COROANA DE SPINI A MÂNTUITORULUI, CEA MAI IMPORTANTĂ RELICVĂ A OMENIRII

COROANA DE SPINI A MÂNTUITORULUI, CEA MAI IMPORTANTĂ RELICVĂ A OMENIRII

Catedrala Notre Dame de Paris are o zi specială, în data de 3 noiembrie a fiecărui an. Este vorba despre procesiunea de adorație a celor trei relicve sfinte. Este vorba despre Sfânta Coroană de Spini, o bucată din Adevărata Cruce și un cui al Răstignirii.

Este o ceremonie răscolitoare pentru fiecare creștin. Există credința că în acel moment, fiecare creștin intră în contact cu Mântuitorul.

Coroana lui Hristos are o semnificație deosebită. Ea simbolizează recunoașterea forței spirituale acordată de divinitate. De-a lungul istoriei, papii și-au revendicat supremația religioasă, iar liderii politico-militare își susțineau interesul politic.

Treptat, regii s-au implicat în această luptă, încercând să stabilească legături cu relicvele sfinte. Regele Ludovic al IX-lea hotărăște să recupereze cercul de trestie cu care fuseseră străpunși spinii din coroana Mântuitorului.

Mai târziu, regele Frederic al II-lea a început reconstrucția Catedralei din Koln, în onoarea regilor magi, pe care îi considera strămoșii săi.

Istoricii atribuie mamei împăratului Constantin al Bizanțului, Elena, meritul descoperirii relicvelor sfinte. În anul 409, Sfântul Paulin de Nole scria, spinii cu care Mântuitorul a fost încoronat, Crucea pe care a fost răstignit și stâlpii pe care a fost biciuit Hristos sunt la Ierusalim.

Din cauza pericolelor războaielor și a jafurilor la care era supus Sfântul Mormânt, relicvele au fost transferate la Constantinopol, în capela imperială. În timp, spinii coroanei s-au dispersat, iar mai mulți au fost dăruiți regilor Europei.

Unii spini au ajuns în mâinile genovezilor, de la care au fost răscumpărați de regele Franței, Ludovic al IX-lea, la un preț enorm, 135000 de livre de aur. Doi ani mai târziu, regele achiziționează o bucată din Sfânta Cruce.

În secolul al XVIII-lea, Coroana de Spini a Mântuitorului este expusă la Catedrala Notre Dame din Paris. Coroana este una dintre relicvele care a scăpat de distrugerile Revoluției franceze.

Din Sfânta Cruce, cele mai mari bucăți se păstrează în lăcașuri de cult de la Roma, Veneția, Muntele Athos, Paris. Cuiele cu care a fost țintuit Mântuitorul au o poveste interesantă. Unul dintre ele a fost realizat la realizarea coroanei regilor lombarzi. Altul a fost utilizat la căpăstrul calului lui Constantin cel Mare și încă unul la realizarea coifului acestuia.

CATEGORIES
TAGS
Share This