Conspiratii

Cronovizorul, aparatul cu care se pot vedea trecutul și viitorul

Unul dintre cele mai mari secrete ale Vaticanului este Cronovizorul. Este un aparat, inventat la jumătatea secolului trecut, care permite vizualizarea trecutului și viitorului.

Povestea Cronoviorului începe în 1950, când călugărul iezuit Pellegrino Ernetti reușește să creeze un aparat straniu și greu de înțeles. Cu acest aparat, oricine poate face o incursiune în trecut și poate vedea, la fel ca la un televizor, evenimentele petrecute în istoria umanității. Mai mult de atât, aparatul redă fapte care încă nu s-au petrecut, adică din viitor.

Maşina timpului permite utilizatorului să acceseze “urmele” lăsate de evenimente din trecut şi constă dintr-un ecran pe care e afişată o imagine şi sunt auzite sunete, astfel încât utilizatorul poate “vizualiza” o fereastră a trecutului.

Cronovizorul este păstrat pentru mulți ani precum unul dintre cele mai mari secretele de la Vatican. Alfred Lambremont Webre, autor al numeroaselor cărți de conspirații și mistere, susține că Vaticanul face un schimb important cu CIA în 1960. Oferă tehnologia Cronovizorului pentru ca în schimb CIA să plătească cheltuielile pentru realizarea Vaticanului modern, care include și serviciul secret iezuit.

Acest schimb impresionant se petrece la sfârșitul anului 1960 și de atunci tehnologia vizualizării trecutului sau a viitorului este în mâna serviciilor secrete americane.

CIA a văzut imediat că această tehnologie ar putea fi folosită în scopuri politice, spune Webre. Aşa că CIA a stabilit un program la sfârșitul anilor 1960 pentru a obține cunoștințe despre viitorul politic al SUA. Cu ajutorul “Cronovizorului”, viitorul preşedinte al SUA era dezvăluit înainte. Şi mai şocant, Vaticanul ar fi oferit tehnologia “Cronovizorului” şi Marii Britanii.

Un comunicat Wikileaks susține că CIA foloseşte televizoarele și smartphone-urile pentru a asculta conversațiile oamenilor. Însă, un hacker australian spune că CIA foloseşte tehnologia Cronovizorului pentru a manipula timpul.

Ernetii și Cronovizorul

În 1994, preotul Ernetti a murit, ducând cu el secretul acestui dispozitiv. Ernetti a recunoscut că a lucrat la acest dispozitiv cu ajutorul a 12 savanți, dintre care unul laureat al premiului Nobel. Nu se știu multe lucruri despre acest dispozitiv. Ce s-a putut afla este faptul că are multe antene care captează lumina și sunetul. Antenele sunt construite dintr-un aliaj misterios. Preotul Ernetti susținea că principiul după care funcționează dispozitivul este unul simplu. Undele vizibile și audibile nu se distrug, nu dispar.

Cronovizorul - Cronovizorul, aparatul cu care se pot vedea trecutul și viitorul

Măreția acestui aparat a spus Ernetti este aceea că poate recupera energia pierdută acum câteva secole. În 1972, o revistă italiană a publicat fotografia cu Iisus agonizând, captată de către cronovizor. Imediat după moartea lui Ernetti, reprezentanții Vaticanului au distrus aparatul iar planul acestuia a fost ascuns în arhivele bine păzite ale Vaticanului.

 

loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Mariana Neagu

    5 septembrie 2017 at 16:29

    …. ” dispărute ” da, distruse ….NICIODATĂ, vorbim de VATICAN !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top