Istorie

Cu cateva secole in urma, romanii traiau peste 200 de ani

Nu de puține ori am auzit vorbindu-se că România este o țară aleasă sau chiar sfântă. Unii o numesc Grădina Maicii Domnului datorită frumuseții sale, dar și zonei geografice în care se află. Pornind de la aceste legende, nu putem să nu ne gândim că românii în întreaga istorie au avut doar de suferit, fiind asupriți din toate direcțiile.

Pe lângă acest aspect mai puțin plăcut, există numeroase povești, mai ales despre românii din Transilvania, care demonstrează foarte bine cât de speciali au fost acești oameni. Se spune că unii dintre ei aveau forțe magice, alții trăiau impresionant de mult, dar toți în primul rând nu uitau a fi oameni.

Vârstele matusalemice pe care le atingeau acești oameni erau adevărate daruri date de Dumnezeu, pentru că din punct de vedere științific nu se poate explica cum un om poate să trăiască 200 de ani. Un text interesant, scris de mâna istoricului Petru Maior, care se regăsește în cartea intitulată Istoria bisericii românilor, tipărită la Buda, în 1813, sunt povestite cu lux de amănunte mai multe cazuri în care romanii au atins vârste incredibil de mari.

„”Din pruncie am auzit bucuros pe bătrâni, când grăiau despre lucruri vechi ale bisericii şi ale vlădicilor, în tinereţele sale văzute sau şi de la părinţii lor auzite. După aceea înadins cercam să aflu de acest feliu de bărbaţi vechi de zile şi însumi le dăm ocazie (prilej) a vorbi despre lucruri de demult. Tocmai în protopopiatul meu, în sat Ibăneşti, am avut un preot de acest feliu, anume Ursu, carele în anul 1786, când s-a mutat din lumea aceasta, plinise 118 ani de vârstă. Cu carele cu atâta mai mare plăcere aveam a cuvânta, că până la capătul vieţii sale mintea a avut nesmintită, memoria nescăzută şi toate simţurile întregi. Numai picioarele îi cam slăbise şi sprâncenele îi acopereau ochii„.

Într-o anchetă făcută în Bihor, în noiembrie 1619, se ascultă, sub jurământ, peste 20 de martori ţărani români din satele Cărpinet Leheceni, Sălişte, Cerişcior, Sohodul şi Călugărali care sunt „toţi bătrâni de 100 de ani„.

Din vremea guvernării generalului Marcy se menţionează, în Banat, un oarecare Ciortan Petruţi („Czartan Petracz„), care a murit la 1724, în oraşul Caransebeş, în vârstă de 185 de ani. în acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani.
În mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură în ulei care reprezintă un bărbat şi o femeie, foarte bătrâni. Pictura are următoarea inscripţie în limba germană : „Iovas Rovin, de 172, şi soţia să Sară, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriţi de 147 de ani, amândoi născuţi şi domiciliaţi în Kodo(c), din districtul Caransebeşului, cu copii adevăraţi, 2 băieţi 3 fete încă în viaţă, cel mai tânăr băiat de 116 ani, şi acesta are 2 strănepoţi unul de 35 de ani şi altul de 27 de ani ; zugrăvit în 25 august 1728„. În anul 1731, amândoi erau încă în viaţă. În mai 1912, am văzut personal, în cabinetul medicului dr. Virgil Budinţian din Caransebeş alte două tablouri, care înfăţişau pe cei doi soţi în port naţional bănăţean. Pictura aparţinea altui pictor german, care reda pe scurt în limba germană, biografia celor două personaje, dar întrucâtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soţului ei .”

loading...

tarani romani - Cu cateva secole in urma, romanii traiau peste 200 de ani
În 1759, are loc o mare anchetă pentru dovedirea notabilităţii familiei Popă, din satul Poiană (judeţul Hunedoara), contestată fără temei de nobilul maghiar Nicolae Csiszár. Sunt ascultaţi, cu această ocazie, 54 de martori, între care cel din urmă e bătrânul Giurgiu Toader, în vârstă de 150 de ani, din satul Voia, care spune :

