate acestea, olandezii păstrează obiceiul celebrării acestei sărbători, și îl transformă pe Sfântul Nicolae în Sinter Klaus, preluat de lumea creștină sub numele de Santa Claus, aducătorul de jucării copiilor.

În primele secole creștine, a existat o opoziție la celebrarea zilelor de naștere ale martirilor și a lui Iisus. Biserica considera acest obicei păgân și susținea că un martir trebuie celebrat la moartea sa. Moartea era considerată nașterea unui martir.

Nașterea lui Iisus este celebrată în diferite culturi, fie în 25 ianuarie, fie în 6 ianuarie, pentru că cele două date simbolizează nașterea unor zeități păgâne. În 6 ianuarie, data solstițiului, egiptenii celebrau nașterea eonului din fecioară și revărsarea apelor Nilului. Romanii sărbătoreau pe 25 decembrie sărbătoarea Soarelui neînvins.

Pentru că Evanghelia a dat puține date despre nașterea lui Iisus, a fost aleasă ziua de 25 decembrie, ca naștere a lui Iisus. Comisia Liturgică Anglicană a propus această dată ca fiind o perioadă de 9 luni de la echinocţiul de primăvară, când este sărbătorită Buna Vestire.

Conform datelor din Scriptură, Iisus s-ar fi născut toamna târziu. Era prea frig ca păstorii să fi ieșit cu oile la păscut în decembrie.

Obiceiuri de Crăciun păstrate de la daci


Jocul Ursului, taiatul porcului si „pitaratul” sunt obceiuri vechi de mii de ani, pe care românii le-au pastrat de la daci. Aceste traditii mai sunt înca respectate, mai mult în sate, unde tinerii si copii încearca sa duca mai departe o mostenire culturala ce dainuie din generatie în generatie.

Sfârsitul de an, atunci când se sarbatoreste Craciunul si Anul Nou, este perioada favorita a anului pentru multi dintre români. Chiar daca Craciunului este considerata una dintre cele mai mari sarbatori crestine, obiceiurile pastrate de câteva mii de ani arata ca atât Craciunul, cât si Anul Nou sunt sarbatori pagâne.

Jocurile cu masti, ce au loc în perioada Craciuniului, provin din ritualuri vechi prin care stramosii nostrii aduceau anumite ofrande animalelor pe care le considerau sacre sau zeilor.

„Asemenea ceremonii sunt înca populare în Balcani, în România mai ales, în timpul celor 12 zile din Ajunul Craciunului, pâna la Boboteaza. La origine, acestea erau ceremonii în legatura cu întoarcerea periodica a mortilor si comportau tot felul de masti animale – cal, capra, urs”, spunea Mircea Eliade despre aceste vechi obiceiuri.

Jocul Ursului este unul dintre cele mai spectaculoase jocuri cu masti pastrate în satele din România si semnifica moartea si învierea naturii. În Bucovina, mai ales, jocul Ursului este cel mai practicat, tinerii lucrând saptamâni în sir la costumele pe care le vor purta în preajma sarbatorilor de iarna, atunci când îsi fac aparitia cetele de uratori.

În colindul cu Ursul, animalul moare si învie, într-o dramatizare simbolica a mitului renasterii naturii/cosmos. Astfel, rostogolirea ursilor în cerc, batutul si moartea ursului, apoi învierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bâta (toiag), redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, cândva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa învinga iarna si sa vesteasca primavara”, arata Mihai Coman în „Bestiarul mitologic românesc”.

Dacii considerau ursul ca fiind un animal sacru si chiar numele lui Zalmoxis, zeul suprem al dacilor, confirma acest lucru. Etimologia numelui Zalmoxis provine de la cuvintele dacice zalmo (piele) si oxis (urs).

„Numele lui Zalmoxis ar putea fi un apelativ cu valoare de tabu al zeului cerului si al soarelui, în ipostaza lui umana, un purtator de piele de urs, nu atât în sensul de nebrida, cât de masca – galee, alcatuita dintr-un cap de urs, folosita în ritualurile si ceremoniilece tineau la daci de cultul stravechi al ursului carpatic”, a explicat etnologul Romulus Vulcanescu.

Taierea porcului de la daci

Solstitiul de Iarna (21 – 22 decembrie) reprezenta pentru daci lupta dintre lumina si întuneric. Astfel, stramosii nostri erau de partea luminii, luptând pentru ca nu cumva divinitatea întunericului sa puna stapânire pe întreaga lume.

Asadar, în aceasta zi, dacii sacrificau porcul pentru a „hrani”soarele, întarindu-l în batalia împotriva întunericului. Dupa solstitiul de iarna, ziua începea sa se mareasca si asa a ajuns sa reprezinte pentru daci o sarbatoare a vietii si a luminii.

Traditia dacica prevedea ca ziua taierii porcului sa fie vesela si sa fie cinstita cu vin în jurul animalului sacrificat.

De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?

De ce trăiește Moș Crăciun la Polul Nord?

„Dacii avea cunostinte de astronomie, asa ca atunci când se apropia solstitiul de iarna aveau obiceiul de a taia porcul, obicei pastrat de români pâna în zilele noastre. Dacii considerau ca prin acest sacrificiu, ajutau partea luminii sa învinga întunericul, în cea mai scurta zi  din an”, a explicat si istoricul sucevean Ilie Gliga.

„Pitaratul” – una dintre cele mai veche traditii dacicie pastrate pâna în zilele noastre de satenii din Alba

În unele sate din judetul Alba este pastrat unul dintre cele mai vechi obiceiuri ce au existat de Craciun în spatiul carpato – danubiano – pontic, respectiv „Pitaratul”.

Traditia spune ca atunci când copiii merg la colindat, trebuie sa primeasca un colacel special, facut din aluatul ce ramâne de la pâine sau cozonaci, ce este numit „pitarau”. În Ajunul Craciunului, odraslele satenilor din Alba merg la colindat din casa în casa, ei fiind rasplatiti cu „pitarau”, mere si nuci.

Micii pitarai sunt asteptati de gazde cu tot felul de bunataturi, pe care le arunca în curte, iar colindatorii se „lupta” între ei pentru a-si umple traistutele. Cei mai în vârsta sustin ca acest obicei este pastrat, din generatie în generatie, înca de pe timpul dacilor.

loading...
CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)