Descopera

Cum era înainte de Sigmund Freud?

Cum erau pacienţii trataţi înainte de metoda psihanalitică a lui Sigmund Freud? Ce opţiuni de tratament existau? Dacă ne uităm în istorie, observăm că nu erau atâtea opţiuni ca astăzi. Charmaine Williams, profesoară la Universitatea din Toronto, crede că exista un context social şi istoric care determină tipul tratamentelor precum şi tipul instituţiilor existente.

De la ospicii pentru lunatici la centru de sănătate mintală observăm o progresie în înţelegerea condiţiei pacienţilor şi a tratării lor.

Temenul de ospiciu este legat de locuri unde pacienţii sunt abuzaţi sau de locuri de refugiu, îngrijire şi vindecare. Ȋnainte de secolul al XIX-lea, persoanele aşa-numite nesănătoase psihic sau nebune erau tratate de propriile familii. Să fie trimise în grija unor instituţii era o ultimă opţiune, doar în caz de urgenţă. Astfel de instituţii reprezentau un refugiu din calea adăposturilor pentru săraci sau închisori unde pacienţii erau trataţi cu foarte mare asprime. Instituţiile de tip ospiciu erau izolate de centrele oraşelor, iar în unele părţi ale lumii erau construite pe locul unor mănăstiri. Din această categorie de instituţii fac parte ospiciul şi balamucul. Ȋn engleză termenii sunt mai sugestivi: lunatic asylum şi insane asylum. Ospiciul (lunatic asylum) este prima instituţie psihiatrică şi a fost înlocuită treptat de spitalul psihiatric. Termenul de lunatic în secolul al XIV-lea era legat de credinţa că nebunia fluctua odată cu fazele lunii. Insane asylum e de asemenea un termen peiorativ, azi, putând fi tradus casa de nebuni. Acest termen se referă la o instituţie pentru adăpostirea, tratarea şi izolarea celor cu probleme psihice.

O investigaţie a condiţiilor din astfel de ospicii (lunatic asylums) ne prezintă reporteriţa Nellie Bly în Ten Days in a Mad-House, o carte publicată de Ian L. Munro în New York City în anul 1887. Nellie Bly a fost nevoită pentru acest reportaj să se prefacă nebună, pentru a putea fi trimisă într-un ospiciu, şi anume în Acela pentru femei din Insula Blackwell. la cerinţele ziarului New York World. Acolo ea a descoperit nu numai cât de rău erau tratate pacientele, cu neglijenţă şi brutalitate, ci şi cu câtă nedreptate erau trimise acolo. Unele din paciente nu erau de fapt decât străine şi nu înţelegeau limba, altele fuseseră trimise acolo deşi nu erau grav bolnave psihic. Ȋn ospiciu, Nellie se comportă normal, discută normal însă, observă ea, doctorii nu prea iau în seamă acest lucru. Puţini sunt doctorii cărora le pasă cu adevărat. Ca urmare a publicării acestei cărţi s-a început o investigaţie a condiţiilor din ospiciul de pe Insula Blackwell.

Ȋn secolul al XX-lea, psihiatria va aduce schimbarea denumirii instituţiilor în spitale în loc de ospicii. Acum problemele psihice vor fi înţelese de public drept ceva ce necesită îngrijire medicală adecvată. Publicului i se vor prezenta bazele biologice şi genetice ale problemelor psihice. Publicul va fi familiarizat cu termeni precum igiena mintală. Un astfel de spital trata pacienţii cu probleme psihice pe termen scurt sau lung, sau pacienţii care nu erau periculoşi. Unii pacienţi sunt admisi volunar, iar alţii, adică aceia care reprezentau un pericol pentru ei înşişi ori pentru ceilalţi, involuntar.
Odată cu sistemul pentru îngrijirea sănătăţii psihice, nu mai există problema instituţionalizării pacienţilor. Sistemul acesta asigură îngrijire adecvată pacienţilor. Un centru de sănătate psihică se afla într-o comunitate, şi trateaza oamenii în cadrul acelei comunităţi, nu îi izolează. Spre exemplu, poate fi amplasat într-un campus universitar şi să ofere tratament psihologic pentru studenţi în cazuri de depresie.

