Curiozități despre corpul uman! Lucruri mai puțin cunoscute

Curiozități despre corpul uman! Lucruri mai puțin cunoscute

Corpul uman este o mașinărie perfectă, unde fiecare organ este setat pentru a-și îndeplini rolul la cote maxime. Chiar dacă nu ne cunoaștem toate secretele corpului nostru, există o serie de elemente care par desprinse din filmele cu roboți și care îi fascinează până și pe oamenii de știință.

Corpul uman funcționează după anumite principii și acestea, chiar dacă par bizare la prima vedere, au fost implementate pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă.

Din ce este format corpul uman?

Corpul uman este format din 60 de elemente chimice, dar 96% din corp este format numai din patru elemente, oxigen, hidrogen, carbon și azot, ultimul fiind prezent sub formă de apă.

Oxigenul se găsește în proporţie de 65 %, care împreuna cu hidrogenul formează apa. Oxigenul se găsește în cantităţi mai mari în plămâni și sânge. În condiţiile în care oxigenul este în cantităţi mici, se produc oxidări la nivelul celulelor și al ţesuturilor.

Carbonul se găsește în proporţie de 18% și este numit sinonimul vieții pentru că permite formarea unor lungi canale moleculare. Acestea se numesc molecule organice și sunt formate din lipide, glucide, proteine și acizi nucleici. Hidrogenul reprezintă 10 % din organism. Hidrogenul, prin legăturile sale, da ADN-ului formă de dubla elice.

Curiozități despre corpul uman

Azotul reprezintă 3% din organismul uman. Azotul este întâlnit în acizii care formează pepitele și proteinele. Restul de 4% este format din bor, iod, cobalt, siliciu, molibden, fier, magneziu, zinc.

Amprentele digitale nu sunt unice!

Cu toate că știința modernă a evoluat extrem de mult, organismul uman continua să ne surprindă și să ascundă multe mistere. Mult timp, s-a spus că amprentele digitale sunt unice. Este cunoscut ca ele au un rol important în anchetele medico-legale.
În anul 1888, Henry Faulds lansa teoria conform căreia fiecare persoană are o amprentă digitală unică. Mult mai târziu, în anul 2005, Mike Silverman, anchetator judiciar englez, declara că este imposibil de a dovedi acest lucru. El făcea referinţa la faptul la 22 de erori juridice cunoscute, în care persoane nevinovate au fost acuzate de crimă.

Omul are între 22 și 33 de simțuri

Filosoful grec Aristotel a fost primul care a scris ca omul are cinci simţuri. Între timp, lucrurile au evoluat, iar specialiştii susțin că omul are între 22 și 33 de simţuri. Printre acestea, simţul echilibrului, al mişcării, al temperaturii, al durerii sau cel extrasenzorial, de a comunica cu morții.

Unghiile și părul nu mai cresc după moarte

Mult timp s-a crezut că, după moarte, unghiile și părul continua să crească. În realitate, este vorba despre o iluzie optică. Ca urmare a deshidratării, pielea devine rigidă şi are tendinţa de a se retrage, unghiile și părul părând că au crescut.

Curiozități despre corpul uman – Somnambulismul

Statisticile indică că faptul că peste 7% din populația mondială suferă de somnambulism. Credința că este periculos să trezeşti un somnambul datează încă din Antichitate, când se credea că sufletul părăsește corpul și este fatal să trezeşti o persoană aflată într-o astfel de situație. Studiile recente au infirmat această ipoteză.

Pe unde se pierde căldura?

În anul 1950, mai mulți cercetători americani au ajuns la concluzia că cea mai mare cantitate de căldura din organism se pierde prin cap. Studiile au fost efectuate pe soldaţi aflaţi în zone de luptă cu temperaturi reduse.
În anul 2008, un cercetător american a demonstrat contrariul. Capul reprezintă doar 7% din corpul uman, iar căldura se pierde prin alte părți ale corpului uman.

Corpul uman anticipează evenimentele

Una dintre cele mai importante descoperiri cu privire la corpul uman este precogniţia. Corpul uman poate detecta producerea unui eveniment cu 10 secunde înainte să se producă.

Curiozități despre corpul uman

Curiozități despre corpul uman

  1. Creierul uman nu resimte durerea.
  2. Numărul de vise depinde de coeficientul de inteligență.
  3. 80% din creier este constituit din apă. La vârsta de 18 ani, creierul are o greutate de 1,3 kg.
  4. O celulă din creierul uman conține de cinci ori mai multă informație decât o enciclopedie.
  5. Creierul este mult mai activ noaptea.
  6. Creierul are nevoie de energie egală cu cea a unui bec de 10 wați.
  7. Creierul este organul care consumă cel mai mult oxigen. 20% din oxigenul care circulă în sânge este consumat de creier.
  8. Creierul nu doarme niciodată.
  9. Râsul implică cinci zone ale creierului.
  10. Acidul gastric din stomac poate distruge o lamă de ras.
  11. Părul uman trăiește între trei și șapte ani. Zilnic pierdem între 60 și 100 de fire de păr.
  12. Inima crează o presiune care face posibil ca sângele să țâșnească la o distanță de 7,5 metri.
  13. După patru zile, stomacul se reface total. Piele se reface după 27 de zile. În fiecare oră, pierdem 600000 de particule de piele.
  14. În timpul somnului, creștem în înălțime cu 8 mm.
  15. Plămânii au o suprafață egală cu cea a unui teren de tenis. Plămânul stâng este mai mic decât cel drept.
  16. Pentru fiecare pas pe care îl facem antrenăm 200 de mușchi.
  17. În 30 de minute, corpul uman produce energie suficientă pentru a fierbe 1,5 litri de apă.
  18. Pentru a zâmbi sunt antrenați 17 mușchi. Pentru a te încrunta sunt activați 43 de mușchi.
  19. Trei milioane de celule mor în fiecare minut în corpul nostru.
  20. Matematicianul John von Neumann a calculat că mintea umană poate înmagazina 280 de catralioane de biţi de memorie.
  21. Mozart îşi scria întreaga operă muzicală în minte, auzind şi perfecţionând fiecare notă în parte, şi abia apoi o aşternea pe hârtie.
  22. O persoană din 2 miliarde va trăi până la vârsta de 116 ani sau mai mult.

