Spiritualitate

Corpul tău fizic este proiecția conștiinței tale

Nu intervenim asupra metodelor de tratament, a obiceiurilor alimentare, a vietilor stresante pe care le-ati creat, a incarcaturii voastre emotionale, sau asupra metodelor de vindecare pe care le utilizati.

Ati venit aici pentru a trai experienta liberului arbitru si de aceea putem doar sa facem unele sugestii in ceea ce priveste maniera in care ati ales sa va traiti viata. Modul in care noi abordam sanatatea, vindecarea si imbatranirea este foarte diferit de al vostru.

In primul rand, niciunul dintre cei din Telos nu are vreo slabiciune sau boala in corpul fizic. In vietile noastre, aplicam intotdeauna principiile Divine in tot ceea ce gandim, spunem sau facem. Conform sistemului nostru de credinta, stim ca trupurile au fost create ca niste mecanisme minunate, facute sa traiasca mii de ani, fara a da nici un semn de slabiciune, imbatranire sau moarte. Acest concept este atat de natural pentru noi, deoarece reprezinta modul specific de a trai al celor de aici. Ceea ce se intampla efectiv.

Am adoptat complet nemurirea si niciunul dintre noi nu arata mai batran de patruzeci de ani, desi ar putea avea cincisprezece mii de ani sau mai mult. Unii dintre cei din Telos au peste treizeci de mii de ani si arata de treizeci si cinci. Nu avem spitale, azile, asistente medicale, doctori, dentisti, asigurare de sanatate sau oricare altceva de acest gen.

Atunci cand mancam, ingeram doar alimente cu cea mai pura si cu cea mai inalta vibratie pe care le putem produce, complet organice si echilibrate in ceea ce priveste continutul de minerale, care ne pastreaza corpurile permanent puternice si tinere. 98% din hrana pe care o consumati voi este modificata si toxica, din cauza substantelor chimice artificiale cum ar fi: conservanti chimici, aditivi alimentari artificiali, erbicide, pesticide, ultrapasteurizate, etc.

  • Am putea spune ca majoritatea alimentelor pe care le consumati sunt crescute intr-un mediu sarac, sunt artificiale si lipsite de forta vitala.

Pana in momentul in care le consumati, alimentele sunt deja vechi, alterate si saracite de substantele lor nutritive – si contin doar o cantitate foarte mica, daca nu deloc, de forta vitala.

loading...

Ceea ce mancati si cum mancati nu duce la mentinerea unor corpuri fizice sanatoase si puternice, capabile sa atinga nemurirea. Incepeti sa cititi etichetele tuturor alimentelor pe care le bagati in gura si veti observa cat de sintetica si de artificial este hrana voastra. Ca regula, atunci cand cititi ingredientele de pe etichetele produselor, daca nu le puteti deslusi cu usurinta, nu stiti ce sunt sau cum sa le pronuntati, nu le cumparati.

Supraveghem indeaproape cu ce isi hraneste populatia de la suprafata corpurile si sufletele zi de zi si suntem uluiti ca nu sunteti intr-o stare fizica mult mai proasta, daca luam in considerare modul in care le hraniti si cum le tratati.

       Corpurile voastre fizice sunt o creatie absolut  extraordinara, dar sa nu credeti ca puteti face ce vreti cu ele.

       Corpurile voastre fizice reprezinta instrumentele proprii de evolutie pentru intrupare.

       Ele sunt templul vostru sfant si ar trebui sa le considerati demne de cea mai mare atentie si iubire.

 “Tulburarile sau bolile” pe care le aveti in corpurile voastre fizice nu sunt nimic mai mult decat oglindirea constiintei si a stilului propriu de viata.

Pentru noi, modul in care mancati si traiti ar fi o capcana a mortii. Din nefericire, este realitatea pe care o acceptati si o considerati normala, majoritatea dintre voi, fara discutie.

Nu aveti nevoie de nici un om de stiinta sau de un minister al sanatatii pentru a face asa-zise “descoperiri epocale in domeniul sanatatii”. Aveti nevoie de o trezire a constiintei si de un respect profund fata de corpurile voastre fizice.

Nu este de mirare ca trupurile voastre incep sa imbatraneasca la putin timp dupa implinirea varstei de treizeci de ani. Nu este surprinzator ca, pana ajungeti la saizeci de ani, sau chiar mai devreme, cei mai multi dintre voi prezentati deja mai multe probleme de sanatate si asteptati sa iesiti la pensie. O mare parte a populatiei de la suprafata nu traieste mai mult de nouazeci de ani.

Constitutia fizica va este deja slabita de la nastere de generatii peste generatii cu obiceiuri alimentare proaste, vieti stresante si vaccinari obligatorii. Corpurile voastre nu primesc niciodata genul de alimente de calitate care le poate pastra in armonie.