Sigmund Freud - Cum era înainte de Sigmund Freud?

Şi ca să vedem că există o influenţă a contextului social, al unei epoci asupra tratamentelor afecţiunilor psihice, să privim cum a fost tratată de-a lungul timpului tulburarea afectivă bipolară.
Ȋn zilele noastre există o fascinaţie datorită studiilor despre legătura dintre această afecţiune şi creativitate. Ȋn secolul XIX şi începutul secolului XX, pacienţii aceştia erau de obicei trataţi în ospicii.

loading...

Mai mult, în anii 300-500 î.Chr., cei care sufereau de această afecţiune erau eutanasiaţi. La vremea respectivă erau consideraţi ca fiind nebuni ori posedaţi de diavoli sau alţi demoni. Tratamentul lor era mai degrabă o pedeapsă: erau imobilizaţi, legaţi în lanţuri, li se ofereau poţiuni. De obicei se foloseau ca “tratamente” vrăjitoria, li se lua sânge, le erau aplicate vietăţi marine cu electricitate pe cranii. Ȋn Evul Mediu, bolnavii psihici erau văzuţi ca fiind vinovaţi de ceva şi meritându-şi pedeapsa. Boala psihică era pedeapsa lor.
Ȋnainte de anii 1950, tratamentele includeau folosirea sedativelor şi a barbituricelor, instituţionalizarea în izolare, băi fierbinţi pentru calmare, terapie electroconvulsivă, lobotomii prefrontale.
Ideea primului tratament cu ajutorul medicaţiei aparţine lui Jean-Pierre Falret, un psihiatru care a trăit în anii 1850.
Ȋn anii 1900, Sigmund Freud a folosit metodele psihanalitice pentru a ajuta aceşti pacienţi. Până atunci, cauzele biologice se aflau printre principalii factori ai acestei afecţiuni. Potrivit Dr. Gardenswartz, Freud ar fi tratat pe unii pacienţi diagnosticaţi cu această afecţiune, privind-o ca pe un rezultat al unei traume din copilărie şi ale unor conflicte de dezvoltare nerezolvate.

Dr. Gardenswartz priveşte, pe scurt, progresul oferit pentru o mai bună înţelegere a acestei afecţiuni astfel: odată ce s-a făcut distincţia între tulburarea afectivă bipolară şi alte afecţiuni, aceia care sufereau de boli psihice au fost mai bine înţeleşi şi, de asemenea, odată cu progresul din industria farmaceutică, au putut obţine un tratament mai bun.
Dr. Gardenswartz atrage atenţia asupra folosirii sedativelor şi barbituricelor până în anii 1950. Ȋn acea perioada, pacienţii se aflau în grija unei instituţii şi izolaţi de alţii. Băile fierbinţi au continuat să fie folosite de-a lungul timpului, deoarece se credea că aveau rolul de a calma pacientul. Terapiile de şoc electroconvulsive şi lobotomiile prefrontale s-au evidenţiat ca fiind doua opţiuni de tratament radical până când noi metode au evoluat şi au fost acceptate.

Progresul (atât intelectual cât şi tehnologic) a favorizat perspective diferite asupra afecţiunilor psihice şi tratamentului acestora. Modul în care afecţiunile psihice au fost înţelese a determinat tratamente diferite, însă de asemenea progresul tehnologic a fost un factor important. Ȋn timp, oamenii au ajuns să vadă altfel lumea, de la viziunea bazată pe vrăjitorie şi iraţionalitate la o mai bună înţelegere a minţii umane. Tehnologia i-a ajutat să progreseze, să găsească tratamente noi care au pornit de la acelea barbarice (bazate pe pedepse) şi au ajuns la acelea bazate pe îngrijire, înţelegere şi tratament eficient pe bază de medicamete sau tratament prin psihanaliză. Contextul social nu este nici el de neglijat. Acesta a avut mereu ceva de spus, inclusiv în funcţie de cât de normală putea fi viaţa pacientului datorită statutului său social (familia acestuia putând fi de acord cu tratarea acestuia în instituţii de unde să nu mai poată ieşi sau acasă).

Scris de: Irina-Ana Drobot

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top