Mărimea capului

Cercetătorii susţin că, cu cât mai mare este volumul sau circumferinţa craniului, cu atât mai mare este coeficientul de inteligenţă al unei persoane. De pildă, dacă volumul capului are în jur de 1,359 de centimetri cubi, IQ are valoarea de 110, în vreme ce un cap care are o mărime de 1,600 de centimetri cubi este corelat cu un IQ de 125 – se arăta într-un studiu recent.

Amprenta de pe limbă

Nu scoate limba dacă vrei să-ţi ascunzi identitatea. La fel ca şi în cazul amprentelor digitale, toată lumea are şi o amprentă linguală unică!

Curiozități despre corpul uman – Năpârlești!

Animalul de casă nu e singurul care are o problemă de năpârlire. Oamenii pierd aproximativ 600 000 particule de piele în fiecare oră. Astfel se aduna cam 75 g în fiecare an.

Câte oase ai ?

Un adult are mai puţine oase decât un bebeluş. Ne începem viaţa cu 350 oase, dar deoarece oasele fuzionează în timpul creşterii, sfârşim prin a avea doar 206 la vârsta adultă.

Intestine lungi

Intestinul subţire este de aproximativ 4 ori mai mare decât înălţimea persoanei. Dacă nu ar fi extrem de înfăşurat, lungimea sa de aproximativ 7 metri, nu ar încăpea în cavitatea abdominală, şi am face mizerie în jurul nostru…

Bacteriile

Acum chiar că ţi se va ridica părul pe spinare: fiecare centimetru pătrat de piele aparţinând corpului uman este populat cu 32 milioane bacterii, însa, din fericire, majoritatea sunt paşnice.

Sursa mirosului corporal

Sursa subsuorilor sau a picioarelor urât mirositoare este transpiraţia. O pereche de picioare are 500.000 glande sudoripare, care produc peste 500 ml transpiraţie zilnic.

Viteza strănutului

Aerul care iese în timpul strănutului poate avea până la 250 km/h, iată deci un motiv bun pentru a-ţi acoperi nasul şi gura când strănuţi sau pentru a te feri când te simţi ameninţată. Strănutul părăsește cavitatea bucală cu viteza de aprox. 250 km/h, de aceea el este foarte periculos în condițiile în care persoana care strănută încearcă să îl controleze.
Dacă strănutul este prea puternic, aceasta își poate rupe o coastă. Dacă se încearcă reținerea strănutului, în creier sau în măduva spinării se poate sparge vreo venă, fapt care poate avea consecințe letale. Dacă persoana se forțează să își țină ochii deschiși, aceștia pot ieși din orbite.

Curiozități despre corpul uman

Distanţa parcursă de sânge

Sângele călătoreşte mult prin corp. În fiecare zi, el străbate 96.000 km prin vasele sangvine din corp, iar inima pompează zilnic 7600 kg sânge prin aceste vase.

Curiozități despre corpul uman – Cantitatea de salivă

S-ar putea să nu vrei să înoţi în scuipat, însa dacă l-ai păstra pe tot, ai putea! Într-o viaţă, o persoană produce aproximativ 25.000 litri de salivă, destul pentru a umple două piscine!

Cât de tare sforăi?

Până la vârsta de 60 ani, 60% dintre femei şi 40% dintre bărbaţi vor sforăi. Nivelul de zgomot produs de sforăit poate varia de la 60 până la 80 decibeli, asta înseamnă că se aude ca şi cum ai sparge un zid de beton cu bormaşina. Zgomotele de peste 85 decibeli sunt considerate periculoase pentru urechea umană.

Dimensiunile coapselor

Cercetătorii au încercat să afle de ce o femeie este mai atrăgătoare pentru bărbaţi faţă de altele şi au ajuns la concluzia că dimensiunile coapselor reprezintă principalul factor de atracţie, după mărimea sânilor sau expresia feţei. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Gdansk au studiat 20 de segmente ale corpului în cazul finalistelor la concursul Miss Polonia 2008, din totalul celor 115 participante. Rezultatele au fost surprinzătoare!

Femeile cu coapse mari au avut un sex-appeal mai puternic în proporţie de 12%, la fel ca şi o înălţime de peste 170 cm. Specialiştii cred că aceste descoperiri confirma teoria psihologilor evoluţionişti, conform căreia o femeie este atrăgătoare sexual pe baza semnelor care indică starea sa de sănătate şi potenţialul de fertilitate.

Curiozități despre corpul uman – Mărimea penisului

În folclor se spune că un bărbat poate fi ghicit după anumite indicii, cum ar fi dimensiunile tălpii sau ale nasului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa, deşi se poate că în anumite cazuri deducatia să fi fost cea bună. Potrivit specialiştilor de la Universitatea din Atena, cel mai bun indicator al mărimii penisului este lungimea şi forma degetului arătător.

Specialiştii susţin că 25% dintre bărbaţii care cer o consultaţie de specialitate pentru o problemă sexuală se plâng că au un penis prea mic, deşi pentru vechii greci un bărbat viril trebuia să fie înzestrat cu un sex mic.

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)