„”Cum să nu fi cunoscut pe răposatul popa Ştefan, care mie mi-ar fi putut fi copil, fiindcă eu sunt un om aşa de bătrân, că pe vremea când, sub imperiul turcesc, s-a introdus în Transilvania darea pe porţi, eu eram atunci deja gospodar cu casă cu fum şi am dat eu însumi dare după poartă ; cu atât mai sigur a dat popa Ştefan. Pe fiul său, Avram, l-am cunoscut foarte bine şi pe tata lui popa Ştefan, pe popa Luca, l-am cunoscut foarte bine, fiindcă am trăit împreună în mare prietenie. Din mulţi copii ai lui popa Luca, unul — Ioan — s-a aşezat ca preot în Bobâlna şi fiul acestuia, Atanasie, nouă românilor din Transilvania ni s-a pus episcop. Am înţeles că mergând odată acest episcop la Viena a adus o astfel de diplomă de nobil pentru popa Ştefan (unchiul său) şi fiul său Avram, ca atât el, cât şi copiii săi, să fie scutiţi de orice poveri. (De fapt, diploma latină e din 10 martie 1701, când Atanasie era în realitate la Viena). Nu ştiu dacă unii sau alţii din aceştia aveau iobagi, dar destul că, de când îmi amintesc, ei n-au dat sau plătit la cineva ceva, nici slujbă ca iobagi n-au făcut. Începând cu popa Luca, din fiu în fiu, au fost toţi preoţi, stând pe pământul bisericesc din Poiană„.
Deci la vârsta de 150 de ani, moş Toader din Voia, iobagul nobilului Valentin Buda, da informaţii, care se pot confirma şi prin alte dovezi istorice.

Exista un ţăran din părţile Năsăudului, Tănase Todoran a lui Dănilă, din satul Bicigiu. Împlinise 120 de ani când, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de lângă satul Salva, în prezenţa generalului Buccow a episcopului din Blaj, Petru Pavel Aron şi a celor două batalioane de infanterie şi 8 companii de cavalerie, chemate să depună jurământul ostăşesc — are tăria şi curajul să grăiască :

„”De doi ani suntem cătane, adecă grăniţeri, şi carte n-am căpătat de la înălţata împărăteasă, că suntem oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginea pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce ? Ca să fim robi, să nu avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, or vor învăţa ceva or ba ? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ne-o ciufuluiască tisturile. Jos cu armele ! Alungaţi afară păgânii din hotarele noastre ! Auziţi, creştini români — numai vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre ; până atunci nu, o dată cu capul ! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu e nimica : îs minciuni goale de azi până mâine„.

Ca urmare a acestei cuvântări, generalul Buccow şi episcopul Aron părăsesc în grabă adunarea. Bătrânul Todoran, acuzat de instigaţie, a primit cumplită pedeapsă : el a fost ucis, tras pe roată, iar alţi câţiva ţărani au fost spânzuraţi pentru că au cutezat să ceară drepturi şi libertate pentru neamul lor oropsit.

tarani romani2 - Cu cateva secole in urma, romanii traiau peste 200 de ani

 

Pe lângă aceste povestiri fascinante ale lui Petru Maior, au mai existat și alți istorici care au lăsat moștenire în cărțile lor o sumedenie de astfel de realități incredibile. Învățatul Alexandru Papiu-Ilarian scria în 1852:

În munţi se mai află oameni de pe timpul lui Horea, între alţii spune Iancu (Avram), că se află un popă bătrân, care a fost şi căpitan sub Horea. Acest popă, precum şi alţi contemporani, multe desluşiri ar putea face asupra acestei răscoale„.

Câte ştiri preţioase n-ar fi transmis preotul căpitan despre răscoala lui Horea, chiar şi la această vârstă de circa 100 de ani, dacă ar fi existat cineva care să-l întrebe şi să consemneze cele auzite !

Acum ne oprim la ultimul care, prin vârsta lui, depăşeşte cu mult pe toţi cei despre care am vorbit mai înainte. Acesta este iobagul Lupu Basa din satul Cărpinet (judeţul Bihor) pe care-l aminteşte şi urbariul domeniului Beiuş, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi — printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-–1438) — că preotul Pîrvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată.

Lupu vorbeşte despre rolul lui la întemeierea bisericii din Cărpinet şi înţelesul avut cu popa Pîrvul cel bătrân, ca biserica să se facă pe locul popii, asigurându-l că preoţii urmaşi nu pot fi decât din neamul său, iar dacă cărpinetenii vor aduce un preot străin, să-i dea recompensă 500 de florini. Lupu Basa, în cursul vieţii lui îndelungate, ajunge de se înrudeşte cu urmaşii popii cel bătrân. Cu prilejul anchetei din 1619, el înşiră toată genealogia acestei familii.”

Anumite pasaje au fost preluate din Magazin Istoric, 1968

loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

To Top