  • De ce va neglizati corpul si il lipsiti de ceea ce are nevoie in mod esential, pentru a putea ramane sanatos si tanar?

De ce nu va hraniti corpurile si nu le dati ce au nevoie pentru a ramane sanatoase si tinere, in loc sa cautati alte surse care sa va ofere solutii superficial avand, in cel mai bun caz, efecte temporare? Nu exista vindecare adevarata in afara sinelui. Totul incepe cu nivelul vostru de constiinta si cu sistemul de credinta. Cel mai bine este sa faceti propriile descoperiri, atunci cand este vorba de hranirea si de ingrijirea corpurilor voastre. Observati, folosesc cuvantul ingrijire. Da, corpurile voastre, in special la suprafata, au nevoie de mult mai multa ingrijire si iubire decat le oferiti in prezent.

Reintoarceti-va la natura; nu va va dezamagi. Supraincarcarea emotionala va afecteaza, la randul sau, foarte profund bunastarea fizica. Lipsa de exercitiu, de aer proaspat, nivelul de toxicitate la care multi dintre voi va supuneti corpul la serviciu, nivelul de stres, toate contribuie la extenuarea corpurilor voastre. Mii de oameni din America si de peste tot lucreaza in cladiri cu aer conditionat, respira aer reciclat toata ziua, in timp ce corpurile voastre stau in fata unui calculator si/sau la un birou cu un telefon in mana. Pana cand ajungeti acasa, sunteti prea obositi pentru a face exercitii fizice sau pentru a va ma “gati” o “masa adevarata” , bazandu-va prea des pe feluri de mancare fara viata, pregatite in cuptorul cu microunde.

Pe langa aceasta, uitati-va la lichidele pe care le consumati. Beti aproape exclusiv  ape ce contin substante nocive cum ar fi clorul si fluorul sintetic, precum si alte cateva substante chimice de contaminare a apei. 95% dintre sursele voastre de apa vin prin conducte si sunt contaminate intr-un fel sau altul. Verificati de unde provine sursa de apa si cum este tratata pentru a o face “chipurile” potabila. Desi aceste ape pe care le beti pot fi considerate potabile si potrivite consumului dupa standardele voastre, ele nu mai au nici o calitate de vindecare si de intinerire.

Ganditi-va la cat de multa cafea, sifon, bere si alcool de toate tipurile si alte bauturi sintetice sunt vandute si consummate pe tot globul in fiecare zi. Corpurile voastre au nevoie sa fie curatate si purificate in mod regulat. Pentru a va mentine intr-o stare de bine, ceea ce trebuie sa beti zilnic este o apa pura, cristalina, “nealterata”.

  • Toate tulburarile fizice si bolile sunt provocate de aceleasi lucruri, indiferent de denumirile date de autoritatile voastre medicale!

Disfunctiile sunt provocate de dezechilibre genetice, nutritionale, mentale si emotionale si de toxicitate. Toate acestea pot fi schimbate foarte usor, cu putin mai multa iluminare si disponibilitatea de a va onora corpurile si intruparea voastra. Etichetele puse bolilor de catre autoritatile pamantene medicale sunt foarte relative. Reprezinta doar recunoasterea modului in care aceste dezechilibre se manifesta in mod individual in corpurile voastre.

Cea mai mare descoperire pe care preconizam ca o veti face in urmatorii cativa ani in domeniul sanatatii este “constientizarea” faptului ca va puteti schimba obiceiurile alimentare, ca veti incepe sa faceti mai mult exercitiu fizic, va veti distra mai mult, veti reduce nivelul de stres fizic si emotional si puteti sa renuntati la vechile credinte care va mentin intr-o stare de boala si oboseala. Veti descoperi un mod de viata holistic si mai integrat, care va favoriza mult mai mult pastrarea unei sanatati perfecte a corpurilor voastre, cat de mult timp doriti. Vindecarea adevarata, dragii mei, poate veni doar din suflet si din constiinta. Modalitatile de tratament exterioare sunt intotdeauna secundare, iar avantajele lor pot doar sa reflecte schimbarile interioare pe care le faceti.

       Voi concluziona spunand ca trupul fizic este oglinda constiitei voastre.  

       In incarnarea pe planeta aceasta, traiti “intr-o lume de oglinzi”.

FURTUL ENERGETIC - Corpul tău fizic este proiecția conștiinței tale

Pe masura ce va veti vindeca emotiile, va veti iubi neconditionat, va veti deschide cailor unei constiinte superioare si veti aplica aceste legi in viata voastra de zi cu zi, iar corpul vostru va oglindi aceste schimbari si se va transforma. Vechea zicala: “Omule, vindeca-te pe tine insuti” este, intr-adevar, intelepciunea pe care o veti descoperi.

sursa

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top